5 lucruri pe care nu le știai despre cartofi

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/potatoes-144248/

Cartoful este un aliment de bază în alimentația noastră și îl gătim în multe moduri, de la piure și french fries la musaca și găluște. Există nenumărate rețete pentru gătirea cartofilor și tot atâtea curiozități despre aceștia. Tuberculii de cartofi au contribuit la explozia demografică din ultimii 500 de ani, dar, au provocat și episoade teribile de foamete, așa cum s-a petrecut în Irlanda secolului al XIX-lea. Din fericire, aceste episoade sunt în trecut, iar, acum, te poți delecta cu aproape orice mâncare preparată din cartofi îți trece prin cap. Comandă mâncare în Focșani sau în alt oraș și bucură-te de gusturi irezistibile.

Până îți vine mâncarea, află că aceste legume ascund multe povești și informații fascinante, care ne-au modelat cultura și modul de viață. Iată 5 lucruri pe care, probabil, nu le știai despre cartofi.

1. Există mai mult de 5000 de soiuri de cartofi

De-a lungul a mii de ani de cultivare, oamenii au selecționat cartofi în funcție de interesele culinare, condițiile de sol și mediu și posibilitățile de păstrare. Au apărut, astfel, o mulțime de soiuri de cartofi, al căror număr continuă să crească. Există, chiar, și cartofi albaștri, negri sau cu puncte. Gustul, consistența și calitățile nutritive variază, de asemenea, de la un soi la altul. Unele varietăți sunt potrivite pentru piureuri, dar, deloc potrivite pentru prăjit sau copt. Unele devin cremoase după coacere, în timp ce altele rămân ferme.

2. Cartofii au fost cultivați prima oară în America de Sud

Amerindienii din Munții Anzi au cultivat, prima oară, cartofii cu 8000-5000 ani în urmă. Conchistadorii i-au adus pe corăbii în jurul anului 1570. Inițial, îl cultivau doar pentru a hrăni animalele. Abia, după un secol, oamenii au început să-l cultive pentru consumul propriu, iar succesul lui a crescut cu repeziciune. În Europa Centrală și de Nord, dar, mai ales, în Irlanda, a devenit leguma de bază.

3. Cartofii pot fi păstrați mult timp, în condiții optime

Cartofii sunt încă vii când îi cumperi, iar căldura și umezeala îi pot face să încolțească. De aceea, este indicat să îi ții la loc uscat și răcoros. În niciun caz nu îi spăla dacă vrei să reziste. Apa le distruge stratul de țesut protector din coajă, așa că, mai bine îi păstrezi așa cum i-ai cumpărat, chiar dacă sunt murdari de pământ. Dacă lumina ajunge la tuberculi, se poate produce fotosinteza în aceștia. Astfel, apar zonele verzi, improprii pentru consum, din cartofi.

4. Cartofii se folosesc și ca tratament

În America de Sud, unele soiuri de „papa”, denumirea locală a cartofului, se utilizează în tratamentul anumitor boli. Există cartofi din care se taie felii care se pun la locurile dureroase, cum sunt oasele afectate de reumatism sau măselele. Unele populații locale utilizează cartofii pentru a curăța pielea sau a vindeca degerăturile. Incașii chiar măsurau timpul, în funcție de durata de gătire a cartofului. Dimineața se așezau vase pline de cartofi pe foc, care se schimbau cu altele pe parcursul zilei, până seara. Astfel, ei puteau măsura intervale nu doar uitându-se la soare, ci, și stând în interiorul locuinței.

5. Cartoful dulce nu este cu adevărat un cartof

Deși, denumirea ne face să asociem cartoful dulce cu banalii cartofi din piață, această legumă este, de fapt, membră a altei familii, care include și multe plante ornamentale. Cartoful dulce este înrudit cu rochița rândunicii, zorelele și alte plante care ne încântă cu florile lor. Totuși, el este printre puținele membre netoxice, din familia sa. Rădăcinile sale sunt dulci și gustoase, dar, au puține lucruri în comun cu tuberculii cartofului obișnuit.

Cartofii ne încântă cu gustul lor și ne satură, datorită consistenței și conținutului nutrițional bogat. Parcă, parcă abia aștepți mâncarea, nu?


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6890 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.