170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj organizează, în perioada 24-26 noiembrie 2023, programul aniversar dedicat împlinirii a 170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj.

În programul acestor zile sunt cuprinse: momente de rugăciune (Te Deum), vernisaj de pictură, un cuvânt al Episcopului de Lugoj la ceas aniversar, conferinţe, un concert omagial de muzică clasică, expoziţie foto documentară. Aniversarea se va încheia cu Sfânta Liturghie Arhierească festivă în catedrala episcopală „Coborârea Spiritului Sfânt”.

Aniversarea reprezintă, pentru cler, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei de Lugoj un moment de bilanţ şi aducere-aminte a istoriei Eparhiei, de cinstire a memoriei înaintaşilor, mai cu seamă a Episcopilor care s-au succedat în scaunul episcopal de-a lungul celor 170 de ani.

Prin documentul „Apostolicum Ministerium”, semnat de Papa Pius al IX-lea la 26 noiembrie 1853, Eparhia de Lugoj a fost întemeiată ca sufragană Mitropoliei de Făgăraş şi Alba-Iulia cu sediul la Blaj. Eparhia se întindea pe teritoriul comitatelor Caraş, Severin, Timiş-Torontal, Hunedoara, Arad şi parţial Alba, păstorind și actualmente credincioșii din același teritoriu canonic.

Celebrările aniversare din 24-26 noiembrie 2023 sunt un motiv de mare bucurie şi prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru parcursul celor 170 de ani de istorie pe care a străbătut-o Eparhia de Lugoj, înfruntând vitregia timpurilor şi aducând multor generaţii lumina credinţei în Dumnezeu. Iată programul evenimentelor:

Vineri, 24 noiembrie 2023 l Ora 1700 – Vernisajul expoziţiei de pictură „Semnele suferinţei” – lucrări de pr. Radu Vasile Roșu (Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică Lugoj);

Sâmbătă, 25 noiembrie 2023 l Ora 1000 – Te Deum (Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” Lugoj); l Ora 1100 – Simpozion omagial la 170 de ani (Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” Lugoj): Preasfinţia Sa Ioan, Episcop Greco-Catolic de Lugoj – Cuvânt la ceas aniversar; Dr. Luminiţa Wallner Bărbulescu – Considerații privitoare la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj; Drd. Oliviu Gaidoş – Rolul Episcopiei greco-catolice de Lugoj în cultivarea conștiinței naționale a românilor bănățeni (1853-1918); Prof. Dr. Constantin Tufan Stan – Societatea corală Lira; Moment artistic: minirecital – „Incanto Quartetto” (Opera Română Timişoara); Pr. Dr. Sergiu Soica – „Noi te-am ales Doamne” … în 1948; Dr. Arhg. Răzvan Ioan Pinca – Mărturii inedite din clandestinitate; Moment artistic: interpretare poezii scrise de Arhiepiscopul Ioan Ploscaru – recită actorul Constantin Goloșie; Preasfinţia Sa Ioan, Episcop Greco-Catolic de Lugoj – Cuvânt de încheiere; Recepţie.

Pe parcursul simpozionului vor fi expuse în holul Teatrului Municipal  atât unele obiecte care au aparţinut Fericitului Episcop martir Ioan Bălan (curator pr. Olariu Cristian) cât şi fotografii din istoria eparhiei de Lugoj (din colecția personală Oliviu Gaidoș).

Duminică, 26 noiembrie 2023 l Ora 1030Sfânta Liturghie Arhierească aniversară, urmată de un Parastas pentru ierar-hii, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei de Lugoj (Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” Lugoj).

Alina Dana OLAR

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.