Scandalos! Dosar DNA instrumentat de SRI

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Publicăm în cele ce urmează o nouă dovadă că reprezentanți ai celor două instituții au încălcat flagrant legile care organizează atât activitatea SRI, cât și activitatea DNA.

Iată un document intern al DNA. O ordonanță prin care procurorul Popovici, cel care are eșecuri în dosarul ANRP 4, cazul lui Berca etc., își aprobă interceptarea comunicațiilor unor persoane pentru 48 ore. Documentul este ștampilat cu o ștampilă de intrare și are un nr.800611/13.12.2012, prin care s-a înregistrat actul în cauză la UM 0894 din București. Aceasta este unitatea SRI. Bineînțeles, cea care face interceptările, adică Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor. CNIC. Este cel despre care se vorbește de mult în presă și nimeni nu a făcut nimic până la Decizia CCR 51/2016.

Cum o fi ajuns această ștampilă pe acest document interen al DNA și ce a făcut SRI cu el?

Evident, a pus în exploatare autorizarea de 48 ore a procurorului și i-a oferit niște înregistrări de convorbiri ale persoanelor asupra cărora s-a făcut o ingerință gravă în drepturile și libertățile lor fundamentale, la care SRI, în acea perioadă, 2012, a fost parte activă și membru al echipei mixte.

Documentul publicat poate fi de interes pentru opinia publică din România și, implicit, pentru Comisia comună de control parlamentar asupra activității SRI, pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a vinovaților, a făptuitorilor și a celor care au favorizat făptuitorii instituționali care au permis ingerințele în viața cetățenilor, prin decizii arbitrare și nelegale. Vezi hotărârile CSAT secrete, pe zona interceptărilor și validarea, contrar legilor țării, a SRI ca autoritate națională de interceptare a comunicațiilor, inclusiv pe zona de drept comun, unde procurorii aveau „exclusivitatea” procedurală și legală.

O să observați că, în mintea procurorului DNA, este departament nu direcție. Până și aici procurorul respectiv s-a dovedit un diletant.

Dovada vinovatiei o găsiți în partea din dreapta sus a documentului de mai jos.

Newsreporter

 

 

 

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.