A dat în judecată poliția pentru că o agentă i-a intrat în casă și l-a văzut în momentul când ieșea dezbrăcat de la duș

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Un bărbat din Canada a dat poliția în judecată, după ce o femeie ofițer de poliție a intrat în dormitorul lui și l-a văzut când ieșea dezbrăcat de la duș, relatează „The Independent”.

Agenta i-a spus că voia să-i dea o amendă de circulație. Incidentul a avut loc la casa lui Kirk Forbes din Coquitlam, Columbia Britanică.

Forbes a povestit că tocmai terminase de făcut duș. A intrat în dormitor, unde a dat peste femeie. Aceasta a spus că face parte din Poliția Regală Călare din Canada (RCMP) și că vrea să îi dea o amendă pentru încălcarea regulilor rutiere.

„M-am simțit abuzat în propria casă”, a declarat Forbes. Bărbatul, care a fost văzut gol de agenta de poliție, a spus că s-a simțit șocat și jenat. După ce s-a grăbit să se îmbrace, s-a dus în sufragerie, iar acolo a dat peste un alt ofițer de poliție, bărbat, care percheziționa reședința.

Polițiștii i-au spus că au bătut la ușă și au văzut că era deschisă, așa că au intrat. I-au înmânat amenda, iar apoi au plecat. RCMP a transmis că ofițerii au intrat în casa lui Forbes după ce au considerat că reședința părea „nesigură”.

Forbes a susținut că nu știa de încălcarea rutieră, care a avut loc într-o localitate aflată la două ore distanță de casa lui. În urma incidentului, bărbatul a decis să dea poliția în judecată.

El a mai spus că acum se simte anxios în propria locuință. Forbes a susținut că a încercat de mai multe ori să obțină răspunsuri de la RCMP, însă nu a reușit, și că, într-un caz, a fost numit „tipul de la duș” de către un recepționer.

„A fost destul de deranjant să aflu că, dintr-un motiv oarecare, acest incident a devenit subiectul de discuție al secției de poliție. Nu a fost un sentiment plăcut, cu siguranță”, a mai declarat Forbes.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.