Lugojul visurilor noastre (1) Alegeri post festum

Cu ani în urmă, după evenimentele din Decembrie 1989, fostul primar ceaușist Leucuța (a cărui amintire naște nostalgii și în prezent!), cu un neobișnuit elan revoluționar, se înscrisese în lupta electorală, într-o încercare de a dobândi din nou epoleții de vlădică.

Învins la ceas de seară, după ce un val de tineri se perindaseră prin fața urnelor, candidatul perdant n-a avut tăria să suporte eșecul, refuzând calitatea de consilier. Care, la un nou rând de alegeri, i-ar fi adus, poate, izbânda. Omul era gospodar, avea inițiativă, avea autoritate, dar nu sesiza încă sensul evenimentelor: proiectele nu se mai puteau realiza prin telefoane și ordine adresate unor subalterni docili.

Până la urmă, tranziția ne-a dovedit că existau metode mai subtile și neortodoxe (multe de import) în a-ți împlini idealurile politice: nepotismul (ca principiu de prosperitate familială), șpaga, prostituția intelectuală, traficul de influență.

Peste ani, s-a întâmplat ceva asemănător cu un tânăr politician local, Claudiu Buciu. Plămădit din viță de poet și jurnalist caustic (Claudiu Buciu-Bazalt), Claudiu Buciu a avut înțelepciunea să se călească la școala umilinței înfrângerii.

E drept, într-o conjunctură specială, când cei ce se numesc de dreapta, dominați de mărunte orgolii, nu au reușit să închege o alianță, măcar formală. Sub auspiciile noului trend politic, în care votanții au fost alergici la culoarea roșie, electoratul a votat, cum e firesc într-o democrație autentică, în favoarea unei alternanțe.

Se spune că poporul are întotdeauna dreptate, însă e uimitor cum poporenii au votat, în diverse locuri, specimene dintre cele mai ciudate: primari violatori, agresivi, infractori și chiar decedați. Poate, ca o excepție care trebuie să întărească regula.

Nu a fost cazul la Lugoj, cu o ofertă electorală diversă: profesori, ofițeri, juriști, jurnaliști, contabili, liber profesioniști, tineri și cetățeni mai vechi. Unii s-au mulțumit să împartă fițuici, alții pliante și programe consistente, cu proiecții pe termen mediu și lung.

Puțini au fost cei care și-au luat rolul în serios, străbătând aleile peticite (cu amărâte spații verzi) ale cartierelor lugojene, luând pulsul vieții modeștilor locuitori din cenușiile blocuri ceaușiste, scorojite, înghesuite, în beciul cărora la fiecare ploaie mai consistentă răbufnește, mocirloasă, apa.

Locuri în care, în ultimii ani, n-am văzut niciun consilier, îmbrăcat în haine de lucru, notându-și, cu zel, în carnețel toate neajunsurile care bântuie, de decenii, tihna lugojenilor. Pe ici, pe colo s-au înfăptuit câteva proiecte (unele, trebuie să recunoaștem, meritorii), dar care n-au reușit să schimbe fața orașului, constituindu-se în paliative, mici oaze înconjurate de deșertul nepăsării și al amatorismului.

Lugojul, capitală de district, cerc, comitat și județ secole de-a rândul, orașul muzicii, cu o istorie fabuloasă (unul dintre epicentrele mișcării pașoptiste), merită o promovare susținută cu obstinație, care să-i redea strălucirea și prestigiul de altădată.

Lugojul, „bastion inexpugnabil al românismului” (cum aprecia, cu patos, Aurel E. Peteanu), capitală culturală a românilor bănățeni, urbea Bredicenilor, dar și spațiu etalon al plurilingvismului, al armoniei interconfesionale și al multiculturalismului.

Programul care a întrunit aprecierea majorității pare realist, e consistent și ambițios. Să sperăm că noul edil-șef nu se va lăsa vrăjit de glasul mieros al adulatorilor și al lăudacilor de serviciu și va alcătui o echipă puternică, de tineri profesioniști, pentru a implementa măcar o parte dintre promisiuni.

Îndrăznesc să visez că, în eventualitatea unui viitor mandat, actualul primar îmi va oferi bucuria de a admira un Timiș navigabil, cu maluri amenajate (ca la Oradea), pe oglinda căruia să vâslesc, fericit, cu Ana mea lugojeană. Iar pe maluri să urmăresc valuri nesfârșite de turiști, români și străini, extaziați de frumusețile unui oraș de basm, viitoare capitală culturală europeană.

Credeți că n-ar fi posibil?

Constantin-T. STAN