Alo, Iohannis! Alo, Hellvig!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Simpatia pe care am avut-o și încă o am față de Eduard Hellvig nu are nicio legătură și cu conținutul editorialului de azi. Și nici disprețul pe care i-l port lui Klaus Iohannis. În definitiv, supun analizei o problemă destul de gravă de stat. De siguranță națională.

Florian Coldea s-a vândut sau a fost vândut la bucată autorităților unui stat străin. A devenit consilier pentru siguranță națională al guvernului albanez. Ceea ce este de-a dreptul gravisim.

Cei care în acest moment încearcă să-l apere pe Coldea și să ascundă sub preș responsabilitățile care revin conducerii SRI și președintelui României, invocă în mod incorect, de fapt de-a dreptul perfid, cooperarea din interiorul Uniunii Europene.

Vezi Doamne, România ar fi primit sarcina de a ajuta tinerele democrații. Prin vasta noastră experiență în această materie. Așa a ajuns Monica Macovei consultant juridic al guvernului albanez, aparent înșurubată acolo de UE, dar de fapt la presiunile lui George Soros, care intenționa și în final a și reușit să aibă la Tirana un guvern și un președinte marionetă.

În mod asemănător, a ajuns și Victor Ponta consultant în probleme de politică internă și externă și probabil și de afaceri. Treacă-meargă!

Niciunul dintre cei menționați mai sus nu a  răspuns la cel mai înalt nivel de siguranța națională a  României. Niciunul nu a avut acces, decât parțial, la secretele deținute de statul român.

Deosebirea față de Florian Coldea este fundamentală. Acesta s-a aflat practic la butoanele celui mai important serviciu secret al României. La butoanele SRI.

Un serviciu secret care în bună măsură, e drept, în mod mascat, a controlat și Serviciul de Informații Externe, deci spionajul românesc, și serviciul secret al Ministerului de Interne, în bună măsură chiar Ministerul de Interne, și sistemul judecătoresc pe vremea binomului și a faimoaselor protocoale, și o parte însemnată a clasei politice și a presei.

La Florian Coldea s-au strâns mai multe informații decât s-au aflat vreodată la dispoziția președintelui României.

Ei bine, cu toate aceste informații, Coldea s-a pus la dispoziția guvernului albanez. Cele mai multe dintre efectele acestei legături incestuoase ne rămân ascunse.

Dar ceea ce știm, pentru că zilele trecute ne-a făcut o dezvăluire fostul președinte și prim-ministru al Albaniei, este că o parte a expertizei lui Florian Coldea a fost consacrată stabilirii unor legături de tip criminal între cartelurile drogurilor din Mexic și rețelele de trafic din Albania și din România.

Acest lucru este extrem de grav. Îmi pot permite să presupun că Florian Coldea i-a îndrumat pe reprezentanții noului guvern socialist, instalat la putere de Soros, cum să se lupte cu adversarii politici utilizând „culoarele justiției”.

Adică a exportat ceea ce inventase și aplicase în România. Și ceea ce mai știm în mod cert e că la vedere și în mod cât se poate de oficial a avut un contract cu guvernului de la Tirana și a încasat lunar câte 7.000 de euro.

Ceea ce a încasat neoficial în urma traficului cu droguri și altor activități, probabil de tip comercial, nu apare niciunde în scripte. Cel puțin până în acest moment.

Dar ceea ce știm este suficient. Soția lui Coldea este și ea înșurubată în SRI într-o poziție cheie și a fost obligată prin lege să depună declarațiile de venituri inclusiv în ceea ce privește veniturile soțului.

Prin urmare este cu desăvârșire exclus ca Eduard Hellvig, în calitatea sa de director al Serviciului Român de Informații, să nu fi fost informat în legătură cu respectiva colaborare.

Atrag atenția asupra faptului că o parte consistentă din bugetul SRI este direcționată către Serviciul de Protecție Internă, care are tocmai rolul de a monitoriza isprăvile unor ofițeri ai serviciului, inclusiv când aceștia sunt rezervă și, prin activitățile lor, pot influența sau altera activitatea generală.

Reprezentanții Serviciului de Protecție Internă aveau obligația să-l monitorizeze pe Florian Coldea după trecerea acestuia în rezervă și să raporteze ceea ce au aflat.

Prin urmare, Eduard Hellvig are o mare răspundere întrucât, până în momentul în care a demisionat, a omis să reacționeze și să curme activitățile lui Coldea, care aducea prejudicii statului român.

La rândul său, președintele României, Klaus Iohannis, a fost pus la curent cu activitățile lui Coldea și nu a reacționat, deși conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării, sau poate, cine știe, nici nu a  fost informat.

Pentru că la haosul în care Klaus Iohannis conduce CSAT, nu m-aș mira deloc ca acesta să nu citească cea mai mare parte a notelor informative și rapoartelor pe care le primește. Ceea ce însă nu-l disculpă.

Cei doi, președintele în exercițiu și Eduard Hellvig, director demisionar al SRI, trebuie luați la întrebări de către singura instituție care o poate face. Parlamentul României.

Și la pachet cu ei trebuie luat la întrebări și succesorul lui Eduard Hellvig. Persoana aflată la comanda SRI până când, zilele trecute, a început această serie de dezvăluiri.

Sorin ROȘCA STĂNESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.