Accident în lanț, pe A1. Un copil a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

Un accident rutier în lanț, în care au fost implicate trei autoturisme în care se aflau trei adulți și cinci minori, a avut loc pe autostrada A1, la km 473, pe sensul de mers Lugoj – Timișoara, în apropiere de nodul rutier Topolovățu Mare.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii lugojeni cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție si comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

„Un bărbat, în vârstă de 79 de ani, a condus un autoturism pe A1 dinspre Lugoj înspre Timișoara, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, care se deplasa în fața sa. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism ce circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat de 41 de ani. Bărbatul de 39 de ani, precum și un minor de 5 ani au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunțat IPJ Timiș.

Minorul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, iar bărbatul (tatăl acestuia) cu ambulanța SAJ.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.