100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (6)

Acum ori niciodată. Franţa, care începu să se simtă obosită, doreşte să se ivească pe planul european o diversiune care să atragă în altă parte forţe germane, uşurând astfel fronturile franceze. La 16 iunie 1916, Franţa transmite României: ”Ora României a sosit. România nu va mai putea prelungi neutralitatea, trebuie să vă împliniţi idealul naţional. Vom interveni ca Rusia să satisfacă cererile României. Cunoaştem sentimentele României, de aceea suntem încrezători în reuşita chestiunii”.

Franţa trimite o notă României. 20 iunie 1916: ”Intervenţia României, ca să aibă valoare, trebuie să fie imediată. Atacarea viguroasă a armatelor austriece, decimate şi în retragere, este o sarcină relativ uşoară pentru armata română şi extrem de folositoare pentru aliaţi. Această intervenţie ar sfârşi să demoralizeze pe un adversar dezechilibrat şi ar permite Rusiei să concentreze toate forţele ei împotriva Germaniei. România ar lua astfel loc în coaliţie într-un moment psihologic şi ar asigura în chip legitim în ochii tuturor satisfacţia largă a aspiraţiilor sale naţionale. Dacă România nu profită de ocazia prezentă, ea nu va mai avea putinţa să devină o ţară mare prin reunirea tuturor fiilor săi”.

Răspunsul României, 4 iulie 1916. În conştiinţa ţării vă facem cunoscut că momentul intervenţiei române a sunat. România este gata să intre în acţiune. Dar acţiunea României rămâne subordonată împlinirii celor patru condiţii care trebuie să-i asigure izbânda: regularitatea predării muniţiunilor, continuarea ofensivei generale aliate, a acţiunii ruse pe frontul galiţian şi garantarea împotriva atacului bulgar.

Răspunsul Franţei, 7 iulie 1916. De acord cu toate solicitările. Insistăm ca intervenţia română să se facă imediat, altfel România ar risca să i se retragă avantajele făgăduite. Primul convoi de muniţii a plecat de la Arhangelsk şi celelalte vor urma cu regularitate (era o minciună, deoarece abia la 1 august a ajuns un vapor românesc cu muniţii la Arhangelsk).

Proiectul convenţiei ruseşti. Se solicită României să intre în război cel mai târziu la 7 august.

Răspunsul României. Sunt neglijate două puncte esenţiale: aprovizionarea armatei române de către aliaţi şi acţiunea armatei britanice de la Salonic împotriva bulgarilor.

Momente supreme. Pe măsură ce tratativele cu Antanta (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia) înaintau, mişcările regelui și guvernului erau supravegheate de spionii Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria). Zilnic înalţii conducători erau nevoiţi să facă declaraţii atât politicienilor germanofili români, cât şi miniştrilor Puterilor Centrale, că tot ce circulă în public sunt doar zvonuri fanteziste.

Semnarea în secret a convenţiei. Redactarea convenţiei cu Antanta s-a făcut la 17 august 1916, ora 11 dimineaţa, în casa lui Vintilă Brătianu, spre a deruta serviciile de spionaj. După semnarea convenţiei de către reprezentanţii Antantei, Brătianu s-a îmbrăţişat cu reprezentantul Rusiei, şi, cu lacrimi în ochi, s-a adresat acestuia: „Vă rog să interveniţi la forurile competente ruseşti pentru trimiterea cât mai grabnic a artileriei grele şi a avioanelor de care armata română are atâta nevoie”.

Documentaţie asigurată de As. Mil. R. R. ”Lt. erou P. Laţcu” Lugoj

Foto: Trecerea în revistă a trupelor române (1916)

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (2)

Conţinutul convenţiei. Convenţia semnată la 17 august 1916 cu Antanta a cuprins două tratate: unul politic şi o convenţie militară.

Tratatul politic. România s-a obligat să atace Austro-Ungaria cel mai târziu la 28 august 1916. Antanta recunoşteau dreptul României de a se uni cu Bucovina până la Prut, Transilvania, Banatul în întregime, Crişana de la vărsarea Mureşului în Tisa prin faţa Seghedinului până la vărsarea Someşului în Tisa, Maramureşul dintre Tisa şi Vişeu.

Convenţia militară. Rusia s-a obligat să înceapă o ofensivă pe frontul austro-ungar, anglo-francezii să declanşeze o puternică ofensivă în Balcani împotriva armatei bulgare şi să furnizeze armatei române arme, muniţii, material sanitar s.a. În ce priveşte ajutorul direct al armatei ruse împotriva bulgarilor s-a stabilit la două divizii de infanterie şi una de cavalerie, atâta s-a putut obţine cu multă greutate, deşi în urmă cu o lună se conta pe 13 divizii (200.000 militari).

Avertizări germane. La 19 august 1916, a treia zi după semnarea convenţiei cu Antanta, legaţia Germaniei din Bucureşti îi transmite lui Brătianu: ”Dacă România lasă pe ruşi să treacă pe teritoriul ei, fără să se opună, sau dacă atacă pe Austro-Ungaria, România va fi atacată imediat de Germania şi Bulgaria”.

Îngrijorări austro-ungare. Mai bine informaţi ca germanii, legaţia austro-ungară la 23 august transmite la Viena: ”Între România şi Antanta s-a semnat un tratat, nu cunoaştem date şi detalii, dar am luat decizia să evacuăm arhivele”.

Concluzia Puterilor Centrale. Miniştrii de externe erau convinşi că intrarea în acţiune a României va fi decisă pentru o dată mai târzie, prin septembrie, după strângerea recoltei de pe câmp.

Antanta către Rusia. La 24 august, anglo-francezii solicită intervenţia a 13 divizii ruseşti în Dobrogea împotriva bulgarilor, dar generalul Alekxeev, comandantul armatei ruse, refuză pe motiv că se va slăbi frontul cu austro-ungarii (în realitate ruşii aveau mari rezerve în spatele frontului).

27 august 1917. A fost convocat Consiliul de Coroană, unde regele Ferdinand a cerut aprobarea Parlamentului pentru intrarea în război a României hotărâtă de guvern. Brătianu a explicat fazele istoriei României şi oportunitatea intrării în război. Marghiloman a avut rezerve. Maiorescu crede că sunt controverse asupra situaţiei militare şi că ardelenii nu sunt unanimi pentru alipirea la România. Petre Carp s-a împotrivit dorind ca armata română să fie bătută, căci numai aşa România va scăpa de pieire. Atunci Brătianu i-a replicat: ”Atunci, ia-ţi copiii înapoi şi dă-i în armata germană!”. Rostul Consiliului a fost de a lua la cunoştinţă de hotărârea luată de guvern şi rege, astfel în încheiere, Ferdinand a ridicat şedinţa şi a strigat: ”Cu Dumnezeu înainte!”

Declaraţia de război. La ora 4 după-amiază, 27 august 1916, decretul pentru declararea stării de asediu se afişează pe străzile capitalei. Pe înserate, goarnele jandarmilor pedeştri anunţau mobilizarea generală a armatei. Pentru a nu influenţa în rău opinia publică, guvernul a ascuns adevărul, punând în circulaţie vestea falsă că 200.000 de ruşi trec deja Dunărea ca să-i atace pe bulgari (în realitate erau trei divizii cu rezervişti parţial instruiţi pe motiv că bulgarii nu vor lupta contra liberatorilor lor din 1878).

Foto: Convoi militar român (1916)

Documentaţie asigurată de As. Mil. R. R. ”Lt. erou P. Laţcu” Lugoj

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (3)

Situaţia armatei române, mari unităţi de luptă. Până la 1 august 1916, erau 10 divizii de infanterie (1 – 10) acătuite din 3 brigăzi a 2 regimente de infanterie, un regiment de vânători, o brigadă de artilerie a două regimente şi unităţi de logistică, fiind încadrate în majoritate cu cadre militare active. De la 1 august s-au înfiinţat 5 divizii de infanterie (11 – 15) compuse din 2 brigăzi a două regimente de infanterie, un regiment de artilerie şi unităţi logistice mai reduse. Aceste 5 divizii erau încadrate numai cu rezervişti, fiind mai slabe. Cu o zi înainte de intrarea în război, au mai fost înfiinţate încă 8 divizii de infanterie (16 – 23) cu unităţi luate de la diviziile 1 – 10, şi alte formaţiuni. Aceste divizii încadrate în majoritate cu cadre din rezervă erau şi mai slabe. Fiecare divizie avea un efectiv mediu de 15.000 militari. În total erau 23 divizii de infanterie la care se adăugau 2 divizii de cavalerie a 3.000 de militari.

Frontul de Sud. Pe acest front, de la Calafat la Marea Neagră, era Armata 3, compusă din 5 divizii de infanterie şi una de cavalerie române, 2 de infanterie şi una de cavalerie ruseşti, total 9 divizii. Misiunea armatei era doar de apărare.

Frontul Carpatic. Pe acest front acţionau Armata 1, de la Calafat la izvoarele Argeşului, Armata 2 de la izvoarele Argeşului până în zona Vrancea, iar Armata 4 pe Carpaţii Moldovei până în regiunea Dornei, joncţiunea cu Frontul de Sud rusesc. Fiecare armată avea 3 – 4 divizii în linia întâi şi 1 – 2 în rezervă, în total 17 divizii. Cele trei armate aveau misiunea să înainteze în Transilvania şi Banat în vederea unei bătălii generale.

În jurul Bucureştilor. Se alcătuia o rezervă strategică formată din 2 divizii.

Ordinul de atac. La 27 august, ora 9 seara, armata română trece Carpaţii în Transilvania, prin 18 puncte, eliberând a doua zi de sub ocupaţia austro-ungară Braşovul, Petroşani, Târgu Secuiesc. A 3-a zi armata română era în faţa Orşovei, a Sibiului şi la Miercurea Ciuc.

Autorităţile ungare fug în debandadă. Localităţile sunt evacuate, iar autorităţile ungare au arestat preoţii şi învăţătorii români. Odată cu autorităţile au fugit ungurii şi saşii înstăriţi care asupriseră locuitorii români şi se temeau de o răzbunare.

Întâmpinarea armatei române. În satele româneşti, mulţimea întâmpină cu lacrimi de bucurie armata română eliberatoare, iar preoţii ridică rugi fierbinţi pentru biruinţa oştirii române şi a regelui Ferdinand I.

Germania declară război României. La 30 august 1916, Germania a declarat război României.

Bulgaria şi Turcia declară război României. La 1 septembrie, cele două ţări au declarat război României.

Bătălia de la Turtucaia. A fost o catastrofă militară care a însângerat ţara. Oraşul întărit Turtucaia, din sudul Dobrogei, a căzut în mâna inamicului bulgaro-turc după 3 zile de lupte. Pierderile celor două divizii româneşti s-au ridicat la 6.160 militari morţi şi răniţi, şi 28.500 prizonieri. Slab comandate de generali şi ofiţeri incompetenţi, unele unităţi s-au demoralizat şi la primele ciocniri au rupt-o la fugă. Generalul bulgar care a înfrânt garnizoana română a declarat: ”Chiar femei ar fi putut susţine atacul câteva zile!”. Generalul Aslan, comandant al Amatei a 3-a, căreia i se subordona Turtucaia, s-a mulţumit să urmărească de la Bucureşti prin telefon desfăşurarea operaţiunilor, iar generalul Teodorescu, comandant al apărării de la Turtucaia, a părăsit trupele pe timpul luptelor şi s-a refugiat peste Dunăre.

Documentaţie asigurată de As. Mil. R. R. ”Lt. erou P. Laţcu” Lugoj

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (4)

Luptele Grupului Cerna. La 4 septembrie 1916, este eliberată Orşova. După câteva contraatacuri austro-ungare fără succes, linia frontului s-a stabilizat temporar în acest sector din lipsa efectivelor la ambele părţi.

Românii pierd oraşul Petroşani. După 9 zile de lupte, trupele române sunt înfrânte de trupele germane, care preiau controlul asupra oraşului Petroşani. Această înfrângere s-a datorat incompetenţei generalului Muică, comandant al Diviziei 11 Infanterie, care pe timp de pace s-a dat mare specialist, dar pe timpul luptelor s-a dovedit lipsit de calităţile unui comandant de front, fiind înlocuit de la comandă. Generalul german Sunken, comandant al Diviziei 187 Infanterie, l-a informat pe superiorul său: ”Soldatul român, ca individ, nu se bate rău. Dar, faţă de o vădită incompetenţă a conducerii, se simte fără apărare”.

Românii reocupă oraşul Petroşani. După câteva zile, la 27 septembrie, profitând de plecarea unor forţe germane spre Sibiu, D.11 I. română, cu întăriri sosite de la Grupul Cerna, reocupă Oraşul Petroşani.

Inamicul reocupă Petroşanii. După 7 zile de lupte crâncene, date şi la baionetă, noaptea pe ceaţă, Brigada 2 alpină austro-ungară, sosită de pe frontul italian, a respins trupele române, reocupând oraşul Petroşani. În acest sector frontul s-a stabilizat temporar.

Lipsa de iniţiativă la Sibiu a românilor. Autorităţile, maghiarii şi saşii duşmănoşi au părăsit oraşul. Inamicul s-a retras la nord de oraş. Austro-ungarii şi corespondenţii străini îşi exprimă mirarea că românii n-au ocupat Sibiul care era pustiu, deşi planul Marelui Cartier general prevedea ocuparea oraşului şi apoi ocuparea unei poziţii defensive la nord de oraş. Generalul Culcer, comandant al Armatei 1 române, a avut ezitări pe motiv că îi fusese luată toată rezerva operativă a armatei (2 divizii) pentru Frontul de Sud cu bulgaro-germanii. Astfel, inactivitatea românilor a permis inamicului să-şi efectueze în linişte concentrările.

Trupe germane sosite în spatele celor române. La 21 septembrie, o divizie alpină germană, având 3 regimente (11.000 militari sub 30 de ani, cu ţinute cenuşii, genunchiere şi blazoane din piele), a plecat din Jina şi, într-un marş de 4 zile peste crestele Carpaţilor, a efectuat o manevră de învăluire pe la flancul stâng, ajungând la 10 km în coasta Corpului de Olt (2 divizii româneşti), aflat în apărare la sud de Sibiu şi a liniilor de comunicaţii. Cum a fost posibil ca o mare unitate inamică aşa numeroasă, ducând cu sine 52 de tunuri, muniţii, materiale sanitare, echipamente, animale ș.a. să se deplaseze nestingherită în flancul Corpului de Olt? Compania de grăniceri de pe Valea Sadului, care putea să descopere coloana inamică, a fost trimisă la batalionul ei de către generalul Popovici, pentru a-şi spori efectivele, astfel, coloanele germane au întâlnit doar ciobani, iar în ultima zi patrule româneşti care s-au întâlnit cu cercetaşi germani, şi informaţii apărute de la localnici şi autorităţi, dar care nu au fost luate în considerare. Generalul Popovici se apără susţinând că surprinderea a fost strategică şi nu tactică, iar supravegherea ar fi trebuit efectuată de către eşalonul superior (Armata 1), nu de către Corpul de Olt, care nu dispune nici de trupe şi nici de mijloacele necesare.

Foto: Spital de campanie românesc (1916)

Documentaţie asigurată de As. Mil. R. R. ”Lt. erou P. Laţcu” Lugoj

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (5)

Bătălia pentru Sibiu, pierdută de români. După 3 zile de lupte grele, Corpul de Olt este înfrânt de forţele germane şi austro-ungare la sud de Sibiu. Copleşit de răspunderi, comandantul corpului începe a-şi pierde capul, raportând comandantului Armatei 1 că a fost trădat, că sunt spioni peste tot şi că ar trebui măcelărită toată populaţia la ştreang, apoi convins că bătălia este pierdută ordonă retragerea pe valea Oltului. Pe şosea şi pe calea ferată s-au îngrămădit nesfârşite coloane de militari, animale, artilerie, trăsuri, cirezi de vite ș.a. care trebuiau să meargă în ordine ca o procesiune pentru a nu fi descoperiţi de inamic. Mulţi militari doborâţi de oboseală adormeau prin şanţurile şoselei. Dar în scurt timp, defileul a devenit un adevărat iad. Alpiniştii germani care au traversat munţii şi au ieşit în spatele trupelor române au atacat coloana, producând panică şi dezordine – mulţime de cai ucişi, căruţe răsturnate, morţi şi răniţi. În cele din urmă, Corpul a reuşit să se retragă cu majoritatea trupelor, iar generalul Popovici, comandant al acestuia, a fost înlocuit. Comunicatul oficial german din 30 septembrie 1916 trâmbiţa lumii “marea victorie”de la Sibiu. Însă, nu a fost victoria decisivă pe care o dorea generalul german Falkenhayn de a încercui şi nimici tot Corpul român.

Ofensiva română în sud-estul şi estul Transilvaniei. Armata 2 română a trecut Carpaţii şi a eliberat Braşovul, Sfântu Gheorghe, Tg. Secuiesc, Făgăraşul ajungând lângă Sighişoara. În acelaşi timp, Armata 4 română din Moldova a trecut şi ea Carpaţii, a eliberat Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Ghiorghieni, Sovata, Topliţa, ajungând la vest de Tg. Mureş şi Reghin.

Retragerea armatelor române. Teritoriul eliberat de cele două armate româneşti (A.2 şi A.4) a reprezentat o treime din suprafaţa totală a Ardealului. Generalul Falkenhayn şi-a propus să aplice românilor lovitura decisivă care trebuia să-i scoată din Ardeal. După o campanie de 40 de zile, cele două armate române au pierdut oraş după oraş, fiind nevoite să se retragă pe Carpaţi. Înfrângerea din Ardeal este explicată printr-un complex de împrejurări de ordin psihologic şi militar. Conducerea militară a ţării nu a fost deprinsă cu greutăţile unui război pe două fronturi şi cu un inamic puternic şi experimentat. La cele două armate din Ardeal nu a existat acea unitate de conducere, acea coeziune care face puterea unei armate, ceea ce a permis trupelor germane să atace una câte una armatele române şi să le bată fără ca vecinele ei să intervină.

Straniile concepţii ruseşti. Slaba acţiune a ruşilor la ordinul guvernului ţarist în prima parte a războiului era de neînţeles şi a contribuit la insuccesele armatei române. Guvernul român s-a adresat Marelui Cartier General rus, solicitând o participare mai viguroasă a armatei ruse pe frontul românesc. Generalul Alexeev, şef al Marelui Stat Major rus, a răspuns cu o lungă telegramă în care propunea noi aliniamente de apărare, pe care guvernul român nu le-a putut accepta.

Foto: Festivitate de decorare a unor militari de către regele Ferdinand I

Documentaţie asigurată de As. Mil. R. R. ”Lt. erou P. Laţcu” Lugoj

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (6)

Pătrunderea inamicului în Oltenia. La 17 octombrie 1916 trupele germano-austro-ungare au trecut Carpaţii şi au ocupat oraşul Tg. Jiu.

Bătălia de la Oituz. La 28 octombrie armata română efectuează o contraofensivă restabilind linia frontului pe crestele Carpaţilor Orientali.

Ofensivă inamică în Dobrogea. La 21 octombrie trupele germano-bulgare cuceresc Constanţa.

Ofensiva inamică în România. La 21 noiembrie armata austro-germană ocupă oraşul Craiova, apoi la 27 noiembrie cuceresc oraşele Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş.

Intrarea inamicului în capitală. La 6 decembrie, inamicul a cucerit Bucureştiul şi în aceeaşi zi a ocupat Ploieştii după ce armata română a distrus instalaţiile din regiunea petrolieră. Pe Calea Victoriei se aşterne nisip pe pavaj, poliţia română în mare ţinută, în frunte cu generalul Mustaţă, aşteaptă cu drag pe generalul german Falkenhayn. După general au intrat trupele germane cântând cântece patriotice. Apare şi o subunitate bulgară cu căruţe pline de obiecte jefuite din sate, care intră în curtea Palatului Regal, dar imediat germanii i-au dat afară. Apoi a apărut şi o subunitate turcă de cavalerie care a fost trimisă de germani lângă bulgari. La 27 decembrie armata româno-rusă oprește ofensiva inamică pe aliniamentul Carpaţi – Focşani – Nămoloasa, acolo unde ruşii au stabilit de la început o limită a înaintării germane.

Cauzele înfrângerii României. La Petrograd atmosfera era nebuloasă şi suspectă. Ţarina era de origine germană, iar anturajul ei cu sentimente germanofile pregătea o pace separată cu Germania. Pretextul care să justifice această trădare a aliaţilor trebuia să fie un dezastru militar, care să nu atingă direct Rusia. Acest pretext binevenit era tocmai prăbuşirea României, considerată obiect de tranzacţie. Ţarismul nu accepta apariţia unui stat mai mare format din Moldova, Valachia, Dobrogea, Transilvania, Banatul şi Bucovina, care probabil nu ar fi fost amical cu Rusia. Generalul ţarist Alexeev, comandant al armatei ruse, era un militarist şi naţionalist care dorea ca România să fie învinsă. Rusia avea suficiente forţe să sprijine România, oprind inamicul la timp, dar, unităţile ruseşti erau trimise aiurea din ordine necunoscute românilor şi interveneau doar când era grav sau când au vrut ruşii, oprind inamicul la porţile Moldovei. La toate acestea se adăugau lipsuri în pregătirea militară a românilor, sprijin slab acordat de anglo-francezi în Balcani, lipsuri în armament, muniţii ș.a.

Tezaurul de la Moscova. La 14 decembrie 1916, România trimite primul transport al Tezaurului în Rusia, împachetat în 1.740 de casete, cu următorul conţinut: 116 mil. mărci germane, 87 mil. coroane austro-ungare, 46 mil. napoleoni francezi, 1 mil. lei, 880.000 lire sterline, 370.000 lire italiene, 370.000 lire otomane, 177.000 ruble ruseşti, 103.000 etc. total valoare 313,490 mil. lei x 0,3225 g val. în aur a leului atunci = 103,1 t aur, plus 107 kg în lingouri, plus bijuteriile reginei în val.de 7,0 mil. lei, total echivalent cu 103,7 t aur atunci. În anul 1916, rezerva de aur a Rusiei era de 1.500 t aur la o producţie medie anuală de 20 t pe an (România 7 kg/an). După război, bancnotele şi monezile străine s-au devalorizat. Banca Naţională a României a anunţat că în Tezaur au fost 2,4 t aur în lingouri. În prezent cele 2,4 t aur echivalează cu 76 mil. euro, preţul a două avioane noi F-16 americane.

Foto: artilerişti români, 1916