5 fotbaliști de clasă mondială care s-ar putea transfera gratis în această vară

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Au mai rămas mai puțin de patru luni până când contractele multor fotbaliști de top vor expira, iar aceștia ar putea pleca fără sumă de transfer la alte echipe. În ultimii doi ani, ne-am obișnuit să vedem transferuri gratuite spectaculoase, însă vara aceasta va fi una cu totul memorabilă, pentru că inclusiv cel mai bine cotat fotbalist al planetei este aproape de o mutare de tip Bosman.

5. Ousmane Dembele – FC Barcelona – 30 milioane de euro

Dembele era unul dintre cei mai promițători jucători de bandă din fotbalul european atunci când a semnat cu FC Barcelona, care le-a plătit celor de la Dortmund nu mai puțin de 140 de milioane de euro în vara anului 2017. Ghinionul s-a ținut scai însă de jucătorul francez, care a fost accidentat aproape mereu pe parcursul ultimilor 4 ani. Contractul său expiră la vară, iar cum Dembele a refuzat să semneze prelungirea contractului, catalanii au vrut să-l dea afară în iarnă, însă acest lucru nu a fost posibil. Ulterior, după venirea lui Pierre-Emerick Aubameyang, vorbitor de limbă franceză, Dembele a început să se reintegreze în echipă.

4. Franck Kessie – AC Milan – 48 milioane de euro

Kessie este un jucător de bază la AC Milan, fiind mereu titular după ce a fost transferat de la Atalanta, în 2017. Milanezii i-au oferit 5 milioane de euro pe sezon pentru a-și reînnoi contractul, însă internaționalul din Coasta de Fildeș a cerut 9 milioane pentru a bate palma. Diferența între părți este prea mare, iar șansa unei înțelegeri este infimă. Tottenham a dorit să-l aducă în iarnă, la insistențele lui Antonio Conte, însă înțelegerea a picat, iar în acest moment, FC Barcelona pare să fie cea mai probabilă destinație pentru Kessie.

3. Paulo Dybala – Juventus – 50 milioane de euro

Argentinianul ar putea pleca de la „Bătrâna Doamnă” după șapte ani, pentru a semna cu FC Internazionale, pentru a-l înlocui pe conaționalul său, Lautaro Martinez, care este dorit în Premier League. Dybala acceptase reînnoirea contractului cu Juventus, cu un salariu cuprins între 9 și 10 milioane de euro pe sezon, însă torinezii s-au răzgândit, după ce atacantul s-a accidentat a 6-a oară în acest sezon. În acest moment, Dybala pare să fie jucătorul Inter-ului, conform agentului Furio Valcareggi, care spune că părțile deja s-au înțeles.

2. Paul Pogba – Manchester United – 55 milioane de euro

Campionul mondial francez nu mai dorește să continue pe Old Trafford, deoarece nu mai are încredere în șansele echipei de a câștiga trofee în următorul sezon. Aceasta ar urma să fie a doua oară când Pogba pleacă liber de contract de la United, după ce a făcut același lucru și în anul 2012, atunci când a ales să se transfere la Juventus. Momentan, Pogba ia în calcul o ofertă de la FC Barcelona, însă Real Madrid și PSG sunt de asemenea interesate de semnătura sa.

1. Kylian Mbappe – PSG – 160 milioane de euro

Cel mai valoros jucător al plantei poate pleca liber de contract în această vară. În ultimii ani s-a tot vorbit despre un potențial transfer al său la Real Madrid, însă în momentul de față, se pare că părțile s-au înțeles pentru un contract anual în valoare de 50 de milioane de euro. Cota pentru transferul lui Mbappe la Real Madrid este de doar 1.50 la casele de pariuri, dar începătorii sunt sfătuiți să analizeze informațiile din context în cazul pariurilor pe astfel de piețe. Transferul ar putea fi făcut public în orice moment, deoarece Realul tocmai a eliminat-o pe PSG din Liga Campionilor, așa că nu mai poate fi vorba de un eventual conflict de interese.

După ce a marcat 42 de goluri și a dat 11 pase de gol în 47 de partide disputate în sezonul trecut, tânărul campion mondial și-a schimbat puțin stilul de joc în actuala campanie, cel mai probabil din cauza aducerii lui Lionel Messi la echipă; Mbappe a oferit mai multe assist-uri, 17, și 26 de reușite în 36 de meciuri, iar PSG mare are de disputat 10 partide în actuala ediție de Ligue 1. Titlul în Franța pare a fi deja decis, parizienii având un avans de 15 puncte în fața următoarelor echipe clasate, Marseille și Nice.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.