Sâmbătă, 24 iunie 2017, pe la ora 9, fumul alb ce se înălţa spre ceruri din grătarul menţinut încins de vestala Stela, pregătit pentru marele festin prilejuit de cea de a V-a ediţie a „Cupei Respect”, anunţa: Habemus Fotbal!
Deşi afară termometrele indicau o vipie de aproximativ 30 de grade Celsius, „pelerinii” celor şase echipe prezente la întâmplare au fost luați în balon (Balonul gonflabil de la Stadionul Tineretului) și pentru că aveau nevoie de o pregătire a organismului pentru efortul solicitant la care urmau a fi supuşi, au trecut repede la fapte.
Micii şi cârnăciorii perpeliţi pe grătarul cu pricina şi-au găsit obştescul sfârşit în burţile „gen apartament confort 1 sporit”. Pentru stingerea caniculei, unii dintre ei au folosit (neinspirat) apă minerală sau sucuri, alţii, ceva mai îndrăzneţi, au tratat-o cu lichide energizante, gen ţuică ale cărei grade întreceau cu mult gradele de afară, iar „clasicii”, cu bere rece, rece… (reprezentantul presei „neticăloşite”, adică subsemnatul, a urmat acelaşi ceremonial, pentru că, ştiţi cum e, dacă presă nu e, nimic nu e). După parcurgerea acestui ceremonial obligatoriu s-a trecut şi la fotbal.
Organizatorii, din rândul cărora nu putem să nu-l remarcăm pe creierul şi inima acestei competiţii, Constantin Goloşie, au împărţit cele şase participante în două grupe: Grupa Roşie: Amicii Veseli Lugoj, Vulturii Bazoş, Era Caransebeş; Grupa Albastră: BarcaRoma Sibiu (echipa”finanţiştilor” sibieni, jumătate ţinând cu „Barca”, jumătate cu Roma, a rezultat acest hibrid, BarcaRoma), Pobeda Dudeştii Vechi, Banatul Lokve (Sân Mihai) Serbia, echipă care a dat şi caracterul de „internaţional” turneului.
Onoarea de a da lovitura de începere a turneului, i-a- revenit de această dată fostei glorii a fotbalului lugojean, Emilian (Mirel ) Diaconescu, lansat de Vulturii Lugoj. Trecâd pe la mai multe echipe din Divizia A, Poli Timişoara, CFR Timişoara, UTA Arad, Unirea Alba Iulia, FC Argeş (sper să nu fi omis vreuna) a reuşit să adune peste 100 de meciuri în divizia A. Cea mai mare performanţă a sa este meciul susţinut în anul 1992, în cadrul Cupei Cupelor, împotriva lui Real Madrid, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, atunci când activa sub culorile Politehnicii Timişoara.
Echipa de „fluieraşi” a fost una autohtonă, formată din: Gabriel Goloşie, Alexandru Nagy şi Vlad Boicu, o echipă imparţială, care s-a achitat cu brio de sarcinile care i-au revenit. Bineînţeles că au fost şi nişte mici nemulţumiri. Ştiţi cum e la fotbal (dar nu numai la fotbal)! Orice nereuşită personală e trecută în contul arbitrului.
Punctul culminant al unei astfel de dispute a fost primirea drept cadou, pentru o trimitere a unui arbitru la (în) origini, a unui cartonaş de o superbă culoare culoare roşie. Nu spui cine a fost jucătorul, persoană importantă, de la o echipă şi mai importantă.
După meciuri foarte disputate în grupe, cu răsturnări de rezultate, cu goluri spectaculoase, s-a ajuns la faza finală. „Finala mică” a adus faţă-n faţă pe Vulturii Bazoş, care au „ciugulit” de trei ori din sârbii de la Banatul Lokve, nelăsându-i pe aceştia să le smulgă nicio pană. Scor final 3-0 pentru Vulturi.
În „finala mare” s-au întâlnit Amicii Veseli Lugoj cu „bulgarii” de la Dudeştii Vechi. Lugojenii au tratat partida cu prea multă amiciţie şi cu veselie, sau cu prea mult respect, lăsând trofeul să îmbogăţească vitrina celor din Dudeşti, din cauza unui singur gol primit, gol care astabilit ordinea în clasamentul final:
Locul I, Pobeda (păi pobeda nu însemnă victorie? şi asta explică totul!) Dudeştii Vechi;
Locul II, Amicii Veseli Lugoj;
Locul III, Vulturii Bazoş;
Locul IV, Banatul Lokve Serbia;
Locrile V-VI au fost ocupate de Era Caransebeş şi Barca Roma Sibiu.
De fapt, câştigătorii adevăraţi ai turneului au fost sportul, prietenia, respectul faţă de adversar şi faţă de sine.
Premierea propriu-zisă a avut loc la restaurantul Acapulco, în Sala Enescu, unde organizatorii au întâmpinat oaspeţii cu pâine şi sare, după datina străbună, şi au acordat fiecărei echipe participante cupe, recuperate cu greu, cu ajutorul poliţiei, de la o pirandă şi un parpandel (interpretați cu mult talent de actriţa lugojeană Ileana Căprariu, care şi-a lăsat musafirii să mai aştepte puţin, deorece chiar în acea zi a împlinit frumoasa vârstă de… anișori, de colegul ei de scenă Denis Târziu şi de „poliţistul” Bogdan Constândana, component al echipei gazdă.
În continuare au mai fost acordate diplome şi calendare, fiecărui participant în parte, precum şi următoarele titluri:
– Old – Boys 2017 în activitate, lui dan avram, 64 de ani , Era Club Caransebeş;
– Golgheterul ediţiei, Iani Kalapiş, Pobeda Dudeştii Vechi;
– Cel mai tehnic jucător al ediţiei, Sebastian Belu, Vulturii Bazoş;
– Cel mai bun portar, Iosif Munteanu, Banatul Lokve (Serbia).
De asemenea, au mai fost premiaţi, pentru serviciile prestate şi înaltul profesionalism de care au dat dovadă, cântăreţii Ionela Iova, Costel Bambu, saxofonistul Ovidiu Drăgan, precum şi patronul localului Acapulco, Petrică Groza, care a rămas surprins, nemaiîntâmplându-i-se niciodată aşa ceva. Desigur că nici angajaţii restaurantului nu au fost uitaţi, cum nici eu uit să-l amintesc pe Ilie Constantin, alias Zamă, actor şi el la teatrul din Lugoj, dar şi al turneului, care a fost Octavian Ursulescu, Sebastian Domozină şi Nicolae Secoşan, precum cafeaua aceea, trei într-un(a)ul.
Pentru a ne face datoria până la capăt, permiteţi-mi să redau mai jos formaţia gazdă, adică Amicii Veseli: Mihăiţă Popadineţ, Nelu Moldovan, Gheorghe Lungu, Neluţu Neagu, Dan Spătar, Alexandru Szilagi, Dan Cristian Tătar, Gabriel Goloşie, Ovidiu Neiconi, Silviu Laudacescu, Andrei Eneşca şi „capo di tutti capi”, Constantin Goloşie.
În încheiere, pentru a vă aduce la cunoştinţă părerea invitaţilor despre această manifestare, am solicitat-o la două persoane.
Siviu Dan Avram, conducătorul delegaţei de la Era Club Caransebeş, preşedintele clubului, dar şi jucător:
„M-am bucurat de invitaţia colegului Goloşie şi împreună cu colegii mei am onorat cea de a V-a ediţie a Cupei Respect, organizată de Amicii Veseli Lugoj. A fost o organizare ireproşabilă, cu o participare selectă. Toate echipele mi-au făcut o impresie foarte bună, atât din punct de vedere fotbalistic, cât şi al fair-play-ului. A fost o reîntâlnire – pentru mine mai puţin – eu făcând parte din altă generaţie, însă am avut bucuria de a mă reîntâlni cu un fost coleg de echipă de la Vulturii, din anul 1974, Iancsi Tyukody, şi a fost o competiţie foarte reuşită, desfăşurată într-un climat de colegialitate şi, mă văd nevoit să repet, într-o organizare ireproşabilă, în care, peste toate a tronat fotbalul, reprezentat în primul rând de cel care a dat lovitura de începere a competiţiei, Mirel Diaconescu, Tasotti, „Năsosul”, cum îl ştiu eu, copilul Lugojului, care a onorat această competiţie şi a făcut-o spre cinstea tuturor participanţilor, într-o atmosferă de bună colegialitate şi într-o organizare care, trebuie să recunosc, m-a surprins. Eu organizez astfel de competiţii la Caransebeş şi Reşiţa, de ani buni, „Stelele Banatului”, la care participă multe echipe din patru judeţe, la care, totdeauna au fost invitaţi şi lugojenii. Anul trecut s-a produs o sincopă datorită rupturii dintre generaţii, vechii mei colegi de echipă, Tyukody şi Lică Chiran, nu au mai putut veni. Totuşi băieţii, în frunte cu Goloşie, Gelu şi alţii, au venit, reuşind astfel să reînnodăm o legătură, care trebuie să existe, pentru că fotbalul este peste tot.”
Gheorghe Nacov, Dudeştii Vechi:
„Aşa cum stă în firescul lucrurilor, pentru început, vă rog să-mi permiteţi să mă prezint. Mă numesc Gheorghe Nacov. Sunt consulul onorific al Bulgariei la Timişoara, de şase ani. Sunt bulgar bănăţean, născut la Dudeştii Vechi, localitate unde am fost şi primar timp de 12 ani. În primul rând, vreau să mulţumesc organizatorilor în mod special pentru acest turneu de old-boys şi chiar verry old-boys, unii dintre noi, pentru că sportul înseamnă sănătate. Fiind fidel acestui principiu, am promovat tot timpul sportul, de la copii până la old-boys, inclusiv prin legătura pe care am creat-o cu fotbalistul bulgar Hristo Stoicicov, la Dudeştii Vechi. Asemenea turnee sunt într-adevăr foarte utile pentru că tinerii cresc sănătoşi, iar noi, cei mai în vârstă, ne menţinem starea de sănătate cu ajutorul sportului. Vreau încă o dată să-mi manifest bucuria că sunt prezent azi la Lugoj (sâmbătă, 24 iunie 2017 – n.a.) cu echipa de fotbal vestită în Banat, Pobeda Dudeştii Vechi, şi îmi doresc foarte mult ca lugojenii să ne întoarcă această vizită, când vom organiza şi noi un astfel de turneu de old-boys, care se va desfăşura pe „Hristo Stoicicov Arena”, poate chiar în nocturnă, pentru că stadionul are aşa ceva, când este mai răcoare”.
Consulul onorific al Bulgariei la Timişoara, fostul primar timp de trei mandate şi component al echipei de old-boys Pobeda Dudeştii Vechi, a schimbat registrul discuţiei și, devenind mai glumeţ, a întrebat asistenţa:
– Ştiţi de ce am ajuns noi bulgarii aici, în Banat? Pentru că în Banat e cel mai bine! La Lugoj am fost invitaţi la un turneu de fotbal, la mâncare, băutură şi muzică. N-am fost chemaţi la sapă. Cum dracu să nu fie bine în Banat?
Asistenţa a gustat gluma, răsplătindu-l cu urale şi aplauze.
Nici nu s-au stins bine ecourile de la turneu, că mintea lui Constantin Goloșie a început să zboare la organizarea celei de a VI-a ediţii. Desfăşurarea competiţiei nu ar fi fost posibilă fără sponsori. Amicii Veseli au unul singur, dar foarte mărinimos! Firma ASEXPRESS.
Mircea ANGHEL
Lasă un răspuns