20.000 de lei finanţare pentru instalare panouri fotovoltaice

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Luni, 26 august 2019, a fost semnat contractul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, prin care 33.000 de beneficiari ce-și vor instala panouri fotovoltaice vor primi câte 20.000 de lei finanțare. Acest program mult așteptat de români și finanțat din fonduri europene este benefic pentru populație întrucât energia solară este gratuită, iar costurile de întreținere ale sistemelor fotovoltaice sunt minime. Mai mult, deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizându-și astfel investiţia.

Beneficiarii sunt persoane fizice din mediul urban şi rural din cele 7 regiuni „mai puţin dezvoltate” (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest, Vest, Nod-Vest şi Centru), care încheie un contract cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Concret, prin acest proiect, statul subvenţionează cu până la 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să-şi monteze panouri fotovoltaice acasă pentru:

♦ cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);

♦ cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice).

Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. Pentru obţinerea fondurilor, cei interesați trebuie să meargă la un instalator validat de AFM.
, pentru înscriere, cu următoarele documente:
• cerere de finanţare tehnoredactată;
• copia actului de identitate;
• extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile;
• rezultat pentru dreptul de proprietate;
• dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite.
Programul este finanţat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de MDRAP. Alocarea financiară totală este de 107.396.471 euro, din care:
• 93.150.000 euro – din FEDR
• 14.246.471 euro – finanțare de la bugetul de stat.

Lista instalatorilor validați poate fi consultată aici:
https://www.afm.ro/main/programe/sisteme_fotovoltaice/2019/instalatori_validati-20190826.pdf

AL PRESS

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.