5 martie 1866: Alexandru Ioan Cuza la Coșava

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

După abdicarea forțată din noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza părăsește tronul și țara cu conștiința datoriei împlinite și cu speranța mărturisită într-un viitor mai bun: „Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine, decât cu mine”.

Avea 46 de ani și lăsa în inimile și în sufletele românilor o amintire frumoasă, un stat unit și în plin proces de reformare, o operă durabilă, intrată în patrimoniul națiunii române. Peste trei zile, prin pasul Predeal a luat lungul și definitivul drum al exilului. După un scurt popas la hanul „La cerbul de aur” din Brașov, unde și-a așteptat familia și mica suită, a pornit spre Timișoara, fiind întâmpinat pretutindeni cu manifestații de simpatie.

La 5 martie l866, ajunge în Coșava, poposind pentru o noapte în „Casa Poștei”, fiind ospătat cu omenie de fostul magistru, Alexandru Levay. Potrivit tradiției, în seara zilei de 5 martie, după servirea mesei, domnul s-ar fi întreținut cu mai mulți localnici. Hanul avea o vechime de peste 100 de ani, „cu ziduri groase, încăperi multe şi spaţioase, o pivniţă mare, o scobitură cu un cui (în zid, la faţadă) în care se atârna un felinar, ce lumina noaptea la sosirea şi plecarea diligenţelor sau poştalioanelor. Sub han era o pivniţă fabuloasă, care, din indiferenţa autorităţilor locale, a fost înfundată cu pământ în anul 1960, dar se mai păstrează o parte din gura de la intrare. După desfiinţarea Poştei, localul hanului a fost folosit ca Ocol Silvic, până la clădirea actualului local al Ocolului Silvic, în 1940. A doua zi pleacă spre Făget, ajungând spre seară la Lugoj, fiind găzduit la hotelul „Păunul de Aur”. Deși era o zi ploioasă, „domnul Unirii” a fost „întâmpinat de o mulțime așa de mare de popor, încât abia putea străbate strada la hotel, unde mulți dintre fruntași l-au petrecut până în odăile destinate”, consemna reporterul „Gazetei Transilvaniei”. În 7 martie ajunge la Timișoara, fiind întâmpinat de Petru Cermena, care îndeplinea în acel timp funcția de „căpitan suprem al orașului”.

Pe deplin conștient de semnificația evenimentului și mândru ca orice bănățean, profesorul emerit Ion Enășescu, din Coșava, s-a zbătut ani de-a rândul pentru a marca acest eveniment.

Cu sprijinul sătenilor care, spre cinstea lor, au înțeles mesajul de suflet al marelui dascăl, cărturar și patriot deopotrivă, Ion Enășescu a reușit să realizeze, în anul 1960, o placă memorială cu inscripția: „Aici/ a poposit Alexandruloan Cuza/ alungat din țara-i dragă/ pribegind în lumea largă/ – 1866”. Dar, stupoare, autoritățile vremii ce-și făceau un titlul de noblețe din glorificarea istoriei naționale au interzis montarea plăcii.

Nici după 1989 nu s-a manifestat un interes deosebit în acest sens, altele fiind preocupările autorităților, spre mâhnirea, mărturisită în toamna lui 1998, de eminentul profesor, ajuns între timp la venerabila vârstă de 87 de ani. Din fericire, cu sprijinul direct al regretatului universitar Gheorghe Bogoievici, președintele Comisiei pentru cultură și învățământ a Consiliului Județean Timiș, Primăriei Curtea și a proprietarului clădirii, doamna Doina Popa, la 5 martie 1999, visul entuziastului profesor Enășescu a devenit realitate.

Placa memorială, realizată acum 40 de ani a fost așezată spre vrednica amintire a „domnului Unirii”. Și totuși, deși am trecut de nenumărate ori pe lângă placa memorială, nu am văzut niciodată vreun „patriot” să se oprească, să  citească inscripția… să facă o poză sau un selfie!

Dumitru TOMONI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.