Amintiri din „copilăria” orașului: Grădina de vară Concordia

Remus V. GIORGIONI

Într-o întâlnire recentă cu domnul Dumitru Ursulescu (un adevărat domn – unul dintre puținii aristocrați rezi-denți ai municipiului nostru), a venit vorba și despre Terasa Concordia, care a funcționat până prin anii șaptezeci-optzeci – ai secolului XX – în „coasta” Liceului Hașdeu.

O am și acum în imagine: trei șiruri lungi, paralele,  de mese, dând spre aleea care trece prin fața Liceului și duce până la sensul giratoriu care există (acum) în fața fostului magazin Eurogen.

Iar în spatele terasei: un mic restaurant unde se realizau preparatele. Neavând ca acum atâtea opțiuni – săli de nuntă sau de conferințe – acolo se țineau cele mai multe evenimente: nunți, botezuri etc. (De bună seamă, acolo și la „Acapulco” se țineau festivitățile de nuntă ale celor căsătoriți la starea civilă. Iar ceva mai târziu, la „Dinamo”, „Dacia” și „Imperial”.)

Dar dacă este să spunem două-trei vorbe și despre interlocutorul nostru, menționăm doar că, în calitatea sa de șef al departamentului Desfacere al importantei, în epocă, Întreprinderi de Utilaje de Ridicat și Transport – IURT – avea foarte multe relații în toată țara.

În plus, ca om de cultură (ne întâlnim mereu și acum, săptămânal, pe la chioșcurile de presă spre a „vâna” revistele literare) a cunoscut personal numeroase somități ale vieții cultual-artistice ale vremii: scriitorii Marin Preda, Nichita Stănescu, Mircea Dinescu; filosofii Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu – cât și pe pictorul-filosof Sorin Dumitrescu, autorul unui studiu despre icoană.

Dar și mulți alții, despre care ne va povesti între timp. Iar recent am dat… nas în nas pe ulița mare (în fața Catedralei Greco-Catolice) și am decis să mergem la o cafea, la una din terasele de acum din fața Poliției Municipale. Aici am început noi „să punem țara la cale”; nădăjduind că o vom face și pe viitor, în beneficiul boierului Cititor!

Vechea Concordie: un brand istoric lugojean. Hanul de la răscruce

Dar să ne mărturisim „păcatul” (vorba ceea: autor dragă mai fă păcate…) Am rămas în minte cu acest nume, Concordia, scriind cele două articole despre clubul de turism cu același nume, publicate în cele mai recente numere de ziar.

Și în acest context, plus cel amintit deja, ne-am amintit de vechea CONCORDIE, care a fost un hotel-restaurant vestit, înființat în anul 1888 în locația actuală a Liceului „Iulia Hașdeu”.

Un loc de poposire celebru în zonă, intrarea în sala principală a restaurantului care slujea și de cafenea se făcea dinpre strada Făgetului, pe la capătul clădirii actuale.

Curtea era imensă, putând găzdui „automobilele” celor cazați în hotel – i-am putea spune mai degrabă han. Iar numitele mijloace de transport erau șarete, calești sau mai bine spus căruțe în toată legea.

În ceea ce privește istoricul faimosului așezământ, trebuie menționat că pe vremuri toate se făceau sub egida Bisericii. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a simțit nevoia/s-a pus problema înălțării unui edificiu care să slujească, să acopere nevoile materiale ale parohiei lugojene.

Și atunci s-a hotărât în Consiliul Eparhial – la inițiativa președintelui său, legendarul Coriolan Brediceanu – construirea acestui han, la răscruce de drumuri. S-a căutat un loc potrivit, după multe pertractări găsindu-se un loc viran către periferia urbei, actuala stradă a Făgetului.

De menționat că acolo se înălța cândva și Biserica Sfântul Nicolae, din care a rămas doar cunoscutul turn cu același nume. Iar lângă biserică se afla o „pecărie”: o brutărie în avansată stare de degradare, ceea ce a înlesnit inițiativa unei construcții noi și extinse.

Așa s-a născut Hotelul-restaurant „Concordia”, prevăzut – se-nțelege – și ca loc favorit de întâlnire a protipendadei lugojene; un loc plăcut de distracție, în vederea organizării unor manifestări comunitare, social-politice sau culturale.

Credem că așa s-a născut și ideea Mesei Poganilor, o inițiativă privată a numitei aristocrații locale, care a funcționat peste 30 de ani în această locație, ulterior mutându-se la Restaurantul „Dacia”; la ora actuală funcționează în grupuri private, izolate, care se adună în sedii noi, de care merită să ne ocupăm în mod special, cu altă ocazie.

Cei în vârstă vorbesc despre un șir de tei aflați în curtea hanului „Concordia”, la umbra cărora erau parcate căruțele. Aici se „muta” vara și celebra masă, la umbra teilor în floare…

Cât despre „Masa Poganilor”, putem spune că nu era o masă obișnuită, ea – mereu aceeași – găzduind zilnic 20-30 de persoane. Se zice că la Masa Poganilor lugojeni („pogan”: om mare, puternic din toate punctele de vedere) poposeau adesea și mulți oameni de vază ai Banatului, în drumul lor de la Timișoara spre Caransebeș, spre Băile Herculane sau spre București.

Coriolan Brediceau, corifeu al mișcării social-politice și culturale lugojene

După terminarea Facultății de drept (îmi pare că la Budapesta, numită pe vremuri „Pesta”), Coriolan Brediceanu se stabilește în orașul natal, devenind astfel conducătorul tinerimii lugojene; se face cunoscut în tot Banatul ca lider al mișcării social-politice.

Erau  vremuri grele, de frământări sociale și politice, care pregăteau ieșirea României și a altor state din învechitul Imperiu Austro-Ungar (care, orișicâtuși – orice s-ar spune – a reprezentat multă vreme pentru Banat fala noastră și mândria).

De numele lui se leagă, cum am spus, fondarea renumitei CONCORDII, Masa Poganilor, dar și Reuniunea Română de Cântări și Muzică (deși aici mai potrivit ar să-l numim pe Ion Vidu, care va veni mai târziu). Din inițiativa lui s-a restaurat și pictura exterioară a Bisericii cu Două Turnuri.

Dar, ca om de cultură, menționăm și activitatea sa de prozator și dramaturg. Aici, la Cafeneaua Concordia, și-a lansat el (după mărturisirea fiului său Caius, el însuși o personalitate a culturii lugojene) nuvelele Piatra credinței și Fira. Ne imaginăm o lectură publică pe roluri, ca în incinta Cenaclului Junimii.

Dar în incinta Hotelului-restaurant Concordia este de remarcat sala Cafenelei (despre care spuneam că se intra direct din strada Făgetului) unde au avut loc multe manifestări de genul numit de noi astăzi lansare de carte.

Iar ce a mai rămas din vechea Concordie a fost terasa, despre care am vrut să tratăm acum fără a avea prea multe date concrete (ea s-a închis la scurt timp după venirea noastră în oraș, venire petrecută cu o jumătate de veac în urmă).

Dacă  vreun cititor mai pogan ca noi, în cunoștințe și în ani, știe mai multe despre subiect, îl invităm să ne caute și să ne relateze. Tot în beneficiul măriei-tale, boierule Cititor!