Bârfa și ocara la români (11) Bucureștii după Marea Unire, în viziunea unei bănățence

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Vizitând Bucureștii, în 1921, Alma Cornea-Ionescu a trăit din plin atmosfera aproape exotică a unui burg de factură orientală, îmbâcsit de mirosuri de piper și carne friptă (tradiționalii mici mioritici). O atracție majoră pentru localnici, „în stare să jertfească o leafă întreagă pentru o birjă muscălească sau o mașină și să colinde întreaga capitală până ce aflau o crâșmă periferică, unde lăutarii cântau vechi romanțe și se servea un grătar mai special sau un ghiveci cu douăzeci și șase de pipote de rață sau măduvă de vacă”.

Artista este oripilată de „țigănia” întâlnită: „În jurul gării, cocioabe mizere, roase de umezeală, și o necurățenie îngrozitoare. În curțile sinistre ale caselor, ca și pe stradă, aceeași murdărie nemaipomenită, unde noroiul nu se mai zvânta niciodată”. Potrivit obiceiului, Alma observă răul și neorânduiala pe oriunde o poartă pașii, chiar și în inima Capitalei, „în vecinătatea marilor bulevarde, unde, pe străduțe înguste și întortocheate, întâlneai case mici, îngrămădite în câte o curte strâmtă și murdară, fără pomi, fără flori și fără un fir de iarbă verde, doar rufele, atârnate pe o sfoară la uscat, fiind singura lor podoabă”.

Boală veche, perpetuată la scară endemică până în zilele noastre, în Micul Paris „trotuarele erau pline de hârtii aruncate, coji de fructe și grămezi de gunoaie”, serviciile de salubritate fiind lăsate în grija Domnului, care blagoslovea poporimea, când și când, cu ploi izbăvitoare. Prăvăliile, murdare, își etalau mărfurile scumpe într-un „aer înăbușitor și o dezordine infernală. […] Pe Lipscani, comerțul se făcea mai mult pe stradă, într-o hărmălaie asurzitoare, iar negustorii cereau fără rușine prețuri exorbitante. […]

Dacă nu cunoșteai obiceiul locului de a te târgui cu ei, oferindu-le jumătate din cât cereau, te trăgeau pe sfoară fără scrupule. Noi, cei veniți din Transilvania, eram obișnuiți cu prețuri fixe la prăvălii”. Neavând, probabil, timp să bată străzile, pianista lugojeană consemnează răutăcioasă: „un oraș fără Operă, fără muzee, fără cafenele!”

Atentă și la personaje, inclusiv la capetele încoronate care treceau cu caleașca regală pe Calea Victoriei, fără ca trecătorii să-i bage în seamă (spre deosebire de Viena, unde prezența cupeului imperial genera reverențe), are aceeași atitudine critică ce degenerează în bârfă mondenă: bucureștencele, vopsite pe față, fardate strident, arătau ca niște „cocote”, „fie ea doamnă din înalta societate – în frunte cu regina Maria! –, fie ea soție de ofițer sau vreo midinetă, sau o mică funcționară de birou. Toate umblau în haine înflorate, în culori stridente, îmbrăcate fără gust, cu pălării extravagante, spre deosebire de sobrietatea ținutei obișnuite la femeile noastre de dincolo de Carpați”.

Bănățeancă așezată, cu grai molcom și faptă chibzuită, Alma Cornea rămâne șocată de larma și pălăvrăgeala regățenilor. Cei ajunși, prin parvenitism, în fruntea bucatelor, flecari și lăudăroși, ne duc cu gândul la vremi mai aproape de zilele noastre: „Fiecare se fălea cu ce a făcut și cu ce n-a făcut, lăudându-se în toate gamele posibile și imposibile. Oameni nedisciplinați, inconștienți de tot ce vorbesc.

Un soi de parveniți în treburile statului, un fel de diletanți care nu-și mai văd lungul nasului! La ei totul era posibil, numai bani să ai. […] Am avut impresia că, în lumea aceasta bucureșteană, dictează numai și numai banul și politica. Șperțul era în floare. O lege pentru un bucureștean! Se vede că regățenii sunt ciubucari înnăscuți. Reușeai să izbutești în orice problemă cu bacșișurile. […] Fanarul întruchipat!”

A consemnat:

Constantin-T. STAN

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.