Acțiune caritabilă de Ziua Femeii: „Dialog între vârste, în prag de primăvară”

>

Militarii lugojeni în colaborare cu Asociația Militar Culturală „Sfântul Gheorghe” Lugoj au desfășurat zilele acestea o serie de acțiuni menite a aduce zâmbetul acelora ce trec prin momente mai puțin fericite.

În acest sens a fost vizitat Căminul de Bătrâni „AnitaHeim Varel” din Lugoj, unde au fost împărțite tuturor beneficiarilor daruri.

De asemenea, toate doamnele prezente la eveniment au primit din partea organizatorilor flori, simbol al gingășiei și al frumuseții.

La activitate a luat parte și un grup de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4, conduși de învățătorul Vasile Păuliș și de profesoara Dharma Barboni, care au interpretat un buchet de cântece specifice evenimentului.

Piatra de temelie pentru Căminul de seniori ,,AnitaHeim Varel” a fost pusă în anul 1992, iar doi ani mai târziu, instituţia a început să funcţioneze, inaugurarea având loc la 23 martie 1994, când și-a deschis şi porţile pentru bătrânii care nu mai puteau fi ajutaţi de familiile lor.

La ora aceea, Lugojul nu dispunea de un cămin de bătrâni, toţi vârstnicii asistaţi fiind transferaţi la Centrul de la Găvojdia. În momentul de față, instituția are în grijă 22 de persoane.

Text: Preot  militar (maior)  Emanuel  GAFIȚA

Foto: Gabriel BREZEANU


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6940 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.