Zi: 28 noiembrie 2018
Ședinţa Consiului Local Lugoj
Joi, 29 noiembrie 2018, de la orele 14.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj se va desfăşura şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal […]
Aniversarea a 100 de ani de la unirea Voivodinei cu Serbia
Timp de două zile, 23 și 24 noiembrie 2018, Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a participat la Novi Sad la manifestările organizate cu ocazia […]
Gimnastul Norbert Marcu, două medalii de aur şi două de argint la Campionatul Naţional Individual, de la Reşiţa
Deși a avut doar un gimnast care a participat la Campionatul Național Individual de juniori, care s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Reșița, Clubul […]
Daniel Rogobete, la „izvoarele” lui Aikido Aikikai
Daniel Rogobete s-a îndrăgostit de două ori în viaţa sa. Iremediabil. Toate acestea s-au petrecut în anii studenţiei. Prima dată, de Maria (Mia), care i-a […]
Trei proiecte europene cofinanţate prin programul Erasmus+ la Școala Gimnazială Dumbrava – structura Școala Gimnazială Răchita
Începând cu anul școlar 2018-2019 Școala Gimnazială Dumbrava – structura Școala Gimnazială Răchita a avut privilegiul, ca în urma evaluării, să îi fie aprobate spre […]
Elevi din trei judeţe, la ediţia a X-a a Concursului regional de chimie „Memorial Octavian Larionescu”
Sâmbătă, 24 noiembrie 2018 la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” din Lugoj s-a desfașurat concursul regional de chimie „Memorial Octavian Larionescu” – ediția a X-a. Au […]
Volei A 1: Vis îndeplinit!
Agroland Timișoara – CSM Lugoj 2-3 (22:25, 23:25, 25:21, 25:23, 10:15) Agroland: Jovanovic (12p), Orle (14p), Vasilică (7p), Lupescu (9p), Iancu (11p), Petra (13p), Kosekova […]
Veniți cu tricolorul la volei !
După succesul meritat de la Timişoara, cu Agroland, voleibalistele Lugojului îşi invită susţinătorii la Sala Sporturilor pentru ultima reprezentaţie oficială a anului. 1 Decembrie, sărbătoare […]
Expoziție internațională de fotografie, la English Pub Art Club Lugoj
Joi, 29 noiembrie 2018, cu începere de la ora 19:00, la English Pub Art Club Lugoj, va avea loc o expoziție internațională de fotografie. Vor […]
Spectacol caritabil şi târg de Crăciun, organizate de FOA
Asociația FOA – Fusion of Arts organizează joi, 6 decembrie 2018, la Teatrul Municipal „Traian Grozavescu”, un spectacol caritabil, iar vineri, 7 decembrie 2018, la […]
„Live în the City”, ediția a IV-a, „de la Clasic la… Rock”, cu Adrian Sidoreanu, trupa MIST și Cezar Costescu
Ediția din acest an a manifestării “Live în the City” îi are că protagoniști pe lugojenii de la trupa MIST și pe muzicianul Adrian Sidoreanu, […]
Balul anual al Clubului Rotary Lugoj va fi un eveniment caritabil
Clubul Rotary Lugoj va încheia acest an cu un nou bal de caritate. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 19, la […]
Spectacol festiv dedicat Centenarului Marii Uniri
Vineri, 30 noiembrie 2018, de la ora 17, în Piața J. C. Drăgan, Ansamblul Folcloric „Lugojana” va susţine spectacolul festiv „Sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri”. […]