Volei: Rieker Volley Cup 2019 – avanpremieră la A1

Share Button

A patra ediţie a  tradiţionalei competiţii a startului de an, organizată de partenerul de 20 de ani al voleiului din Lugoj – “Cupa Rieker 2019” a reunit pe suprafaţa Sălii Sporturilor formaţiile feminine C.S.M. Tg. Mureş, C.S.U. Politehnica Timişoara, C.S.M. Lugoj (II) – participantă în Divizia A 2 şi C.S.M. Lugoj (I), gazda obişnuită a turneului. Competiţie care a constituit un bun prilej de verificări în sextet ale efectivelor echipelor Clubului Sportiv Municipal Lugoj.

S-au jucat zilnic două meciuri la Sala Sporturilor Ioan Kunst – Ghermănescu în perioada 9 – 11 ianuarie, după cum urmează:

Miercuri, 9.01.2019:
C.S.U. Politehnica Timişoara –  C.S.M. Tg.Mureş = 1 : 3
C.S.M. Lugoj (II)  –  C.S.M. Lugoj (I) = 0 : 3

Joi,  10.01.2019:
C.S.M. Tg.Mureş  –  C.S.M. Lugoj (II) = 3 : 1
C.S.U. Politehnica Timişoara  –  C.S.M. Lugoj (I) = 0 : 3

Vineri, 11.01.2019:
C.S.M. Lugoj (II)  –  C.S.U. Politehnica Timişoara = 3 : 1
C.S.M. Lugoj (I)  –   C.S.M. Tg.Mureş = 3 : 0

Clasament: 1. C.S.M. Lugoj ( I ) 9p,  2. C.S.M. Tg.Mureş 6 p, 3. C.S.M. Lugoj (II ) 3p, 4. C.S.U. Politehnica Timişoara 0p.

Chiar dacă în efectiv incomplet (au lipsit Nina Kocic şi Ivana Dinic, care nu primiseră încă viza de reintrare în România, plus Daiana Roman, care necesită câteva zile de repaus după o mică intervenţie chirurgicală), prima echipă prezentă a C.S.M. Lugoj (foto, alături de dl. dir. ec.Traian Podean, reprezentantul firmei Rieker) a încercat să folosească turneul pentru o cât mai rapidă reintrare în atmosfera jocurilor, având în vedere densitatea şi importanţa acestora în perioada imediat următoare. Şi, parţial, putem afirma că a şi reuşit, fiind remarcabilă pofta de joc a majorităţii componentelor lotului. Căruia i s-a adăugat din ianuarie centrul Andreea Petra, sportivă de lot naţional, care a evoluat în preliminariile Campionatului European de volei (în tur la Agroland), o sportivă care şi-a dorit să continue la Lugoj, un transfer de care echipa avea nevoie.

Aşa cum am mai afirmat, sunt foarte importante jocurile din etapele XI şi XII, când Lugojul întâlneşte în meciuri directe echipele cu acelaşi obiectiv – intrarea în Play-Off. Aşa încât e de dorit intrarea în formă maximă în perioada 26 ianuarie – 2 februarie, când voleibalistele conduse de cuplul Segrt – Grbic vor fi gazde pentru U NTT Data Cluj (26.01.) şi oaspete la Dinamo (02.02.). Sigur, sunt importante toate jocurile (iar deplasarea de la Galaţi (16.02.) e obligatoriu de abordat la victorie de trei puncte), dar la echilibrul din tur şi mişcările din intersezon e de aşteptat ca replica oponentelor noastre să fie una foarte bună. În plus, retragerea grupării Agroland afectează serios Lugojul, având în vedere că Dinamo câştigă 3 puncte la Timişoara fără luptă, în timp ce C.S.M. contabilizează doar două din frumoasa victorie în deplasare din tur. Astfel, fiecare punct în clasament, fiecare set adjudecat sau cedat devine important în economia clasamentului,  acolo unde sportivele ce reprezintă Lugojul îşi doresc o poziţie cât mai bună.

Ţinând cont de faptul că voleibalistele au primit, în noiembrie, ultimele drepturi salariale pentru luna septembrie, aceste zile de ianuarie ar putea aduce lotul – de la trei – la doar două luni restante. O situaţie neplăcută pe care ne-am dori-o remediată cât mai rapid posibil, mai ales că lotul se află în grafic din punct de vedere al performanţei şi are nevoie de condiţii normale de pregătire şi joc.

C.S.M. Lugoj a început anul în forţă, cu un meciul greu, în Cupa României, contra unui adversar ce ţinteşte podiumul în A1: Ştiinţa Bacău. Jocul, asupra căruia vom reveni, s-a încheiat după închiderea ediţiei.

Lotul echipei C.S.M. Lugoj:
Diana Balintoni, Bianca Albăstroiu – coordonatoare
Nina Jakic, Daiana Roman, Andreea Petra, Andra Badiu – centri
Elena Babic, Ivana Dinic, Alexandra Cauc, Georgiana Popa – extreme
Nina Kocic (Alexandra Cauc) – universali
 Katarina Vukomanovic, Patricia Bărbulescu – libero.
Antrenori: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic
Preparator fizic: Vasile Canea
Statistician: Marko Stojanovic

 Cupa României, meciuri eliminatorii (16 ianuarie):
C.S.M. Lugoj – Ştiinţa Bacău  (orele 18.30)
Dinamo – C.S.M. Târgovişte (orele 17.30, direct Digi Sport)
Universitatea Cluj – C.S.M. Bucureşti = 0 : 3 (20:25, 24:26, 9: 25)
C.S.U. Belor Galaţi – C.S.M. Volei Alba Blaj (orele 12.00)

Etapa a X-a, prima din retur (19 ianuarie):
C.S.M. Lugoj – Ştiinţa Bacău – amânat (data nestabilită)
C.S.U. Belor Galaţi – C.S.M. Volei Alba Blaj (15.01.)
Universitatea Cluj –  Agroland Timișoara = 3 : 0 (toate jocurile pe care Agroland urma să le dispute în retur se omologhează cu scorul de 3 : 0 în favoarea adversarelor.
C.S.M. Bucureşti – C.S.M. Târgovişte (orele 12.00, direct Digi Sport)

Dinamo Bucureşti nu evoluează în această etapă.

Dan H. BRUDIU

654

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.