Așezări din Țara Făgetului (LIX): Sintești

Numele provine din antroponimul Sintea, un hipocoristic a lui Axinte, fiind menționat pentru prima dată în anul 1511 sub forma Senthesd, cu ocazia unui proces dintre Gheorghe de Bradenburg și mai mulți sinteșteni.

Din epoca modernă și până la instaurarea regimului comunist, Sinteștiul a fost una dintre cele mai populate și mai dinamice localități din zona Făgetului.

Nu întâmplător aici a activat preotul cărturar Partenie Gruescu, participant și cronicar al revoluției de la 1848-1849 din zona Făgetului, prima personalitate cunoscută din această zonă.

Din secolul al XIX-lea constatăm un interes deosebit a sinteștenilor pentru educația copiilor. Astfel, între anii 1816-1881, 15 sinteșteni au absolvit Preparandia din Arad, cel mai mare număr de absolvenți din protopoiatul Făget: Mihailovici Alexandru (1816), Popescu Atanasie (1843), Gaşpar Partenie (1851), Făraş Partenie (1852), Popescu Nicolae (1856), Dragomirescu Climent (1854), Fileriu Atanasie (1855), Curiacu Simion-senior (1855), Curiacu Simion-junior (1855), Fileriu Petru (1855), Glava Atanasie (1855), Petriman Iosif (1855), Ţona Ioan (1855), Ţona Simeon (1855), Făraş Atanasiu (1857) și Faraş Ioan (1881).

Nu întâmplător se consemnează într-un protocol din ianuarie 1893 că școala era frecventată de 84 de elevi.

Primul cor biseriesc este menționat în anul 1852, fiind condus de către învățătorul Florian Ștefanovici, cor ce ar fi participat la întâmpinarea împăratului Franz Iosif la Coșevița.

La 12 noiembrie 1889, comitetul parohial din Sintești a hotărât înființarea unui cor bisericesc.

Cuprinzând de la început 30 de coriști dirijați de învățătorul Traian Mihailovici, corul plugarilor din Sintești se va impune în zona Făgetului, iar după Marea Unire la numeroase concursuri organizate în diferite locuri din Banat, obțînând rezultate remarcabile.

Devenit cor mixt, a fost condus până în anul 1926 de Traian Mihailovici, apoi de învățătorul Ioan Faur (1926-1932) și de țăranii Simion Cureac (1932-1935) Vasile Lăzărescu (1935-1960), Achim Penda (1960-1961), Nicolae Icobescu (1961-1967), Costel Mihăescu (1968-1969), Csizmarek Ladislau (1970-1976) și Emil Mert (1976-1997).

Din 1932 corul din Sintești poartă numele de „Societatea corală și de fanfară Înfrățirea”. În anul 1909 a luat ființă la Sintești și o formație de călușari care până în 1998 a făcut numeroase turnee atât în țară cât și în străinătate.

În această zonă s-a constituit și un grup de rezistență anticomunistă, codus de maiorul Vasile Duma din Sintești. Grupul acționa în zona munților Poiana Ruscă, în strânsă legătură cu alte grupuri din județele Hunedoara și Alba.

În 14 mai 1950, Securitatea Lugoj l-a arestat pe Vasile Duma și pe alți 43 de membri ai grupului.

La 5 decembrie 1950, prin Sentința nr. 488 a Tribunalului Militar Sibiu, Vasile Duma a fost condamnat la moarte pentru uneltire împotriva statului, fiind executat la 24 mai 1951.

Decesul a fost înregistrat abia în 1 martie 1965 și, apoi, comunicat familiei.

Așezată în dreapta râului Bega, la cca 7 Km nord-est de Făget, localitatea a fost consemnată în documente în diferite forme: 1597 Sentest, 1612 Zintest prediu, 1690-1700 Csintyesti, 1796 Szintiest, 1913 Bégaszentes.

Ca și în cazul altor localități, finala -ești (maghiarizată în -esd și -est), tipic românească, indică faptul că satul a fost din cele mai vechi timpuri locuit de români.

La începutul secolului al XVl-lea este menționat ca stăpânind moșia Sintești Ludovic Dracula de Sintești, fiul lui Vlad Țepeș, iar într-un document din 1535 Ladislau și Ioan Dracula de Sintești, nepoții temutului domn muntean.

La 1597, principele transilvan Sigismund Báthory donează satul lui Ştefan Török, în 1612 Gabriel Bethlen îl donează lui Katalin Török, iar în 1620, când se stinge familia Török, Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei îl donează lui Ștefan Bethlen.

În anul 1554 Sinteștiul avea 10 case declarate, în 1569, 20 case și în 1776, 142 case, fiind, după Fârdea (173 case), cea mai populată localitate din zona Făgetului.

Harta militară din 1772 şi dicţionarul Korabinsky consemnau 147 de familii la Sintești.

În anul 1869 avea 193 de case și 950 locuitori, din care 941 români, în anul 1880 avea 182 de case case și 864 locuitori, din care 859 români; în 1900 avea 217 case și 927 locuitori, din care 924 români; în 1910 avea 221 case și 935 locuitori, din care 924 români; în 1930 avea 903 locuitori, din care 889 români; în 1992 avea 534 locuitori, din care 529 români; în 2002 avea 496 locuitori, din care 484 români; în 2011 avea 463 locuitori, din care 443 români.

Din punct de vedere administrativ, în secolele XVI-XVII făcea parte din districtul Margina, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Făget, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Căpâlnaș, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Mureș.

De la 1919 face parte din județul Caraș-Severin, plasa Birchiș, fiind secretariat cercual pentru comune Bulza, Groși și Temerești. Prin Legea pentru unificarea administrativă din 14 iulie 1925, pusă în aplicare în anul următor, Sinteștiul făcea parte din judeţul Severin, plasa Margina, apoi plasa Făget, iar din 1950 devine sat al comunei Margina.

Prima biserică din Sintești a fost construită din lemn la marginea sudică a satului, în anul 1737, iar actuala bierică în anul 1811. Printre şcolile primare înfiinţate în 1774 se află şi şcoala din Sintești unde învăţau şi copiii din Temerești, Margina, Zorani, Nemeșești şi Coștei.

Sinteștiul și-a legat numele de momente importante din istoria Banatului: revoluția de la 1848-1849, mișcarea națională românească, protestele împotriva încercărilor guvernelor maghiare de a coloniza zona Făgetului, Marea Unire din 1918, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, promovarea culturii și spiritualității bănățene, rezistența împotriva instaurării regimului comunist etc.