A fost arestat cel mai căutat traficant de droguri din Columbia. O lovitură comparabilă cu uciderea lui Pablo Escobar

Liderul celui mai temut cartel de droguri din Columbia a fost capturat. Poreclit Otoniel, exporta cocaină de zeci de milioane de dolari pe lună în întreaga lume. Narcoticele găsite în urmă cu doi ani în Delta Dunării aparţineau temutului traficant columbian arestat acum. Prinderea sa este comparată cu uciderea lui Pablo Escobar, poate cel mai mare traficant de droguri din istorie.

Guvernul columbian a anunţat sâmbătă arestarea lui Dairo Antonio Usuga, zis și Otoniel, cel mai căutat traficant de droguri din ţară, pentru care Statele Unite au oferit o recompensă de cinci milioane de dolari. El era liderul Clan del Golfo, cea mai puternică și mai violentă bandă din țară, iar arestarea sa este o victorie majoră în lupta autorităților cu crima organizată. În urmă cu doi ani, un transport uriaş de droguri aparţinând clanului ajungea pe plajele din Marea Neagră. Cocaina plecase din Brazilia, după ce traficantul sud-american negociase cu capii crimei organizate din Balcani. Autorităţile române se confruntau cu o situaţie fără precedent. Imediat începe o cursă contracronometru pentru recuperarea mărfii. Pe de o parte ofiţerii români, iar de cealaltă parte – locotenenţii traficantului. Românii reuşesc să recupereze  în jur de 1,8 tone.

În tot acest timp, se fac efoturi uriaşe pentru a-l prinde pe capul operaţiunii. Otoniel, care a fost inculpat de justiţia americană în 2009, face în special obiectul unei proceduri de extrădare în New York. De altfel, Statele Unite au pus o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea sa, iar guvernul columbian oferea, la rândul său, circa 800.000 de dolari. În ciuda a patru decenii de luptă împotriva traficului de droguri, Columbia rămâne principalul producător mondial de cocaină, Statele Unite fiind cel mai mare destinatar. Imaginile difuzate de guvern îl arată pe Otoniel îmbrăcat în negru, încătuşat şi înconjurat de soldaţi columbieni înarmaţi.

Traficantul de droguri a fost prins la Necocli, în nord-vestul ţării, în apropierea graniţei cu Panama. Poliţia a informat că traficantul se ascundea în junglă şi nu folosea un telefon mobil. În timpul operațiunii pentru prinderea lui, un polițist a murit. Operațiunea, care a purtat numele de cod Osiris, a implicat peste 500 de membri ai forțelor speciale columbiene și 22 de elicoptere.

„Este cea mai grea lovitură care a fost dată traficului de droguri în acest secol în ţara noastră (…) comparabilă doar cu căderea lui Pablo Escobar”,

a declarat cu satisfacție preşedintele țării, Ivan Duque, la aflarea veștii că Otoniel a fost prins. Pablo Escobar, liderul cartelului din Medellin, care controla până la 80% din comerţul global cu cocaină, a fost împuşcat de poliţia columbiană în 1993.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.