Accident în lanț pe A1, în apropiere de Margina. Șase mașini implicate, trei morți și mai mulți răniți

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Accident cu multiple victime produs vineri după-masă, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în apropiere de Margina. Trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite.

Potrivit IPJ Timiș, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în apropierea localității Margina, județul Timiș, în jurul orei 15, s-a produs un grav accident rutier în care au fost implicate șase mașini, printre care două microbuze.

În urma impactului, trei persoane au murit. Este vorba despre un bărbat, o femeie, dar și un băiețel de 2 ani. Alte patru persoane au fost rănite – doi bărbați, o femeie și un copil de 12 ani.

Conform procedurii, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului.

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

„Trafic oprit pe ambele sensuri pe autostrada A1 Deva-Nădlac, kilometrul 426, în apropierea localității Margina, județul Timiș, în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate șase autovehicule. În urma coliziunii, două persoane au decedat, alte două persoane sunt resuscitate la fața locului, conform Info Trafic IGPR.
Traficul este deviat pe la km. 441, pe DN 68A, prin localitatea Traian Vuia. La locul accidentului a intervenit și elicopterul SMURD”, transmit cei de la DRDP Timișoara.

Despre admin 6839 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.