Speranțele deșarte ale lui Gabi, ”om al străzii” în frumosul nostru oraș

Share Button

Câți dintre noi s-au gândit vreodată cum pot supraviețui ca ”oameni ai străzii”, batrâni, bolnavi, părăsiți de toată lumea? Cred că niciunul dintre ”noi, ceilalți”, cei privilegiați de destin, nu ne-am pus vreodată această întrebare. Poate ar trebui, în acest fel poate ne-am reconsidera atitudinea față de oricare ”om al străzii”, ființă umană, asemenea nouă celorlalți, având sentimente, frustrări, dezamăgiri și speranțe.

…Speranța că și astăzi va găsi, aruncate pe jos, o jumătate de covrig sau o bucată de pâine. În cele mai fericite zile, cu toate că nu cere, uneori cineva îl vede că ridică mâncare de pe jos și se îndură să îi ofere un leu, cu care își cumpără un iaurt;

…Speranța că cineva se va uita la picioarele lui bolnave și se va îndura să-i aducă o pereche de adidași mărimea 43, să nu mai fie nevoie să se chinuie cu greu să pășească cu o pereche de șlapi cu patru numere mai mari, găsiți în gunoiul aruncat de semenii lui;

…Speranța că cineva dintre semenii săi sau chiar dintre foștii lui prieteni, care acum îi întorc spatele, prefăcându-se că nu îl mai cunosc, i-ar aduce o cârjă care să îl ajute la mersul lui de om bolnav de arterită periferică (pe vremuri avusese și hepatită, febră tifoidă după armată, iar în ultimii doi ani  internat prin spitale la Timișoara și Lugoj cu cavernă la plămâni, având și tendoanele distruse la mâna dreaptă), cu dificultăți mari la deplasare și din cauza infecției de la piciorul drept din ultimele patru luni;

…Speranța că cineva dintre noi îl va ajuta să obțină un ajutor social sau o pensie oricât de mică pentru cei peste 20 de ani lucrați în mină, la Petroșani și Paroșeni, și la Platforma de Foraj Zădăreni, județul Arad, unde i-a rămas cartea de muncă,  pentru a putea trăi dintr-un venit lunar;

…Speranța că cineva dintre semenii săi îi va aduce o pernă și o pătură cu care să se acopere când doarme pe banca din parc.

Cam multe speranțe, nu-i așa? E mult mai ușor să treci pe lângă acest om cu nonșalanță, să te faci că nu îl vezi sau dacă te uiți la el, treci repede mai departe. De ce să te intereseze pe tine? Să se ocupe altcineva de acest ”nimeni”. De câte ori au trecut ființe umane, asemenea lui, pe lângă el? Fără să îl întrebe de ce a ajuns în această situație, de când trăiește pe străzi, dacă e bolnav, dacă are nevoie de ajutor… de câte ori? E-atât de tristă această indiferență cotidiană!

Oare când ne-am dezumanizat într-atât încât să ignorăm un om fără adăpost, bătrân, bolnav, înfometat, care are nevoie uneori măcar de o vorbă bună, spusă din suflet? O întrebare ca aceasta nu poate avea un răspuns verosimil.

…De fapt, pentru cine este interesat, acest ”om al străzii” are un nume, îl cheamă Iuga Gavril, zis Gabi, și este născut în Vulcan, județul Hunedoara,  în data de 5 aprilie 1952, a absolvit opt clase elementare și trei ani de școală profesională la Grupul Școlar Minier din Petroșani. A muncit, înainte de a ajunge pe străzi, ca zilier, cât l-au ținut puterile, acum fiind atât de bolnav, nu mai poate munci.

Nu mai are nicio rudă, i-au murit părinții și ceilalți trei frați, rând pe rând, acum a mai rămas doar el să-și trăiască ultima parte a vieții în sărăcie, părăsit de toți (”soția”, cu care a trăit mulți ani în bună înțelegere, a murit și ea în luna ianuarie 2016, iar copiii acesteia l-au dat afară din locuință).

Se bărbierește când reușește să adune doi lei, să cumpere o lamă de bărbierit, își ”spală” hainele doar înmuindu-le în apa fântânilor arteziene din oraș, unde își răcorește uneori și picioarele bolnave, atunci când nu mai poate să umble, privindu-te cu o privire plină de tristețe și dezamăgire, la fel ca și însoțitoarea lui, ”Blonda”, un câine comunitar nesterilizat pe care-l hrănește uneori, când are și el ce mânca și care îl însoțește pretutindeni.

Doar câinele, în acest oraș, este prietenul ”omului străzii”, singurul prieten care i-a mai rămas în această mizeră existență. De fapt, această prietenie în care se simte iubit și protejat (de un câine, nu de către semenii săi)… e singura lui speranță în viața de zi cu zi, restul sunt doar… vise!

N. R. La ora actuală, Gabi a primit de mâncare, a primit un baston pentru a se ajuta să se deplaseze, a primit și o pernă, o pătură să se acopere noaptea și o pereche de adidași pe care să-i încalțe, de la o persoană cu suflet, care l-a văzut pentru prima dată și s-a oprit să-l asculte și să-l ajute. Vom încerca să-l ajutăm și cu actele pentru un ajutor social sau chiar o pensie.

Dacă mai sunt persoane cu suflet, le invităm să îl ajute fiecare cu ceea ce poate, orice gest umanitar e binevenit. Vă mulțumim tot din suflet!

Estera CIMPONERIU

855

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.