A venit vacanţa cu trenul din Franţa

Îmi aduc aminte şi astăzi cu plăcere de ultima zi de şcoală din anii copilăriei mele. Răgeam pe coridoarele şcolii, ca un măgar răpus de anemie, de-mi plesneau bojocii: A venit vacanţa cu trenul din Franţa… Era triumful libertăţii asupra constrângerii. Îmi puneam toate frustrările în lozinca asta. Nu ştiu dacă vacanţa venea chiar din Franţa, dar venea regulat şi tot aşa se şi sfârşea.

Cert este că venea destul de rar şi unde mai pui că funcţiona cu o precizie de ceasornic! 15 septembrie era data bătută în cuie la care tot şcolarul se prezenta la izvorul nesecat al cunoaşterii, ca să se adape pe săturate şi să stingă vâlvătaia neştiinţei care îl mistuia.

E drept că mie nu-mi prea era sete, dar vorba aceea: Vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă! Privind astăzi la sistemul de învăţământ, mă simt frustrat. Ăştia, frate, au libere cu nemiluita. Unde mai pui că îi mai calcă şi câte o pandemie şi stau cu lunile acasă! Pe vremea mea, dacă primeam trei zile de scutire medicală era sărbătoare.

Dar pentru asta trebuia să mănânc praf de cretă să fac febră, că nici boala nu se prindea de mine. Eram călit. Partidul avea grijă de sănătatea mea fizică şi psihică. Scriam la lumânare şi o mai luam şi pe cocoaşă dacă mă răzvrăteam. De fiecare dată când mă haiduceam, tata îmi aplica un tratament special şi mă echilibra psihic.

O pereche de palme făcea minuni. Asta nu mi-a afectat personalitatea, ci dimpotrivă, mi-a accentuat-o. Astăzi e o brambureală în sistemul de învăţământ de te ia plâsul. Sau râsul, că tot aia e. Tot mă întreb de unde scot partidele miniştrii ăştia care se întrec a spune lucruri trăsnite. Doamna Anisie a vorbit recent şi a zis ce avea în cap, adică nu prea multe. Zicea „Înălţimea Sa”:

„O să fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide şcolile dacă se va putea. Dacă nu, nu. În ambele cazuri va fi cumva, vedem cum, dacă e să vedem. Dacă nu, nu. Mai vorbim atunci. Dacă mai vorbim. Dacă nu, ne mai auzim o dată să vă zic ce v-am zis azi. Poate. Trebuie să înţelegeţi ceva cât se poate de serios: vom face într-un fel pentru că noi avem absolut tot clar în cap! Dacă ne vom răzgândi, nu va fi în acel fel, ci altfel. Clar? Altă întrebare!”

Păi, altă întrebare nu cred că mai are curaj nimeni să o adreseze ministrului învăţământului, că cine ştie ce mai zice, de ne ia cu frică. Bă, dar pentru premier tot am una. Unde îi găseşti, nenicule, pe smintiţii ăştia care ies în faţa naţiunii şi spun aiureli?

Ştiam că învăţământul şi sănătatea sunt pilonii pe care se sprijină o societate. În cazul acesta, trebuie să recunosc că stâlpii ăştia sunt de mămăligă şi stăm în cârje. Ce să mai zic de economie… care e superbă, e grandioasă, duduie, dar lipseşte cu desăvârşire… Totuşi, aș putea zice ceva: