
În ciuda reușitelor privind unele proiecte propuse și aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare totală de aproape 200 de milioane de euro, haosul în Primăria Lugoj continuă.
Nicăieri în lumea asta nu s-a văzut ca un consilier al primarului să decidă, iar primarul să accepte.
Mai nou, sindicatul care îi reprezintă pe o parte dintre angajații Primăriei Lugoj a transmis o plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care au fost majorate salariile de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice din subordinea consiliului, respectiv o contestație împotriva Dispoziției Primarului Municipiului Lugoj nr. 1720/29.12.2022 privind stabilirea, pentru anul 2023, a salariilor de bază lunare pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, serviciilor și instituțiilor publice din subordinea consiliului.
Cu alte cuvinte, angajații sunt nemulțumiți pentru că, înainte de aprobarea hotărârii de majorare, primarul Bogdan Blidariu ar fi intervenit cu o modificare, nediscutată cu sindicatul, care a redus valoarea majorării salariale.
„Păi, pentru hotărârea de consiliu adoptată în plenul din 28 decembrie, sper să nu greșesc, domnul primar nefiind prezent fizic, dar mă rog, a intervenit așa, pe mijloacele tehnice, în ședință și a făcut un amendament la proiectul de hotărâre.
A propus și s-a și aprobat scăderea acelor coeficienți de ierarhizare, deci a tuturor coeficienților, cu o singură excepție a domnului secretar. Ori credem că nu asta e procedura de adoptare, da, era o altă procedură.
În cazul în care a făcut o asemenea propunere, acel proiect trebuia, din punctul nostru de vedere, retras din acea ședință, deoarece compartimentul de resort a emis un raport de specialitate pe proiectul inițial, da, cu coeficienții inițiali, care nu erau diminuați.
Și un lucru specific pentru cei de la Poliția Locală, funcțiile lor și coeficienții de ierarhizare nu au fost echivalați cu ai celor din primărie.
Noi am cerut ca acei coeficienți din proiectul inițial să fie înmulțiți cu salariul minim în plată pentru 2023, adică cu 3000 de lei.
Și atunci, de fapt, domnul primar a făcut această diminuare a coeficienților, tocmai ca, prin înmulțire, să ne dea nouă satisfacție cu salariul minim de 3000 de lei, dar diminuat fiind, coeficienții să dea aceeași valoare în lei, care dădea dacă se înmulțea cu salariul minim de 2500 de lei”, a declarat juristul Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Angajaților din Primăria Timișoara, cel care îi reprezintă și pe o parte dintre funcționarii lugojeni.
Conform acestuia, o parte din angajații Primăriei Lugoj au împuternicit sindicatul să-i reprezinte în acest demers pentru retragerea și modificarea hotărârii consiliului. În cazul în care Primăria și Consiliul Local Lugoj nu vor da curs plângerii prealabile, angajații vor putea să se adreseze instanței.
Consiliul Local al Municipiului Lugoj a respins însă plângerea prealabilă pe care sindicatul, care îi reprezintă pe o parte dintre angajații Primăriei Lugoj, a transmis-o împotriva hotărârii prin care au fost majorate salariile de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice din subordinea consiliului.
Motivul plângerii era faptul că, în timpul ședinței în care s-a aprobat hotărârea de majorare, primarul interimar Bogdan Blidariu ar fi intervenit și a cerut modificare proiectului, ceea ce a dus la o majorare mai mică decât cea discutată cu reprezentanții angajaților.
În opinia sindicatului, acest lucru nu era posibil decât dacă proiectul era retras și rediscutat cu toate părțile implicate. Liderul sindical, Tiberiu Negrei, spune că așteaptă să primească oficial comunicarea respingerii plângerii prealabile, după care va face pasul următor și va da Primăria și Consiliul Local în judecată.
„Mergem în instanță, asta urmează! Domnul secretar a menționat că n-am indicat temei legal? Păi tocmai asta am invocat. Și la funcțiile publice neechivalate ale polițiștilor, am invocat temeiul legal. Trebuia, din punctul nostru de vedere, potrivit prevederilor din codul administrativ, având în vedere că primarul a făcut niște amendamente pe fond, adică nu de astea simple, a modificat proiectul inițial, trebuia să fie retras proiectul, retrimis compartimentul de resort. Ori nu s-a întâmplat așa ceva”, spune Negrei.
Nemulțumirea angajaților reprezentați de sindicat este faptul că primarul Bogdan Blidariu a solicitat, și Consiliul Local a aprobat, modificarea coeficienților de ierarhizare în timpul ședinței. Acesta fapt ar fi dus la majorare a salariilor mai mică decât cea convenită cu sindicatul. (N. S.)
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns