Așteptăm spovedania politicienilor găunoși și păcătoși, sub patrafirul părintelui duhovnicesc Paya Patac

Constantin-T. STAN

Alea iacta est (adică „zarurile au fost aruncate”) ar fi zis Cezar după trecerea Rubiconului și declanșarea războiului împotriva lui Pompei. Și la noi, la Logoj, zarurile au fost aruncate (Dobra traversând Timișul), iar echipa admnistrativă care s-a strofocat aproape patru ani să aștearnă dale și să monteze stâlpi de iluminat pe o porțiune de 30-40 m liniari și-a luat catrafusele și, lingându-și rănile, s-a retras, plănuind însă viitoare incursiuni.

Unii dintre membrii echipei, care se autointitulează liberali, atinși în amorul propriu după ingratitudinea concetățenilor, care nu le-au recunoscut meritele decât într-o mică măsură, vor să lase urbea de izbeliște printr-o infantilă manevră de răzbunare.

Astfel, nemaiașteptând finalizarea mandatului, care, potrivit legii, ar mai dura până la toamnă, pretinșii urmași ai Brătienilor au demisionat în bloc din funcțiile publice deținute. „Dacă voi nu ne vreți, nici noi nu vă mai dorim”, par a zice ei, „așa că vrem să vă facem să plângeți după noi”.

Mai, mai să ne cuprindă duioșia și tristețea și să lăcrimăm de dorul lor.

Ne-au lăsat moștenire câteva grădinițe, un șantier aban-donat al unui centru cultural, câteva piste de atletism și multe bălării, gropi și covoare asfaltice cârpite, care, după instalarea noilor corpuri de iluminat, au devenit și mai vizibile.

Multă iarbă necosită, bună de păscut, și intrări rutiere în oraș deplorabile, care au lăsat amintiri de neșters în conștiința trecătorilor, „incapabili” să vadă și să vibreze la marile realizări, care nu s-ar vedea cu ochiul liber, ci doar intrând într-o transă de tip yoga.

Perdanții și-au făcut campanie electorală pe rețelele de socializare, purtând febrile dialoguri cu cohorte de agramați, încercând să le explice, ca unor copii naivi și creduli, că la noi în târg e bine, ca în cântecul Mirabelei Dauer (E bine, bine, e foarte bine!).

Nu am văzut ca un intelectual serios să intervină în penibilele însăilări de texte cu virgulă între subiect și predicat. Unii adepți își însușiseră principiile edilitare ale „alesului”, afirmând că lugojenii nu și-ar dori flori, care sunt bune doar pentru cimitir.

Contracandidații au fost considerați nepregătiți, chiar proști și nepricepuți, nedemni pentru a intra în ecuația unui dialog.

Așa-zișii urmași ai lui Ioan Vidu (unul dintre marile simboluri ale lugojenilor) și George Popovici (protă-cărturar de pie aducere-aminte, membru corespondent al Academiei Române) au evitat dialogul cu oameni competenți, iar când eludezi dialogul cu profesioniști în materie, de la care ai putea învăța câte ceva, apare suficiența, pe fondul unei mari infatuări și al unui nejustificat preaplin de sine.

Normal era, din partea unor oameni serioși, să felicite echipa învingătoare și chiar să-i ureze succes în noul mandat.

Ar fi dovedit educație, caracter, onoare și demnitate.

Într-un fel, e ca în sport, unde unii câștigă, iar alții sunt perdanți.

Rar se întâmplă ca perdantul să-i întoarcă spatele celui declarat învingător și să nu-i strângă mâna, riscând altfel un gest de mârlănie care-i va macula blazonul.

Trebuie să știi să pierzi și să faci, împreună cu echipa ta, o analiză.

Nu știm din cine e alcătuită echipa liberalilor, nevâzând, cu mici excepții, o implicare în procesul electoral a unor partizani mai cu ștaif.

Nu am citit vreun text în care liberalii (veniți la putere după mai bine de opt decenii!) să exprime o analiză a eșecului, să identifice cauzele și să prezinte viitoarea poziționare pe scena politică locală din postura de opozanți.

Din câte știm, membrii organizației locale a PNL nu s-au prea întâlnit, toate deciziile emanând, în spirit dictatorial, din voința șefului demis.

Vechi membri liberali, oameni cu pedigri, au fost total ignorați și chiar jigniți.

Mă gândesc la Luminița Wallner Bărbulescu, o intelectuală rafinată (istoric și jurist), la prof. Marcela Balint, nepoata medicului Alexandru Bireescu, primar în anii ‘30 (îmi amintesc cu cât devotament făcea campanie liberalilor, aproape de una singură, în urmă cu patru ani!).

Din păcate (având și eu suflet de liberal, așa cum orice om ar trebui să aibă, liberalismul fiind, în primul rând, o stare de spirit), cred că cei care se vor autointitula liberali (poate că vor apărea între timp și autentici liberali!) vor mai prelua puterea decizională la Lugoj peste 100 de ani.

Până atunci, în cazul în care așa-numitul Paya Patac, personajul care a provocat insomnii, degringoladă și chiar derapaje unor politicieni necopți locali, dar și unor jurnaliști, va îmbrăca sutana de preot (știind că e învățăcel la Teologie), nu ar fi exclus să-i vedem la spovedanie, sub patrafirul său, pe unii dintre tinerii politicieni locali.

Viața ne oferă multe surprize, așa că nu m-aș mira ca sub patrafirul său să-și ascundă capul și secretele, sfios și spășit, chiar fostul ales.