A furat un milion de euro şi s-a predat după 3 luni. Poliţia nu a găsit nici cel mai mic indiciu despre ea

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

O femeie din Germania a furat un milion de euro de la firma la care lucra, apoi s-a făcut nevăzută. Poliţia a căutat-o timp de trei luni, dar fără să aibă niciun indiciu despre locul în care s-ar putea afla. În cele din urmă, femeia s-a predat.

Mirnesa S, în vârstă de 42 de ani, a furat un milion de euro pe 14 octombrie de la firma de transport valori la care lucra. Anchetatorii au suspectat că aceasta a fugit în străinătate după ce a dat „lovitura”, dar cu toate acestea nu avea nicio pistă care i-ar putea conduce spre locaţia ei.

După două luni de căutări, poliţia germană a pus o recompensă de 37.500 de euro pe capul femeii, dar nici aşa nu a avut succes. După trei luni, femeia a decis să se predea singură autorităţilor.

Mirnesa S a contactat poliţia prin intermediul unui avocat care a precizat exact ora la care clienta sa va ajunge pe aeroportul din Stuttgart. În momentul arestării, femeia a fost cât se poate de calmă au spus poliţiştii.

„Ea a vrut să se predea, a contactat poliția printr-un avocat și precizat când va ajunge pe aeroportul din Stuttgart. Luni seara (23 ianuarie 2023), polițiștii au arestat-o pe femeia de 42 de ani, căutată în baza unui mandat internațional de arestare, care este suspectată că ar fi sustras peste un milion de euro de la firma de transport valori la care era angajată”, se arată în comunicatul poliţiei germane.

Se pare că femeia a fost în Muntenegru în toată această perioadă. Mirnesa a fost dusă în faţa instanţei şi rămâne de stabilit acum unde sunt banii şi în ce măsură mai pot fi recuperaţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.