Amicii Veseli Lugoj, într-o mare veselie, au câştigat Cupa Respect, la futsal

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, în balonul din incinta Stadionului “Tineretului”, au fost luate în el, adică în balon, şase echipe care s-au prezentat la startul celei de a IV-a ediţii a Cupei Respect, cupă care are trecut în certificatul de naştere data de 16 noiembrie 2013, fiind rodul dragostei unor lugojeni bolnavi de mişcare, pentru medicamentul gratuit care este exerciţiul fizic, în cazul de faţă, fotbalul. Echipele antisedentarism, prezente la întâmplare au fost următoarele: Amicii Veseli I Lugoj  şi sora ei geamănă, la fel de veselă, Amicii II, Vulturii Bazoş, Old Boys 2008 Giroc, BarcaRoma Sibiu (să vă spun de unde provine numele echipei! unii din alcătuitorii formaţiei ţin cu FC Barcelona, iar alţii cu AS Roma, rezultatul fiind hibridul BarcaRoma) şi  (spre a nu avea problemele cu datul la gioale) Ortopedia Arad. Ca de fiecare dată, la competiţie au fost invitaţi şi vecinii noştri, românaşii din Sân-Mihai (Lokve), Banatul Sârbesc. Serbia, evident. Anul trecut şi-au motivat absenţa dând vina pe timpul frumos, care le-a permis să facă o repriză de cules a cucuruzului  a cărui producţie a întrecut aşteptările agro-fotbaliştilor. Cum Serbia se află în Balcani, iar Serbia, nu este încă membră UE, cum agro-fotbaliştii sunt românaşi de-ai noştri, nu putea să se potrivească zicerea conaţionalilor Angelei Merkel, ein Mann, ein Wort, aşa că au ,,driblat” şi această ediţie, deşi iniţial au spus că vin, răzgândindu-se în ultima clipă. Nu-i nimic, la anul li se va face o doză dublă de vaccin “Respect”. Noroc cu echipa Amicii Veseli II, care i-a înlocuit!

Încălzirea echipelor s-a făcut la căldura grătarului pe care s-au perpelit micii şi cârnăciorii, “asezonaţi” cu nişte lichide energizante. Primii luaţi în balon de către biruitorii turneului, au fost vulturaşii din Bazoş, cărora lugojenii au reuşit să le smulgă trei pene, ei să introducă mingea în neţul de şpogot doar de două ori. Rezultat final, 3-2 pentru gazde. În cea de a doua confruntare a zilei, Amicii II i-au imitat pe cei din prima echipă lugojeană, tratându-i pe old boys din Giroc cu mult respect admnistrându-le numai două bobiţe, faţă de una a lor. Scor 2-1. În partida cu numărul trei a competiţiei, vulturii din Bazoş s-au năpustit asupra “anticilor” din Giroc, ciugulind de şase ori din trupul lor, lăsându-le şi lor un rest de patru firimituri. Scor 6-4 pentru ciugulitori. În confrutarea dintre ortopezii arădeni şi finanţiştii BarcaRomani (majoritatea lor lucrând la ANAF) au încheiat scurt conturile cu ortopezii aplicându-le o sancţiune ceva mai moale, 2-1. Sancţiunea a fost cu ghinion pentru Amicii II, deoarece ortopezii s-au răzbunat pe ei, tăind în carne vie şi administrându-le un sec 5-1.  A venit şi rândul ortopezilor arădeni să facă nişte consultaţii gratuite celor de la Amicii I. Aceştia le-au demonstrat medicilor care i-au consultat că stau foarte bine cu picioarele, lovind balonul cu multă vigoare, balon care a repauzat în plasa ortopezilor de cinci ori, faţă de numai trei ori, în poarta atentelor gazde. Scor 5-3 pentru atentele gazde.

Ei şi dacă tot s-a muncit bine şi cu spor, fiecare team trebuia  răsplătit cu câte-un loc în clasament. În meciul pentru locurile III-IV, neamul vulturesc din Bazoş a reuşit să ia faţa reparatorilor de picioare şi alte oase defecte şi să se cocoaţe pe treapta a treia a podiumului, dar asta în prelungiri, cu rezultatul de 7-5, după ce meciul se sfârşise cu scorul de 4-4. Asta e! N-ai ce-i face! Vina o poartă ortopezii a căror picioare au cedat într-un final. Finala mare avea să se termine cu o mare surpiză. Amicii Veseli I au înfrânt “consătenii” preşedintelui ţării, Klaus Iohannis, cu 3-0, după ce, nu de mult timp, sibienii provocaseră o înfrângere usturătoare “consătenilor” lui Francisc Constantin Boldea, pe terenul din Sibiu, cu 8-0!? Stabilirea ierahiei s-a făcut pentru amatorii de statistici. Clasamentul real arată total diferit. Primele trei locuri au fost ocupate “ex aequo” de dragostea pentru sport, de amiciţie şi respect reciproc.

Redăm mai jos echipa câştigătoare a turneului, Amicii Veseli I Lugoj: portari Dan Spătar, Marian Rupp şi Alex Szilagy, Dan Cristian Tătar, Darius Tătar,  Constantin Goloşie (creierul şi inima organizării acetui turneu, ajuns la cea de a IV-a ediţie, după cum spuneam mai sus), Adi Szabo ( un sponsor foarte important pentru echipă), Ioan Tyukodi   (fost jucător la Vulturii Lugoj, în vârstă de 75 de ani,  a dat lovitura  de începere a turneului), Neluţu Neagu, Andrei Eneşca, Gigi Haţegan, Cristian Belciu, Bogdan Costândana, Nelu Moldovan, Bogdan Jighir, Silviu Laudacescu, Cornel Penişoară, Ciprian Vânătu, Gelu Lugojan, Mihăiţă Popadineţ.

Arbitrajul a fost asigurat de Gabriel Goloşie şi Vlad Boicu.

Festivitatea de premiere şi socializarea s-au făcut la Rstaurantul “Acapulco”, unde organizatorii au înmânat diplome şi trofee tuturor participanţilor, cupe celor situaţi pe poziţiile fruntaşe ale clasamentului, precum şi următoarele titluri:

Old Boy activ: Dr. Ilie TROCAN (62 de ani) – Ortopedia Arad;

Golgheter: Nicolae Gabriel – Vulturii Bazoş;

Cel mai tehnic jucăor: Zoran Huţanu – Old Boys 2008 Giroc;

Cel mai bun portar: Cristian Mitroi – BarcaRoma Sibiu.

Socializarea s-a făcut pe acordurile muzicale ale Formaţiei de Muzică Populară Titel Brestoviceanu. Organizatorii au umblat puţin şi la cutia cu surprize oferind un tort pentru soţia lui Titel Brestoviceanu, Dana Gruescu, a cărei zi de naştere s-a întâmplat să coincidă cu festivitatea de premiere, iar participanţilor la socializare, o repriză de muzică de cafe concert , interpretată de Alexandru Vasiliu, vioară şi Raluca Miclăuş, clape. Cireaşa pe tort a fost pusă de către preotul paroh Traian Birăescu, care a interpretat cu grupul său de colindători un buchet de superbe colinde româneşti închinate sărbătorilor care bat la geam, dar şi doctorului ortoped Ilie Trocan, cel care l-a “reparat” ori de câte ori a fost nevoie (şi a fost nevoie de foarte mute ori, dovadă fiind tijele metalice şi şuruburile din picioarele părintelui, cel care s-a sacrificat pe altarul Zeului Fotbal). Să dea Dumnezeu tutror numai bucurii şi sănătate pentru a putea să ne reîntâlnim la anul, la cea de a V-a ediţie a “Cupei Respect”!

Cu tot respectul cuvenit,

Mircea ANGHEL 

Despre admin 6793 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.