5 motive să te înscrii chiar acum la un curs de perfecționare oferit de Aprendis

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Protecția muncii este un domeniu cuprinzător și foarte important pentru toate domeniile de activitate. Din acest considerent, cererea pentru inspectori SSM este foarte mare, însă și pregătirea necesară pentru ca o persoană să poată ocupa acest post este riguroasă.

Cunoașterea legislației și procedurilor curente reprezintă doar un pas dintr-un proces amplu pe care îl poți începe oricând dacă ai o înclinație aparte pentru această zonă profesională și îți dorești să te formezi sau specializezi corespunzător. Aprendis îți propune un curs de inspector SSM online pe Zoom la care să te poți înscrie chiar acum, oricare ar fi programul tău sau finalitatea pe care o urmărești odată cu urmarea acestui program de calificare.

Obții calificare și pregătire vastă într-un domeniu apreciat și foarte căutat

Cursurile Aprendis sunt programe de formare și calificare autorizate ANC, la finalizarea cărora vei obține un certificat de absolvire recunoscut la nivel național și european. Acest lucru înseamnă că, după doar câteva săptămâni de pregătire intensivă, vei obține drept de liberă practică pe un post care îți aduce câștiguri pe toate planurile: social, spiritual, financiar deopotrivă. Vei avea parte de o prezentare detaliată și explicarea legislației la zi pentru mai multe domenii de activitate, astfel încât să înțelegi cadrul juridic în care urmează să profesezi și care sunt responsabilitățile tale pentru a te asigura că toate măsurile sunt respectate.

Toate noțiunile teoretice prezentate au exemple practice foarte ușor de înțeles

Majoritatea programelor de pregătire profesională pun mare accent pe latura teoretică a procesului de învățare. Importanța acesteia nu poate fi contestată însă, într-un domeniu atât de dinamic și important precum protecția muncii, materializarea informației în exemple practice concrete este esențială. Specialiștii Aprendis te vor pune față în față cu probleme de care te vei lovi în calitate de inspector SSM și îți vor oferi soluții eficient cu care să rezolvi fiecare problemă. Pe toată perioada sesiunii de învățare vei avea parte de o corespondență clară între ceea ce trebuie făcut într-o anumită situație și cum faci asta în așa fel încât să obții rezultatele dorite.

Ai ocazia să afli și să îți însușești din experiența unor oameni care excelează în domeniu

Trainerii Aprendis sunt persoane de succes care au obținut rezultate bune pe postul la care aspiri. Asta înseamnă că, pe lângă noțiunile practice și teoretice care îți vor fi prezentate, te bucuri de o abordare integralistă, având acces la multe insight-uri prețioase. Te așteaptă instructor cu peste 12 ani de experiență în domeniu, aspect deloc de neglijat dacă îți dorești să avansezi constant și să faci performanță ca inspector SSM.

Cursurile Aprendis sunt ușor de infiltrat în programul tău aglomerat

Modalitatea de desfășurare a fost aleasă în așa fel încât toți doritorii să poată lua parte la întâlnirile programate, fără să fie nevoie să facă vreun compromis în acest sens. Așadar, timp de patru săptămâni, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 14:00, vor avea loc întâlniri online, în sistem de video-conferință live, găzduite de platforma Zoom.

Beneficiezi de un cost total foarte avantajos

Prețul pe care trebuie să îl plătești pentru a obține toate beneficiile garantate de un astfel de curs este de doar 1.100 de lei. Suma o vei putea achita fie integral, fie în două rate egale, prin virament bancar, după propriile posibilități și include, pe lângă suportul de curs și menținerea legăturii cu mentorul tău, și  taxa de examinare și eliberare a certificatului de absolvire.

Aprendis – partenerul de care ai nevoie pentru un drum lin către succes în carieră!

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.