Biserica Ortodoxă Învierea Domnului, monument arhitectural şi spiritual

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Remus V. GIORGIONI

O clădire impunătoare, care domină de vreo 15 ani peisajul arhitectonic al urbei lugojene, cel din drumul Caransebeşului, este Biserica Învierea Domnului.

Nu ştim de ce ne-a venit această idee a scrierii unui articol tocmai acum, în preajma marii Sărbători a Învierii (ne-am propus mai de mult să reluăm o iniţiativă de-acum un sfert de veac: descrierea parohiilor lugojene), dar oricum ar sta lucrurile, cititorul va fi de acord că gestul e binevenit.

Dintru-nceput, se cuvine să menţionăm că o biserică nu se rezumă la ziduri/zidiri (multe au şi anexe funcţionale, cum este şi cazul de faţă): ea este constituită din pietre vii: comunitatea credincioşilor. Când zicem că o biserică este mare, bună, frumoasă, e necesar să ne referim mai întâi de toate la enoriaşi – şi abia după aceea la ziduri, clădiri. (Un cântec religios chiar zice aşa: „Nu te uita la ziduri, la porţile de fier/… ci uită-te la El!”)

Înălţată – şi mai cu seamă dată în folosinţă – în mai multe etape, clădirea monumentală a bisericii la care ne referim a fost construită în şase ani: 1993-1999, cu mari eforturi şi muncă susţinută din partea preoţilor care au ctitorit-o şi a întregii parohii. Credincioşii care au constituit noua parohie (în general oameni care locuiau în zonă) s-au des-prins din aceeaşi biserică din centrul oraşului, „Adormirea Maicii Domnului”, după principiul spiritual al „roirii”: Când un stup devine neîncăpător, un roi se desprinde din el şi zboară în altă parte.

Infrastructura clădirii a fost terminată în anul 1996 – termen în care se include şi subsolul bisericii, care a putut fi amenajat primul ca lăcaş provizoriu de închinăciune. S-au cumpărat toate cele necesare cultului bisericesc, astfel încât în luna octombrie 1996 totul era gata pentru înce-perea slujbelor în noua clădire.

Primele proprietăţi ale noii biserici au fost locul (terenul) pentru construcţie, pe vechea locaţie unde își avea sediul Comenduirea Garnizoanei Lugoj şi un loc pentru cimitir, în zona Ţesători. Cât şi un împrumut din partea Primăriei municipiului – primar Virgil Turcan; sumă restituită peste un an („sponsorizare” sub formă de împrumut), cu ajutorul căreia – adăugându-se contribuţiile enoriaşilor – s-a putut începe lucrarea. Astfel încât, la 1 noiembrie 1996, preotul paroh Mihai Sidei, ctitorul bisericii, împreună cu Consiliul Parohial, a făcut toate demersurile necesare pentru binecuvântare (sfântul Antimis). În urma acestei solicitări, Î.P.S. Mitropolitul Dr. Nicolae Corneanu a fixat o duminică din postul Crăciunului: 24 nov. 1996, în scopul oficierii Sfintei Liturghii Arhiereşti. Slujbă prin care, în aşteptarea finisării clădirii, s-a sfinţit demisolul ca lăcaş provizoriu de cult.

Drept care, în pliantul care marchează zece ani de la sfinţire (2009-2019),  preotul iconom stavrofor Mihai Sidei, parohul bisericii până în anul 2015 – actualmente pensionar – , aduce nişte frumoase cuvinte de mulţumire în faţa lui Dumnezeu şi a noastră, oamenii Săi: „Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ales pe mine, nevrednicul şi păcătosul slujitor… ca să străbat acest drum al vieţii pământeşti, lăsând în urmă o mărturie a credinţei… Ţie, Doamne îţi datorez totul, pentru Tine am ostenit şă ridic această frumoasă biserică… Pomeneşte-mă, Doamne întru Împărăţia Ta!”

Târnosirea (sfinţirea) Bisericii. Primul Patriarh care a vizitat Lugojul

Se cunoaşte îndeobşte că dedicarea unui lăcaş de cult se face, după caz, în mai multe etape – cum, de altfel, şi ridicarea lui se face în timp şi cu mari eforturi, până la desăvârşirea sa. Astfel, după prima etapă, cea din 1996 (relatată mai sus), a urmat actul propriu-zis al binecuvântării Bisericii, care s-a petrecut tot la o sărbătoare de Înviere: Paştile anului 2004, când clădirea se afla şi ea într-un stadiu avansat al lucrărilor, după 11 ani de muncă asiduă.

Interiorul bisericii era total asigurat şi închis, pereţii tencuiţi şi pregătiţi pentru pictură, uşile şi ferestrele gata montate şi instalaţia electrică terminată. De asemenea, pardoseala adusă la nivel, pregătită să primească placarea cu plăci de marmură. (De bună seamă – Masa Sfântului Altar şi proscomidiarul, fără de care nu se puteau face slujbele.) În acest fel, s-au creat condiţii propice pentru a ieşi din demisol – locaţie folosită timp de şapte ani: 1996-2004 – , preoţii şi comunitatea putând să se adune pentru slujbe în sala mare a bisericii.

Astfel, binecuvântarea noului lăcaş de cult s-a făcut tot prin binecuvântarea Î.P.S. Nicolae Corneanu, pe 12 apri-lie 2004, a doua zi de Paşti, arhiereul delegându-l pe Prea-finţitul Nicolae Lugojanul (ca Episcop al Lugojului), spre a binecuvânta efectiv noua biserică, oficiindu-se Liturghia Arhierească în noul lăcaş. (Pentru cine îşi mai aminteşte, acele Paşti ale anului 2004 au fost o zi frumoasă şi binecu-vântată în ea însăşi, la bucuria Învierii adăugându-se bucuria enoriaşilor pentru această mare realizare.)

După terminarea sfintelor slujbe, Părintele Episcop a adus salutul oficialităţilor cultice, adăugând aceste cuvinte memorabile: „Mă feresc a o numi catedrală, dar prin măreţia ei această frumoasă biserică este la înălţimea oricărei catedrale!” Astfel încât – adăugăm şi noi azi – cine este tentat să creadă că este vorba despre o catedrală, ar trebui să facă disticţia dintre o biserică obişnuită şi o catedrală adevărată. Chiar dacă, cu toţii, nu ne putem împiedica să nu ne lăsăm impresionați de minunăţia clădirii.

Iar după consumarea evenimentului, parohul Mihai Sidei a primit din paratea Î.P.S.Corneanu următorul cuvânt de apreciere: „M-am bucurat alături de Dvs. şi de cei care Vă înconjoară, că aţi putut face cele de cuviinţă pentru a ajunge la „binecuvântarea” bisericii nou construite. Este o realizare care Vă face cinste. Dumnezeu să Vă răsplătească şi să Vă binecuvânteze”.  Presa zonală şi televiziunea locală au consfinţit – laic! – şi ele evenimentul, astfel încât să rămână mereu în memoria colectivă, ca un eveniment deosebit: Ziarele „Actualitatea” şi „Redeşteptarea” s-au întrecut pe ele însele (iar nu între ele) în a lăuda evenimentul.

Dar târnosirea adevărată a avut loc în anul 2009. După 15 ani de la începerea lucrărilor (biserica  fost terminată definitiv în 2008), după punerea acoperişului şi mobilarea tuturor încăperilor, birouri şi dependinţe; după ce au fost terminate sistemele de încălzire, apă şi iluminat.

După realizarea balconului interior (72 mp) şi a picturii murale interioare, în mozaic de ceramică (mozaic de Murano), lucrare care s-a început în anul 2009; instalarea celor patru clopote etc. Au fost isprăvite finisajele interioare şi exterioare.

În ianuarie 2009, la prima şedinţă a Consiliului parohial s-a hotărât înaintarea cererii de târnosire a Bisericii, prin invitarea Preafericitului Părinte Daniel, bănăţeanul nostru care devenise Patriarh al BOR.

Evenimentul a fost programat pentru duminica din 5 iulie a anului 2009. Dar despre acest lucru vom scrie în nu-mărul următor al ziarului nostru, amintindu-ne că, la momentul potrivit, evenimentul a fost consemnat şi de ziarul „Actualitatea” (nr. 638/10-16 iulie 2009), prin regretatul nostru coleg Constantin Buiciuc, care titra pe atunci: „Primul Patriarh care a vizitat Lugojul”.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.