A aflat dintr-un mesaj primit în folderul Spam că a câștigat 3 milioane de dolari la loto

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

O americancă a aflat că a câștigat 3 milioane de dolari la loterie dintr-un mesaj aflat în folderul Spam al contului ei de email, scrie CNN.  

Laura Spears din comitatul Oakland, statul Michigan, poate depune mărturie că nu toate mesajele din folderul Spam sunt mesaje nesolicitate (junk mail), după ce a descoperit recent un premiu de 3 milioane de dolari la loterie în acest folder din mailul ei.

Norocoasa câștigătoare a cumpărat online un bilet la loterie pe 31 decembrie anul trecut. Ea a ales cinci numere pentru premiul de un milion de dolari și a bifat și o opțiune pentru triplarea premiului.

„Am văzut o reclamă pe Facebook că marele premiu la jocul Mega Millions era destul de mare, așa că am intrat în contul meu și am cumpărat un bilet”, a relatat americanca în vârstă de 55 de ani.

„Câteva zile mai târziu, căutam un email pierdut de la cineva și am verificat și în folderul Spam, să văd dacă nu e acolo. Atunci am văzut un mail de la loterie care mă anunța că am câștigat. Nu-mi venea să cred ce citesc, m-am logat în contul meu de la loterie ca să verific mesajul primit pe mail. Încă sunt șocată că am câștigat într-adevăr 3 milioane de dolari!”, a mai spus ea.

Acum, Laura Spears are planuri să împartă premiul cu familia ei și să iasă mai repede la Pensie. Și, normal, să-și verifice mai des folderul Spam.

„Clar că am adăugat Loteria Michigan în lista de corespondență sigură, în caz că o să mai am vreodată norocul să mai primesc un mail cu un premiu imens”, a mai adăugat Laura Spears.

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.