A fost lansată „Dispensar”, prima aplicaţie gratuită pentru programări

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

A fost lansată prima aplicaţie gratuită de mobil din România pentru programări online, adresată pacienţilor şi clinicilor medicale, numită Dispensar, şi este disponibilă atât pe Android, cât şi pe iOS, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Dispensar doreşte să vină în ajutorul celor care au nevoie de o programare la medic, la analize medicale sau care doresc să apeleze la un serviciu de ambulanţă.

Profilul utilizatorului este reprezentat de persoane cu vârsta între 25 – 55 de ani, femei şi bărbaţi, posesori a unui smartphone.

Studiile arată că mai mult de 75% dintre români utilizează un smartphone. De aceea, aplicaţia a apărut din necesitatea de a răspunde nevoilor oricărui pacient: nu mai pierde timp căutând un medic sau un laborator de analize medicale; nu mai aşteaptă la telefon zeci de minute pentru a face o programare.

În aplicaţia Dispensar, pacienţii găsesc toate specialităţile medicale.

După descărcarea aplicaţiei din magazinul App Store sau Play Store, pacientul îşi creează un cont de logare, alege specialitatea pentru care doreşte un anumit serviciu medical, lansează cererea către clinicile selectate şi, ulterior, alege unul dintre centrele medicale la care doreşte să se trateze.

Clinicile care răspund solicitării pacientului îi vor comunica ziua, data, numele medicului şi costul consultaţiei. Aplicaţia se descarcă gratuit, iar utilizarea ei nu presupune niciun cost pentru pacienţi.

În aplicaţia Dispensar se regăsesc majoritatea clinicilor şi cabinetelor medicale din Bucureşti, acele unităţi medicale care înţeleg nevoile pacientului modern şi furnizează servicii medicale de calitate. Prin intermediul acestei aplicaţii, clinicile pot oferi servicii medicale, pot dobândi vizibilitate maximă contra unui buget de promovare accesibil şi pot să facă parte dintr-o platformă independentă de furnizorii de servicii medicale de calitate – se mai precizează în comunicat.

„Dispensar este o aplicaţie de mobil gratuită care facilitează accesul la servicii medicale de calitate, uşor accesibile şi într-un timp scurt. Pe de o parte, această aplicaţie este locul în care pacientul găseşte toată gama de servicii medicale, iar pe de altă parte, DISPENSAR este punctul în care clinicile vin în întâmpinarea pacienţilor cu serviciile medicale de calitate. Aşadar, prin această aplicaţie ne adresăm în egală măsură atât pacienţior, cât şi clinicilor medicale”, a declarat Diana Suciu, dezvoltatoarea aplicaţiei.

În luna iunie, aplicaţia Dispensar s-a lansat ca proiect pilot în Bucureşti, iar ulterior se va lansa şi la nivel naţional.

Pentru mai multe detalii despre această aplicaţie, accesaţi aplicaţia AICI .

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.