Artileriștii lugojeni în misiuni caritabile

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

În preajma marelui praznic al Nașterii Domnului, militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina” au demarat o serie de acțiuni social-filantropice, menite a aduce o rază de bucurie copiilor din Garnizoana Lugoj, aflați în situații dificile.

Astfel, a fost vizitat Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Lugoj, unde au fost distribuite materiale necesare bunei desfășurări a activității instituției de pe Timiș, dar și daruri pentru copiii găzduiți aici.

Beneficiarii centrului sunt minori cu dizabilități neuro-psihice sau asociate, încadrați în grad de handicap cu vârste între 3-18 ani aflați în dificultate.

Misiunea Serviciului de îngrijire de tip rezidențial și de tip familial pentru copilul cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Lugoj este aceea de a furniza și asigura copiilor pentru care s-a instituit pe o perioadă determinată măsura plasamentului în centru, servicii de găzduire, îngrijire, asistență medicală specializată, recuperare și reabilitare, educație și pregătire/consiliere de specialitate în vederea reintegrării socio-profesionale sau integrării familiale.

,,DAR DIN DAR SE FACE RAI!”

Text: Preot Militar Emanuel GAFIȚA

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.