Este situată în estul judeţului Timiş, pe malul drept al râului Bega, în Câmpia Lugojului şi în zona etnografică a Făgetului. Se situează la 3 km de centrul de comună Bethausen și la circa 21 km vest de oraşul Făget. Se învecinează la est cu Bethausen, la sud cu Cliciova şi Nevrincea, iar la vest cu Bodo.
Istoricul Pesty Frigyes consideră că satul este atestat în anul 1440 sub numele de Gwthonia. Într-adevăr, localitatea Gwthonia este menţionată într-un document din 30 decembrie 1440 prin care Capitlul bisericii din Buda, la porunca regelui Vladislav I al Ungariei, i-a pus pe fraţii Mihail şi Ioan Országh de Guth în stăpânirea cetăţii şi a domeniului Şoimoş din comitatul Arad, confiscate de la Ladislau Hagymási de Beregsău, dar editorii documentului nu împărtășesc opinia lui Pesty Frigyes. Milleker Bodog, și după el și alți istorici, consideră anul 1488 drept prima atestare documentară a localității.
Cutina aparținea de domeniul Şoimoş și ajunge, rând pe rând, în proprietatea prefectului de Pozsony, Nicolae Banfy, în anul 1477, în cea a lui Gheorghe de Brandenburg, în 1510, apoi în cea a lui Francisc Haraszty, care, la rândul său, o donează familiei Ioan Ceh în anul 1518.
La 16 ianuarie 1610 așezarea Cutina din comitatul Timiș, care părea a fi nelocuită în acea vreme, a fost dăruită de Gabriel Báthory lui Ioan Pribek și lui Simion Stanișa din Lugoj, „precum şi tuturor moştenitorilor şi urmaşilor lor de ambele sexe”. În anul 1780, în Cutina a avut loc un fenomen încă neexplicat: sute de iugăre de teren au ars timp de un an, focul stingându-se în urma unor ploi puternice care au durat mai multe zile.
De-a lungul anilor localitatea a fost consemnată în diferite forme: 1440 Gwthonia, Gwthonya, 1477 Felsogutunya, Kozepsogutunya, Alsoguthunya, 1518 Kuthnya, 1560 Kwthyna, 1610 Cutina, 1690-1700 Kotina, 1717 Gutina, 1828 Kuttina, 1851 Kutina, 1913 Gutonya.
În 1554 Cutina avea 12 de case impozabile, în 1569, 4 case, în 1579, 6 case, în 1717, 20 case și în 1776, 102 case. În 1869 avea 180 de case și 1017 locuitori, din care 1005 români, în 1880 avea 162 case și 845 locuitori, din care 807 români; în 1900 avea 174 case și 923 locuitori, din care 900 români; în 1910 avea 181 case și 969 locuitori, din care 963 români; în 1930 avea 876 locuitori, din care 865 români; în 1992 avea 396 locuitori, din care 395 români; în 2002 avea 364 locuitori, din care 362 români; în 2011 avea 357 locuitori, din care 348 români.
Din punct de vedere administrativ, în sec. XV-XVI făcea parte din nahia (districtul) Târgoviște, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făget, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Lunca, în 1781 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Bulci, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Bega.
După 1919 este comună arondată secretariatului cercual Bethausen împreună cu comunele Cladova și Ohaba Lungă, toate fiind în plasa Begheiu, județul Caraș-Severin, iar după împărțirea acestuia în județele Caraș și Severin, în județul Severin. În 1948 este comună rurală cu 847 locuitori, în plasa Balinț, județul Severin.
Din anul 1950 figurează ca sat al comunei Bethausen alături de satele Cladova, Leucușești și Bethausen, fiind arondate raionului Lugoj, Regiunea Banat, respectiv în raionul Făget după anul 1952, când acesta a fost înființat. iar din anul 1968 este sat aparținător comunei Bethausen, împreună cu satele Bethausen, Leucușești, Cladova, Cliciova și Nevrincea, din județul Timiș.
Prima biserică consemnată documentar a fost făcută în anii 1830-1831 pe locul unde, între anii 1898-1899, s-a construit actuala biserică, iar prima școală confesională în anul școlar 1788/1789.
Dumitru TOMONI
PS: Îi rog pe cei care au fotografii cu satul de altădată (cu școala, biserica, preoți, învățători, nunți, înmormântări, serbări școlare etc.) să-mi trimită fotocopii, pentru Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget!
Lasă un răspuns