Așezări din Țara Făgetului (XLIV): Mâtnicu Mic

Se situează în estul judeţului Timiş, la poalele nordice ale masivului Poiana Ruscă, la 3 km nord de centru de comuna Fârdea şi circa 14 km sud de oraşul Făget, la mică distanţă de Lacul Surduc. Se învecinează la nord cu Bucovăţ, la est cu Drăgşineşti, la sud-est cu Gladna Montană, la sud cu Fârdea şi la vest cu Surducu Mic.

Numele satului este de origine slavă și face referire la starea tulbure pe care o au apele pârâului Munișel, pârâu ce se varsă în râul Gladna, afluent al râului Bega.

De-a lungul timpului, localitatea a avut mai multe denumiri: 1364 Muchnapataka, Muchnuk, 1453 Mothnok, 1464 Mothnik, 1514-1516 Mothnyk, 1599 Matthnik, 1607 Muthink, 1717 Mutnik, 1785 Modnik, 1828 Kis Muttnik, 1851 Kis-Mutnik, 1913 Kisinutnok.

Prima atestare documentară este consemnată în 1364, Mâtnicul fiind una dintre cele mai vechi așezări din Țara Făgetului.

În anul 1453 regele Ladislau al V-lea a mandatat capitlul din Arad să introducă pe Ioan Huniade și pe cei doi fii ai săi proprietari ai districtelor românești Sugya, Suppan și Thwerd (Fârdea), din care făcea parte și Mâtnicu Mic, lucru realizat fără probleme peste un an.

Peste un deceniu, regele Matei Corvin a donat lui Petru Desy de Temeșel și lui Nicolae Balothai comuna Fârdea, împreună cu 16 localitățile aparținătoare, printre care și Mâtnicu Mic.

La 8 decembrie 1506, regele Vladislav al II-lea donează Beatricei de Frangepan, văduva lui Ioan Corvin, și fiicei sale Elisabeta domeniul Hunedoarei din care făceau parte și satele districtului Fârdea, inclusiv satul Mâtnicu Mic, iar după moartea Beatricei, în 22 martie 1510 satul ajunge în proprietatea lui George de Brandeburg.

La 1596 Sigismund Báthory donează satul lui Ştefan Iosika, iar peste trei ani satul ajunge în stăpânirea lui Sigismund Sarmasaghi, care în 1607 îl amanetează lui Pavel Keresztesi.

În timpul Revoluției de la 1848, proprietarii satului erau Ioan Malonyai, Marcu și Sofia Marinescu, iar în 1874 satul a fost cumpărat prin licitație publică, de Andor Podhraczky.

În anul 1554 Mâtnicu Mic avea 15 case, în 1569, 8 case, în 1579, 5 case și în 1717, 10 case. În anul 1869 avea 55 de case și 310 locuitori, din care 309 români, în 1880 avea 54 case și 313 locuitori, din care 309 români; în 1900 avea 65 case și 351 locuitori, din care 343 români; în 1910 avea 65 case și 343 locuitori, din care 327 români; în 1930 avea 353 locuitori, toți români; în 1992 avea 225 locuitori, din care 222 români; în 2002 avea 219 locuitori, din care 215 români; în 2011 avea 163 locuitori, din care 161 români.

Din punct de vedere administrativ, în secolele XV-XVI făcea parte din districtul Thwrd (Fârdea), la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Făget, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Căpâlnaș, în 1848 din plasa Bulci, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Făget, județul Caraș-Severin, iar după împărțirea acestuia în județele Caraș și Severin, în județul Severin.

Din anul 1950, după aplicarea legii de regionalizare și raionare administrativă a României satul aparține comunei Fârdea, raionul Lugoj, iar din 1952 raionului Făget.

În anul 1968, când în baza noii legii de împărțire administrative-teritorială nr. 2/1968 sunt desființate raioanele și se înființează județul Timiș, satul Mâtnicu Mic din comuna Fârdea este arondat acestui județ, situație care se menține și astăzi.

Prima biserică a fost construită în sec. al XIX-lea, iar actuala biserică în anul 1921. După 1774 copiii din Mâtnic învățau la școala din Gladna Română, apoi la Drăgsinești, iar din sec. al XIX-lea la școala din localitate.

La 27 noiembrie 1918, sătenii din Mâtnic l-au delegat pe Pantelimon Babescu să exprime dorința lor de unire, la Alba Iulia.

Dumitru TOMONI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.