Constantin-T. STAN
Se spunea în poporime, cu drept temei, că, pentru a se putea căsători, feciorul trebuie să facă armata. În zilele noastre, zicerea, izvorâtă din înțelepciunea bătrânilor satului, a devenit desuetă. Nemaifiind obligatorie armata, numeroși tineri, netrecuți, ca „pufani”, prin experiența instrucției, unde căprarii îți puneau mândria la încercare, tăvălindu-te prin colb, se aventurează în tainele mariajului fără să cunoască asprimile vieții și toanele muierilor zvăpăiate.
Îmi amintesc, cu nostalgie, de prima zi a încorporării mele. Momente dure, neașteptate, dar care au avut darul să mă călească pentru ce mi-a oferit viața. Luat de braț și târât într-o cămăruță, unde un frizer m-a tuns, fără milă, la zero, apoi o pereche de bocanci și ținuta militară, am îndurat cu stoicism supliciul, rupt de familie (cu duioșia mamei încă în suflet), dar privind cu optimism spre viitor.
Fiind terist, proaspăt reușit la examenul de admitere la facultate, urma să fiu încorporat pe o perioadă de nouă luni. Pe cei ce picaseră examenul îi aștepta o perspectivă sumbră: un an și patru luni de armată (sau, dacă se născuseră într-o zodie nefericită, doi ani la marină) laolaltă cu plebea. Din această perspectivă, ceea ce trebuia să urmeze avea o nuanță ceva mai rozalie și-mi oferea un temei de încredere în capacitatea mea de adaptare la vicisitudinile vieții de holtei.
La nici 20 de ani ești încă crud, iubești romantic (știu, acum romantismul s-a depreciat, fetele agreând realismul și chiar avangardismul, adică trecerea ex abrupto la subiect), ești oarecum idealist, privești fata în ochi și nu-i vezi eventualele alunițe (sau alte defecte care țin de structura intelectuală și psihică), te crezi nemuritor și, mai ales, te bazezi pe familie, care urmează să te viziteze și să-ți trimită pachete cu de-ale gurii („potol”, cum îi ziceam noi).
Mama, grijulie și sentimentală, îmi trimitea periodic astfel de pachete. Ce putea să pună, sărăcuța, în pachete, ca alimentele să nu se altereze? Ceapă, usturoi, neaoșa brânză bănățeană (clișca de brânză, cum se zice la noi la sat) și cam atât. Ceapa și usturoiul te căleau și te fereau de boli, iar brânza, înfulecată cu un dărăb de pită neagră, îți calma suferința stomacului și a măruntaielor și-ți înviora intelectul, trezindu-ți pofta de viață.
După tuns și despăducheat (acolo unde era cazul), renunța-rea la straiele civile și înțolirea cu cele militare, arătam tare caraghios. Nefiind pe măsura mea, tunica îmi atârna, boneta nu-mi intra pe cap, pantalonii erau prea lungi, iar picioarele mi se bălăngăneau într-o pereche de bocanci descâlciați.
Urma o masă cu o zeamă lungă și un fel doi, într-un castron pentru șase persoane, de obicei cu macaroane apoase, în care căutam cu frenezie firimituri de carne.
Apoi, prima seară într-un dormitor cu patruzeci de paturi de fier. Oameni de tipologii diverse. Unii, tăcuți, introvertiți, alții guralivi și gălăgioși, oameni de gașcă, cu apucături golănești și încercând să-i intimideze pe cei mai puțin dotați fizic. Eram acolo tineri teriști conservatoriști, filologi, ingineri și viitori studenți la educație fizică și sport, mai duri și mai experimentați în ale vieții. Cei care aveau experiența conviețuirii cu frați sau surori erau dispuși să împartă hrana din pachet, alții, singuri și, poate, răsfățați, se retrăgeau în locuri izolate și înfulecau în intimitate.
Ca să le meargă bine, cei mai slabi de îngeri își ofereau serviciile unor ofițeri, lustruindu-le cizmele și preparându-le cafeluțe. Bineînțeles că erau disprețuiți și de către cei cu epoleți, dar și de noi, bieții soldați neinstruiți. Dacă s-ar umbla cu atenție la CV-urile unor astfel de indivizi am avea parte, cu siguranță, de surprize. Oamenii normali, cu bun-simț și educație în familie, își văd de treabă, în timp ce șmecherii și descurcăreții se străduiesc să parvină prin meschine mijloace.
Ce constatăm astăzi, la aproape 35 de ani de la evenimentele încă neelucidate din decembrie 1989? Serviciul militar nemaifiind obligatoriu, mulți tineri au comportamente deviante, unii sunt fuduli și aroganți (niște serii de „culcat-drepți” le-ar prinde bine, domolindu-le nemăsuratul orgoliu, impertinența și sentimentul de nesupunere la normele sociale), sunt dificili, mofturoși și prețioși.
În timpul stagiului meu, seara și dimineața, trebuia să ne dezbrăcăm/echipăm la comandă, într-un timp scurt, determinat. Majoritatea ne încadram, dar erau și indivizi care rămâneau cu izmenele pe vine, nereușind să se adapteze la cerințele cazone. Astăzi, numeroși adolescenți sunt palizi, cu obrajii acoperiți de coșurile pubertății, costelivi și, nepracticând sportul sau banala mișcare fizică, au mușchii atrofiați.
Îți vine să te întrebi: vor reuși ei oare să procreeze și să contribuie la sporirea numărului membrilor nației, scăderea natalității având proporții îngrijorătoare?
Lasă un răspuns