29 de șoferi au fost prinși băuți sau drogați la volan

Polițiștii rutieri au depistat, în trafic, 29 de șoferi care au urcat la volan deși au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive. Săptămâna trecută polițiștii rutieri din Timiș au desfășurat o serie de acțiuni coordonate, având ca scop prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise și a alcoolului, în rândul conducătorilor auto.

Au fost verificate aproape 400 de autovehicule, au fost testați cu aparatul etilotest 1810 conducători auto și 90 cu aparatul drugtest.Au fost depistate 21 de cazuri de conducere sub influența alcoolului, în urma cărora au fost reținute 21 de permise de conducere, fiind constatate 8 cazuri de conducere sub influența substanțelor psihoactive. În urma controalelor, au fost întocmite 8 dosare penale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii atrag atenția asupra pericolului major pe care îl reprezintă consumul de alcool sau droguri la volan și reamintesc că toleranța față de aceste fapte este zero. Acțiunile vor continua și în perioada următoare, în mod constant, pentru a asigura un climat de siguranță publică și rutieră. (P.M.)

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.