Așezări din Țara Făgetului (LVIII): Sărăzani

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Se situează în estul judeţului Timiş, la circa 17 km est de municipiul Lugoj şi 1 km nord de centrul de comună, satul Bârna. Se învecinează la nord cu Săceni, la est cu Botineşti, la sud cu Bârna şi la vest cu Pogăneşti. Numele localităţii vine de la sarazini/„cei din Săraz”, de pe valea Sărazului.

Prima vatră a satului a fost pe deal, dar la începutul secolului al XVI-lea locuitorii Zarazului de Sus au coborât pe actuala vatră. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1506, când regele Vladislav al II-lea donează Beatricei de Frangepan, văduva lui Ioan Corvin, și fiicei sale Elisabeta districtul Bujor, din care făcea parte și satul Sărăzani.

În 22 martie 1510, regele Vladislav al II-lea, după moartea Beatricei, donează lui George de Brandeburg, cetatea Hunedoara și domeniul aparținător, inclusiv satul Sărăzani. La 1596 Sigismund Báthory donează satul lui Ştefan Iosika, iar peste trei ani Andrei Báthory îl donează lui Sigismund Sarmasághi.

La 1 ianuarie 1600 Mihai Viteazul printr-o diploma data în Alba Iulia, îi dăruieşte lui Gheorghe Borţun alias Pitar din Caransebeş, administrator al Albei Iulia, moşia Sărăzani din pertinenţele târgului Bujor (comitatul Timiş), care îi aparţinuse până atunci cetăţii Jdioara, iar peste doi ani, la 13 iunie 1602, principele Sigismund Báthory donează satul lui Andrei Barcsai de Bârcea Mare, consilier princiar şi ban al Caransebeşului şi Lugojului.

În 1607 satul a fost amanetat de Sigismund Sarmasághi lui Pavel Keresztesi. De-a lungul anilor a fost consemnat în diferite forme: 1514-1516 Zaraz, Felso-Zaraz, Zarazel, 1596 Zarazany, 1600 Szarazan, 1717 Sarasaing, 1808 Szarazán, 1839, 1851 Szarazán, 1858 Sarazan, 1863 Szárázán, 1882 Szárazan, Szarazán, Szárazány, 1909 Sărăzani, 1921 Sărăzani. În anul 1554 satul Sărăzani avea 20 case, în 1569, 15 case, în 1579, 16 case, în 1717, 20 case și în 1776, 48 de case.

În anul 1869 avea 102 case și 516 locuitori, toți români, în 1880 avea 94 case și 446 locuitori, din care 438 români; în 1900 avea 94 case și 527 locuitori, din care 489 români; în 1910 avea 94 case și 500 locuitori, din care 472 români; în 1930 avea 490 locuitori, din care 466 români; în 1992 avea 169 locuitori, din care 168 români; în 2002 avea 210 locuitori, din care 142 români; în 2011 avea 208 locuitori, din care 134 români. Di

n punct de vedere administrativ, în secolul al XVI-lea făcea parte din districtul Bujor, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Sărăzani, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Căpâlnaș, în 1848 din plasa Bulci, iar după 1851 din plasa Făget.

După anul 1918 la Sărăzani este secretariat cercual pentru mai multe localități arondate: Bârna, Botești, Drinova, Jurești și Pogănești, iar după 1925 făcea parte din județul Severin, plasa Lugoj. În anul 1950, devine sat al comunei Bârna, raionul Lugoj, Regiunea Banat, iar din 1952 comuna Bârna și satele aparținătoare sunt arondate raionului Făget.

După aplicarea legii nr. 2/1968 de reorganizare teritorială, se desființează raioanele și regiunile, se înființează județul Timiș, satul Sărăzani aparținând în continuare comunei Bârna. Aflată pe valea pârâului Săraz, de la care i-a fost derivată denumirea, localitate a fost de timpuriu „sat domnesc/domenial”.

Turcii, apoi austriecii vor considera tot teritoriul cucerit proprietate a statului. Împăratul Iosif al II-lea (1780-1792) vinde o parte din teritoriul Banatului celor care au mulți bani, în felul acesta, Sărăzani devine din nou sat domenial, al familiei Malenița cu unele influențe ulterioare pozitive asupra vieții localnicilor.

Dar, cele mai mari avantaje le va avea Sărăzani, după ce avocatul budapestan (de origine franceză) Bilit Hugo va cumpăra satul de la Rágvalszki, pe la 1880, împreună cu o asociație alcătuită din 11 țărani, fiecăreia revenindu-i 24 iugăre.

Dacă familia Malenița i-a pus pe iobagi să înconjoare cu zid de piatră reședința sa și să înceapă pietruirea drumului dintre Sărăzani și Săceni, lucrare nefinalizată, iar Rágvalszki a tăiat pădurea în partea de hotar numită acum Pustă, pentru a obține teren arabil, avocatul Bilit a căutat să practice o agricultură modernă pe  cele 600 de iugăre de pământ arabil: a adus primul tractor în zonă, cu care a lucrat pământul; a săpat puțuri adânci pentru a obține apa necesară; a zidit o magazie din beton armat pentru depozitarea cerealelor; și-a construit o frumoasă reședință, în subsolul căreia a introdus un generator electric pentru a-și asigura lumina electrică, înlocuind lampa cu petrol lampant; a adus în sat prima cositoare mecanică etc. Aceste modernizări ale agriculturii și ale vieții personale s-au făcut în mare parte prin împrumuturi bancare.

Trăind la Sărăzani, nu mai putea practica avocatura la Budapesta, iar banca creditoare a vândut la licitație partea din cele 600 de iugăre ce i se cuveneau și alte bunuri, spre a-și recupera cel puțin o parte din banii ce i se cuveneau.

Modelul de exploatare mecanizată a pământului a influențat pozitiv pe localnicii mai înstâriți care și-au achiziționat plug cu brâzdar de fier, grapă cu dinți de fier, și alte mijloace mecanice, care au mărit producția și le-au ușurat munca.

În satul Sărăzani s-a păstrat cea mai veche primărie sătească din Banat, aceasta figurând în planul de sistematizare al localității, realizat în anul 1824. De la început, clădirea a avut funcționalitate administrativă ca sediu de primărie, iar în anul 1971 a fost transferată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, acolo unde este și astăzi.

Dumitru TOMONI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.