Bârfa și ocara la români (7) Averea lui Iosif Iorga și datoriile lui Coriolan Brediceanu

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Moartea lui Iosif Iorga, în 1908, fost casier al Reuniunii Române de Cântări și Muzică din Lugoj, „notar magistratual” (ajutor de primar), bunicul dinspre mamă al Almei Cornea-Ionescu, a generat mari necazuri descendenților, care s-au trezit, dintr-o dată, faliți.

Peste ani, pianista lugojeană va încerca să motiveze starea precară în care ajunsese familia sa după dispariția bunicului, punând pe seama lui Coriolan Brediceanu toate relele care alteraseră armonia și reputația unei familii cu vază și stare:

„Din unele discuții, prinse cu urechea în mare taină, am înțeles că bunicul meu, un om foarte cumsecade și de bună-credință și mânat, desigur, și de un sentiment de solidaritate românească, semnase o mulțime de polițe pentru prieteni și rude, mai ales pentru bunul său amic Coriolan Brediceanu, care era înglodat în datorii.

Ce-i drept, era un avocat foarte bun, cu o clientelă mare, orator vestit, deputat în Parlamentul ungar, unde s-a afirmat ca un luptător curajos pentru drepturile poporului român, dar un adept incorigibil al lui Bachus, iar cei din familia lui, ca multă lume românească din tânăra noastră burghezie, erau peste măsură de cheltuitori, grandomani din fire și foarte ambițioși”.

Ca și în alte cazuri, Alma e sensibilă, atunci când evocă figuri din trecutul Lugojului, la patima beției, pe care o impută mai tuturor personajelor. Recunoașterea calităților profesionale ale lui Coriolan Brediceanu nu o împiedică, riscând săvârșirea impietății, să-l prezinte și în tonuri negative, legate de viața sa particulară:

„Foarte popular și iubit, mai ales de tineret, bătrânul Coriolan Brediceanu chefuia noapte de noapte în tovărășia tineretului, plătindu-le băutura, ca să-și mențină popularitatea.

În schimb, românașii noștri se întreceau în a-i face o reclamă deșănțată nu numai în oraș, ci și în jurul Lugojului, când se apropiau alegerile de deputați”.

Muziciana bănățeană păstrează însă pentru posteritate și vorbe de bine despre vajnicul tribun, „leul Banatului”:

„Adevărat însă că și el era un demn reprezentant al poporului nostru. Foarte însuflețit și generos, a știut să încurajeze nu numai cu vorba, dar și cu fapta multe talente și acțiuni culturale românești în aerul apăsător al absolutismului austriac și al șovinismului maghiar”.

Iosif Iorga, în nemăsurata sa generozitate, girându-l pe Brediceanu, nevinovații urmași au fost nevoiți să-i plătească datoriile, toată averea familiei, agonisită vreme de mai multe generații, risipindu-se.

Astfel, a fost vândută grădina unde se va edifica mai târziu Moara Clara, casa de pe strada Făgetului (cumpărată de pictorul Virgil Simonescu) și plantația de viță de vie de pe Dealul Viilor, afectată de tranșeele săpate în timpul Primului Război Mondial.

Descendenții lui Iosif Iorga n-au avut parte nici de banii obținuți pe vie, o asumă relativ importantă, care, depusă la bancă, s-a devalorizat.

A consemnat:

Constantin-T. STAN

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.