Bârfa și ocara la români (9) - Actualitatea Online

Bănățenii după Marea Unire

Alma Cornea pare cuprinsă de un patos existențial, odată cu instaurarea unei noi lumi, când românii, coborâți din codri și părăsind ancestralul mioritic oierit, se așezaseră mai la câmpie, doritori să-și schimbe comportamentul social și modul de viață.

Îndurerată, metamorfozându-se într-un sensibil barometru social, muziciana sesiza năravul țăranului român, care, intrând în posesia unui pământ mănos, se dedulcise la practicarea speculei:

„Cu durere, am observat, de pe atunci, mai ales în ținuturile unde pământul era mai productiv, că țăranii erau cei mai mari exploatatori și speculanți”.

Elaborate, probabil, în anii „obsedantului deceniu”, când așa-numiții chiaburi erau înfierați cu mânie revoluționară, pianista urmărea cu interes și evoluția intelectualilor, ridicați de la opincă în zorii lumii noi, lacomi și avizi după averi tot mai mari.

Antrenată în aprecieri sociologice, autoarea memoriilor emană o surprinzătoare apreciere: „Până ieri, când poporul nu avea ce mânca, țăranii noștri erau cuminți și umili, nutrindu-se din izvorul nesecat al idealului național”.

Prin urmare, sărăcia și, implicit, foametea, pe fondul unei religiozități funciare, care creaseră prototipul țăranului cuminte și umil (ideal pentru un regim totalitar), avuseseră darul de a deștepta sentimentul identitar, adormit, cum rezultă, de veacuri.

Evident, fiind vorba de cumințenie și supușenie, nu se punea problema unor acțiuni protestatare. „Războiul și bunăstarea, care i-a surprins în anii de după Unire, i-a făcut pe aceștia mai egoiști și le-a adus o slăbire a credinței.

Pierzând credința în Dumnezeu, simțindu-se omul simplu fără vreo răspundere în viață, și-a pierdut și sprijinul puternic pe care îl găsise în morala creștină, atât de nobilă și înaltă, care îl îndrepta spre calea binelui, abătându-l, de multe ori, de pe drumurile viciilor și al egoismului.

El a devenit de un materialism crud. În loc de muncă cinstită pe ogorul său, a preferat specula cu produsele altora.” Constatările memorialistei ne duc cu gândul la bișnițarii zilelor noastre sau, cum mai sunt numiți în popor, în jargon bănățean, pilari. Termeni care au devenit atributele unei categorii destul de numeroase de cetățeni.

Tot într-o cheie sociologică, se menționează, cu drept temei, dramaticul proces al depopulării satelor bănățene, care va duce, în interbelic, la aplicate anchete sociologice, cu dezideratul identificării cauzalității, efectuate de instituții specializate: Institutul Social Banat-Crișana (Belinț și Sârbova), ASTRA, Institutul de Igienă din Cluj (Vărădia, Banloc și Iablanița) și Fundațiile Regale (Fibiș și Rudăria):

„Lăcomia aceasta de bani i-a făcut pe țărani să renunțe și la copii, rămânând cu unul singur, numai ca să nu împartă averea. Am cunoscut sate unde populația românească s-a redus atât de dureros, încât nu s-a mai putut deschide, în anii următori, școala satului, nemaiaflându-se numărul regulamentar de școlari”.

Goana nepotolită după câștiguri facile, conjuncturale, i-a cuprins și pe intelectuali, creând o prăpastie între cei care-și păstraseră sufletul curat și masa celor din clasa conducătoare sau a celor pătrunși insidios în labirinturile tagmei politică, unde primau grobianismul, interesele personale și căpătuiala, generând, în final, mugurii fascismului:

„Însăși intelectualitatea cinstită privea cu ură la câștigurile enorme ale celor ce făceau politică și umblau numai după afaceri, pe de-o parte, iar pe de alta, anii de violență, trăiți sub arme, au accentuat rolul pasiunii și al sentimentelor în dauna judecății și a intelectualității. Iată și cauzele psihologice și sociale care au favorizat naționalismul de extremă dreaptă”.

A consemnat: