
Doi atleți de la CSM Lugoj au urcat pe podium la faza finală a Campionatului Național de Atletism U13 și U14, care a avut loc, în perioada 1-2 iunie, la București.
Maximilian Anghel a cucerit medalia de aur și titlul de campion național la tetratlon, categoria U14, cu 2057 de puncte, după ce a înregistrat 8,06 secunde la 60 de metri plat, 5,32 metri la săritura în lungime, 1:33,57 la 600 de metri plat și 54,63 metri la aruncarea mingii de oină.
Pe podium a urcat și Andrada Aurariu (U14), care a cucerit medalia de bronz la 60 de metri garduri (cu 9.45 secunde) și s-a clasat pe locul 4 la 80 de metri plat (cu 10,77 secunde). Sportivii lugojeni sunt pregătiți de prof. Vasile Canea și prof. Adrian Vrudnik.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns