Augustin BERCEAN
Noul primar al municipiului Lugoj, Călin Dobra, în ciuda vârstei, nu este chiar „nou” în politică și în administrație. Are „în spate” ceva ani buni în prim-planul reflectoarelor, ca vicepreședinte/președinte al Consiliului Județean Timiș, ca subprefect al județului Timiș și, pentru scurt timp, chiar ca deputat în Parlamentul României. Inevitabil, în tot acest timp s-a intersectat de foarte multe ori cu reprezentanții presei. În general, relația dintre politicieni și presă nu este una de iubire reciprocă. Mereu, câte una dintre părți se simte neîndreptățită. Cel puțin așa pare, la prima vedere. Care este părerea lui Călin Dobra despre presă și, mai ales, ce relație a avut cu ea de-a lungul timpului, am aflat din scurtul interviu pe care a fost amabil să ni-l acorde:
♦ Domnule Dobra, cât de importantă este presa, mai ales cea locală, într-o comunitate?
♦ Presa are o foarte mare importanță într-o comunitate. De aceea ar trebui să fie și corectă… Normal ar fi ca administrația locală să ofere informații într-un timp real și cât mai corecte către presă, dar, în același timp, și presa să relateze în mod corect și imparțial tot ceea ce primește. Este nevoie de o presă care să fie constructivă, de o presă care, repet, să relateze imparțial și să nu intre în jocurile politice.
♦ Care au fost relațiile pe care le-ați avut cu presa, cât timp ați ocupat funcții administrative?
♦ Relația pe care am avut-o cu presa de a lungul anilor a fost una de respect, cu dialog și deschidere de fiecare dată față de ea. Atâta timp cât văd și din partea reprezentanților presei deschidere și dorința de a prezenta totul echidistant, au tot sprijinul meu. Mereu am considerat presa ca un partener în administrarea unui oraș sau a unui județ.
♦ Ați trecut recent printr-o campanie electorală, pentru alegerea primarului municipiului Lugoj. Cât de influențată a fost ea de presă?
♦ Campania electorală e logic să fie influențată de presă, dar până la un anumit nivel. Practic, presa este parte din strategia unei campanii electorale. O parte importantă. Pe lângă presă mai sunt și partea de organizare, partea de mobilizare și partea de rețele de socializare. În momentul acesta, bugetul de campanie electorală este gândit mai mult spre partea de online. Într-o strategie a unei campanii electorale, presa este o componentă specială și de aceea este bine ca ea să fie imparțială. Țin foarte mult la această imparțialitate a presei pentru că știm foarte bine că orice virgulă, în funcție de cum e pusă în propoziție, poate da un alt sens frazei. Și mai sunt și anumite tertipuri ale presei, cum ar fi titluri care nu prezintă exact situația, chiar dacă articolul respectă adevărul. De regulă, oamenii citesc la repezeală titlul, își fac o părere eronată și nu mai intră în detalii, citind întreg articolul, pentru a și-o schimba.
♦ Odată cu apariția rețelelor de socializare, unde fiecare individ își poate exprima părerea, credeți că importanța presei în societate a scăzut?
♦ Da, cred că a scăzut rolul presei, mai ales a celei scrise, odată cu apariția acestor rețele de socializare. În momentul de față, oricine din spatele calculatorului, unii chiar cu identitate ascunsă, poate deveni „expert” în politică sau în administrație. Nu cred că este tocmai ok, pentru că acest lucru duce spre manipulare, atunci când nu sunt folosite informații reale. Practic, așa apar dezinformările. Eu mă bucur că cele două cotidiane scrise ale orașului Lugoj au rămas încă în picioare și se străduiesc să rămână așa, deoarece este necesar pentru partea administrativă a orașului să ofere informații cetățenilor municipiului lugoj.
♦ Ați luat vreodată decizii importante, fiind influențat de articole apărute în presă?
♦ Nu. Am analizat articolele din presă și am încercat să aflu cât mai multe detalii, dar nu am fost luat niciodată de val. Știți foarte bine, așa cum vă spuneam, articolele pot să aibă un anumit caracter și nu e bine să iei decizii pripite. E mai bine să analizezi în totalitate și la „rece” sensul articolului respectiv. Dar pot să vă spun că, da, în urma citirii unor articole i-am sunat pe cei care le-au redactat sau le-au semnat, pentru a-mi aduce clarificări și a înțelege anumite sensuri din articolul respectiv.
♦ Și o ultimă întrebare: credeți tot ce scrie presa?
Cred doar în ceea ce fac eu. Atâta timp cât presa relatează corect ceea ce fac eu, am încredere în ea. În rest, încrederea e bine să fie limitată, ca în orice altă activitate…
♦ Mulțumesc pentru amabilitate!
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns