Interviu cu Augustin Bercean, realizatorul
emisiunii „Interviul săptămânii”, de la Autentic TV
Începând cu 29 ianuarie 2024, emisiunea „Interviul săptămânii”, difuzată în fiecare luni, de la ora 21.00, la Televiziunea Autentic TV va fi prezentată de către jurnalistul Augustin Bercean.
Domnule Augustin Bercean, cum v-ați hotărât să vă întoarceți la „prima dragoste”, televiziunea?
De regulă, prima dragoste nu se uită niciodată… Recent, am fost invitat la emisiunea „Interviul săptămânii” de către cel care conduce această televiziune, domnul Eugen Obrocea. Și, din vorbă în vorbă, am ajuns să accept să prezint această emisiune. Va fi greu la început, că una este să fi invitat și alta este să fi moderator, dar, bazându-mă și pe experiența mea din acest domeniu, cred o să fie bine.
Care este specificul acestei emisiuni?
Chiar dacă Televiziunea Autentic TV este receptată în tot județul Timiș (se găsește pe cablu, însă doar pe rețeaua DIGI), cel puțin la început mă voi adresa mai mult lugojenilor. A trecut foarte mult timp de când lugojenii nu au mai avut o televiziune „a lor”. Voi aduce invitați din toate mediile sociale, oameni care chiar au ce povesti, mai ales despre Lugoj. Și pe cât se poate, va fi foarte puțină politică…
Îi veți invita și pe cei din administrația locală?
Nu este specificul acestei emisiuni. Televiziunea Autentic TV are o asemenea emisiune „Primarul la raport”, unde se discută probleme strict administrative, dar nu este exclus. Emisiunea va fi deschisă pentru oricine.
Veți avea ca invitați și oameni politici?
Teoretic, nu. Acest gen de emisiuni se vor face în campania electorală. Și contra cost. Dar asta nu înseamnă că dacă o persoană este mebră a vreunui unui partid, nu va putea participa la emisiune. Doar că vom vorbi despre cu totul altceva decât politică
De către cine este finanțată această televiziune?
Au cam trecut timpurile când televiziunile (sau presa, în general) erau finanțate de către cineva… Televiziunea Autentic TV se autofinanțează, adică „trăiește” strict din publicitate. Pe zona de Lugoj, voi prelua și partea de marketing, așa că să nu se mire patronii lugojeni dacă că voi începe să le bat pe la porți…
Prima emisiune pe care o veți modera este lunea care vine, 29 ianuarie 2024. Pe cine veți avea ca prim invitat?
M-am gândit să încep „în forță” și să găsesc pe cineva care să trezească interesul lugojenilor pentru această emisiune. Și cred că am găsit persoana. E vorba despre domnul Liviu Brîndușoni. Un mai vechi confrate din presa locală, fost consilier local și fost politician, care s-a retras complet din viața publică, după alegerile din 2020. Eu zic că va fi o emisiune foarte interesantă, cu multe povești din trecutul politic, administrativ , dar și din cel al divertismentului lugojean.
Lasă un răspuns