
Lugojenii sunt nemulțumiți de felul în care arată cartierele orașului. Mizeria și iarba necosită dau un aspect de loc părăsit municpiului. Un cetățean nemulțumit, din Micro 3, a transmis publicației Lugojeanul.ro o serie de fotografii cu bălăriile care au crescut de doi metri.
Primarul interimar, Bogdan Ștefan Blidariu, declara de curând că orașul a fost împărțit în două. De zona de splaiuri, parcuri și zonele centrale se ocupă Serviciul de Sere și Spații Verzi, la care se adaugă cei care prestează în folosul comunității, cât despre cartiere, ele au fost repartizate unei societăți din Timișoara, cu care Primăria are contract.
„Personal sunt total nemulțumit de activitatea acestei societăți și studiez chiar rezilierea contractului. De trei săptămâni au început să presteze activitatea de cosire și n-au reușit să finalizeze nici măcar două cartiere, și aici mă refer la cartierul de blocuri din zona Timișoarei și la Cartierul Militari. Ei ar fi trebuit să intre în toate microraioanele și efectiv nu sunt pregătiți, nu fac față. Vom vedea cum ieșim din impas.”,
spune primarul, care asigură că până la finele lunii iunie va fi cosit tot orașul.
Lasă un răspuns