Bârfele de la Ceasul Electric [1198]

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

♦ Cică Constantin Savu, președinte al Sindicatului „Meridian 22” Lugoj și președinte al Uniunii Sindicatelor Independente „Timișul” Lugoj, Sucursală a UJ CNSLR – Frăţia Timiş, s-ar fi pensionat. Dar cică nu ar fi demisionat din funcțiile deținute. Drept pentru care ne întrebăm: oare un pensionar poate apăra interesele salariaților? Dacă da, atunci și un salariat poate apăra interesele pensionarilor.

♦ După toate probabilitățile, se pare că anul acesta nu vom avea nici Târg de Crăciun, nici petrecere de Revelion, nici cupolă de lumini, nici brad și nici iluminat stradal. Nici la Lugoj, nici la Timișoara. Și asta nu doar din cauza pandemiei, ci mai ales datorită economiei care se poate astfel la bugetul local.

♦ Se pare că închiderea şcolilor a avut efect zero. Numărul elevilor pozitivi a crescut de patru ori după data de 4 noiembrie, cel puţin din punct de vedere statistic, conform datelor înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică. Înseamnă că școala online este de vină.

♦ Din ciclul „Ce au mai descoperit cercetătorii britanici?” aflăm că biberoanele din plastic eliberează între 16 și 55 de milioane de particule de plastic pentru fiecare litru de lichid, ceea ce afectează, cică, viața bebelușilor. Păi da, biberoanele sunt de vină că ne-am înmulțit atât de mult, de-am ajuns în doar 200 de ani de la 1 miliard la peste 7,828 miliarde, conform datelor furnizate de worldometers. Dacă nouă ne-au pus botniță și interdicții, bebelușilor vor să le ia biberonul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.