Constantin-T. STAN
Am avut bucuria și onoarea să-l reîntâlnesc, la reședința sa din Budapesta, pe maestrul György Kurtág, alături de o delegație de universitari timișoreni, condusă de Lucian-Emil Roșca, titularul catedrei de folclor de la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, președintele Asociației pentru Cultură Bănățeană.
Doctoranzii și asistenții Domniei Sale au susținut, în aula Academiei Maghiare, un spectacol cu piese de inspirație folclorică română și maghiară, iar ca unul dintre punctele culminante va fi vizitată vestita arhivă „Bartók”. În acest context, să ne reamintim că cea de a doua soție a părintelui muzicii moderne (corespundentul lui Bartók în artele vizuale este genialul nostru Brâncuși), Ditta Pásztory, cu ascendență, pe filieră maternă, în burgul nostru.
Ocrotit părintește de statul ungar, care-și prețuiește și cinstește marile personalități ajunse, biologic, la vârsta senectuții (mă gândesc la destinul ingrat al chirurgului Alexandru Pesamosca, „îngerul copiilor”, lăsat în voia Domnului și părăsit, la bătrânețe, de autoritățile române într-o rezervă a Spitalului „Marie Curie”!), marele creator își petrece zenitul, frumos, la Budapest Music Center, într-un stabiliment care arată ca un hotel de cinci stele, înconjurat cu respect și dragoste de autorități și prieteni, medici, asistente, menajere.
Zilnic, marele maestru este vizitat de melomani de pe toate meridianele, veniți într-un adevărat pelerinaj, ca la Mecca, să aducă un omagiu geniului muzicii contemporane.
În onoarea sa, autoritățile organizează, anual, un grandios festival cu participarea unor selecte ansambluri camerale și simfonice (Filarmonica Regală din Londra, Concertgebouw din Amsterdam).
Președinte, prim-ministru și alți reprezentanți ai autorității centrale sunt prezenți, cu obstinație, la primele audiții ale opusurilor sale, indiferent de locație, oferind un exemplu de cum trebuie să se raporteze mai marii zilei, cei ce dețin, vremelnic, pâinea și cuțitul în administrațiile locale sau centrale, la valorile naționale.
Îmi aduc aminte, marcat încă de o dulce nostalgie, de feericele momente petrecute la Lugoj, în 2008, cu prilejul manifestărilor dedicate evenimentului decernării titlului de Cetățean de Onoare (la inițiativa subsemnatului, acompaniat cu entuziasm de regretatul ing. Ladislau Udvardy, un om dedicat plenar recuperării tradițiilor culturale maghiare lugojene).
Minți înfierbântate, indivizi retrograzi, izvodiți, parcă, din tenebrele Evului Mediu, respinseseră, într-o primă fază, propunerea noastră, pe temeiul apartenenței maestrului la etnia maghiară. Prietenul și colaboratorul meu își semnase cererea adresată Primăriei ca președinte al Asociației Culturale „Andor Arató” (important jurnalist și muzician lugojean de origine germană), de unde circumspecția consilierilor, de o vetustă orientare ideologică, că ar exista o periculoasă și „subversivă” legătură de natură politică cu mult-blamatul UDMR.
Un consilier mai vigilent m-a interpelat, solicitându-mi informații privind ajutoarele (mălai, făină, zahăr sau PC-uri) pe care maestrul le-ar fi adus la Lugoj după Revoluție. Într-o primă etapă, propunerea noastră a căzut (erau necesare două treimi din voturile consilierilor), creându-ne o accentuată stare de disconfort intelectual și chiar rușine.
Deși evreu creștinat, neacceptarea acordării titlului a generat nedumeriri și reacții negative inclusiv în presa din Israel. Oamenii civilizați nu-și puteau imagina că la Lugoj, un oraș cu o exemplară vocație ecumenică, exersată secole de-a rândul, existau și se manifestau, în rândul unor troglodiți, germenii intoleranței și ai xenofobiei.
Revoltat, am inițiat o acțiune de strângere de semnături, pe o petiție, ale unor importante personalități lugojene și timișorene, încercând să repar răul făcut și cerând imperios reluarea votului. Bietul consilier amintit mi-a mărturisit, într-un târziu, spășit, că el nu știa că maestrul e evreu, altfel ar fi acordat votul din prima.
Ceilalți membri din tagma aleșilor s-au mai agitat, au mai navigat pe net, au mai răsfoit niște articole, documentându-se, atât cât le permiteau capabilitățile, asupra biografiei maestrului, și, într-un final, votul reluându-se, s-au prezentat în ședința de consiliu în cunoștință de cauză.
Am solicitat, în urmă cu câteva zile, primarului interimar și purtătorului său de cuvânt (primarul demis), transmiterea unor însemne simbolice, cu prilejul demersului nostru, ca semn al omagiului instituției administrației locale pentru un genial fiu al comunității: o diplomă, un mesaj purtând antetul Primăriei, un buchet de flori.
Lucruri de bun-simț, care țin de educație și care nu presupun efort pecuniar. Cererea noastră, neluată în seamă, a rămas fără răspuns. Se apropie Ruga lugojeană, iar freamătul mulțimii se aude parcă.
Vor curge din nou râuri de bere, se va dănțui sălbatic, chioșcurile și tarabele vor domina peisajul, sub privirile mustrătoare ale lui Mihai Eminescu din parcul ce străjuiește Liceul „Iulia Hasdeu”, o zonă neîngrijită, lăsată de izbeliște, care nu trezește, din păcate, nicio inițiativă edilitară.
Aleșii noștri, care nu duc lipsă de fantezie (ce-i drept, puerilă), pentru a da impresia că lucrează cu sârg, vor să purceadă, animați de false elanuri, la o nouă năzbâtie. După tristul episod, din fericire ratat, prin care s-au desființat principalele instituții de cultură locale (Casa de Cultură și Școala de Arte – fostul Conservator), cele mai reprezentative așezăminte pentru bunul renume al Lugojului, se riscă o nouă aventură: reorganizarea Casei de Cultură a Municipiului.
După prima experiență, care a traumatizat o anumită parte a intelectualității și a atentat la existența bisecularului cor (ce cu greu își va mai reveni vreodată) se forțează un nou experiment.
La cultură, ca la fotbal și agricultură, se pare că, dacă te afli în fruntea bucatelor, te pricepi și te manifești cu „dezinvoltura” unui elefant ce vrea să valseze „grațios” într-o vitrină cu porțelanuri și cristaluri filigranate. Am fi curioși să aflăm care e numele marelui maestru în materie, însărcinat cu consilierea (dacă există), și care sunt competențele și performanțele sale.
Ca epilog, o întrebare mai mult retorică: să transmitem ceva din partea Primăriei maestrului György Kurtág?
Lasă un răspuns