Abia în august 2026, va fi gata tronsonul Margina-Holdea, din autostrada A1 Lugoj-Deva

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nicolae SILADE

Firma care va construi tronsonul rămas nefinalizat din autostrada A1 Lugoj – Deva ar urma să fie anunțată la începutul lunii februarie, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Este vorba despre segmentul Margina-Holdea, ce include cele două tuneluri pentru urși.

Secțiunea dintre Margina și Holdea, unde trebuie realizate două tuneluri pentru urși, reprezintă o investiție estimată la 1,4 miliarde lei, prin PNRR. Este tronsonul-lipsă de 10 km pentru a avea autostradă neîntreruptă de la Sibiu la Vama Nădlac 2. Pe acest segment, se face ocolire pe DN68A.

„Procedura de achiziție a fost una cu preselecție. S-au calificat șase companii care după aceea participau la o nouă licitație. A fost contestat rezultatul de către cei care nu s-au calificat între primii șase. Au fost 131 de clarificări pe acest proiect, ultimele au fost depuse în 11 ianuarie 2022. Estimez că toate clarificările vor fi oferite până în data de 26 ianuarie. În această perioadă va fi termenul la instanță pentru procesul de care vă aminteam. În momentul în care vom avea o soluție, intrăm în etapele următoare. Sper să intrăm rapid în execuție pe acel tronson. Este o chestiune de zile, nu vreau să influențez instanțele, dar cam așa este calendarul”,

a declarat Sorin Grindeanu.

Pentru acest tronson, termenul de finalizare este august 2026. CNAIR a selectat șase asocieri de constructori, din 9 oferte depuse în primăvară:

♦ Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S. ♦ Asocierea SC Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret A.Ș – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. ♦ Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi ♦ Strabag SRL ♦ Asocierea Impresa Pizzarotti & C Spa – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL ♦ Asocierea Terna Tourist Technical And Maritime SA – Intracom Constructions Societe Anonyme Technical And Steel Constructions (Intrakat).

În momentul aprobării finanțării pentru autostrada Lugoj-Deva, Comisia Europeană a cerut României să aibă în trafic întreaga autostradă la finalul lui 2023. Lucrările la autostrada Lugoj-Deva au început în 2011. Patru ani mai târziu italienii de la Tirrena Scavi finalizau lotul 1.

În martie 2017 era o nouă inaugurare. Salini, tot un constructor italian, finalizase 15 kilometri din cei 28 ai lotului doi. În vara aceluiași an însă, șefii de la Drumuri au rupt contractul cu firma Salini și au lăsat fără constructor circa 13 kilometri din șoseaua rapidă, din care 4 erau construiți în proporție de 90%.

Legat de această decizie, CNAIR a pierdut la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris şi fost obligată la plata unor daune de peste 230 de milioane de lei. În martie 2021, fostul ministru Cătălin Drulă anunţa că proiectul a fost relansat. În octombrie 2021, CNAIR a anunţat numele firmelor rămase în cursă.

Despre admin 6579 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.