Regimentul 90 Infanterie Lugoj, la 100 de ani (10)

Defilează tanchiștii, R.90 Mc.,1989
Share Button

Serviciu pe aparatul politic. Din anul 1988, s-a introdus în toate unitățile armatei ofițerul de serviciu pe aparatul politic, având ca scop supravegherea ofițerului la continuitate și a celorlalte cadre din serviciu de 24 de ore  pe regiment.

Restricții dure. Din anul 1988, mâncarea militarilor în termen se prepara în curtea unității, în  stil medieval, în bucătării de campanie, folosind lemne, deoarece gazul la bucătărie a fost oprit, iar pe holuri, la dormitoarele soldaților, au fost înlocuite becurile electrice cu felinare pe petrol, deoarece curentul electric a fost oprit în mai multe locuri din cazarmă.

Dotarea cu vaci. Din acest an 1988, pe lângă porci, oi și găini, unitatea a fost dotată și cu vaci aduse de la un CAP. Vacile arătau ca cele din deșerturile africane, iar unele au fost sprijinite de soldați cu scânduri să poată paște iarbă. Urma ca unitatea să mai fie dotată cu gâște și stupi de albine.

Ziua recoltei. În luna septembrie 1989, militarii din R.90 Mc., care se aflau la munci industriale în zona Dunării, au fost trimiși să încarce în vagoane cu legume și fructe de la IAS-uri din 5 județe limitrofe Județului Olt, care apoi au fost transportate în acest județ pentru a demonstra marea producție agricolă în județul lui Ceaușescu.  Între timp, Ceaușescu a anunțat o recoltă record de 40,0 mil. t cereale, însă la Moscova, delegatul român a fost contrazis: „Care 18!” (în realitate au fost 18,37 mil.t, exact cât era trecut și pe un document de la reședința din Snagov a lui Ceaușescu).

Adunare PCR pe regiment. În luna noiembrie 1989, a avut loc ultima adunare de partid pe  unitate, la care au participat cadre militare, salariați civili și militari în termen. Pentru prima dată, aceștia au fost determinați să voteze direct realegerea lui Ceaușescu ca secretar general al PCR. Ofițerul  (de la pupitru) venit de la eșalonul politic din București, se străduia să explice lipsa alimentelor din comerț, dar nu găsea cuvinte, fiindcă nu  prea erau.

Sâmbătă, 16 decembrie 1989, doi subofițeri de miliție  patrulau pe traseul general Dragalina-Stadion. În toiul nopții de sâmbătă spre duminică, a oprit lângă ei un autoturism, întrebându-i de o stradă din Lugoj. După plecarea autoturismului, milițienii au observat că avea număr de circulație sovietic.

Epopeea tancurilor din Giroc, Timișoara, 17 dec. 1989. În cursul acestei zile, la propunerea lui Ceaușescu, ministrul apărării, generalul Milea, a ordonat regimentului mecanizat și celui de tancuri din Timișoara să desfășoare o defilare ca un fel de demonstrație de forță prin oraș. De la Regimentul 44 Tancuri au fost trimise 5 tancuri spre oraș. În Calea Giroc se aflau câteva sute de manifestanți, care au pus de-a curmezișul drumului troleibuze și mai multe obstacole  în speranța că tancurile vor fi oprite să nu intre în oraș. Un manifestant care a făcut stagiu militar la tancuri, a procurat o rangă și s-a oferit voluntar să blocheze primul tanc. Astfel, când primul tanc a ajuns cu viteza redusă pentru a opri în fața troleibuzului, tânărul a introdus ranga la roata motrică din spate a tancului, care, rotindu-se, l-a proiectat pe tânăr în troleibuz rănindu-l, fiind transportat la spital. Celelate tancuri s-au oprit și ele. Manifestanții s-au urcat pe tancuri, locotenentul-major de pe primul tanc  a ieșit pe oblonul de sus să vorbească cu manifestanții, fiind lovit cu o toporișcă în cap, apoi manifestanții au spart ca ranga un butoi de motorină de pe un alt tanc și i-au dat foc. Atunci plutonierul mecanic de la primul tanc care nu a vrut să spulbere troleibuzul, s-a urcat în picioare pe turela tancului și a strigat la manifestanți: „Nu le dați foc! Nu le dați foc! Tancurile au muniție în ele! Pot exploda și ne spulberă pe toți! Atunci lumea a intrat în panică, strigând la manifestanți să stingă focul. „Măă! Lăsați tancurile, că trebuie să ne apărăm țara cu ele”, strigau alții la manifestanți. Cei 9 subofițeri tanchiști care nu erau înarmați (au mai fost doi bătuți) au fost siliți să părăsească tancurile și au plecat în cazarmă, iar ofițerul rănit a fost dus la spital. În urma acestui incident, unii manifestanți,  vorbind între ei, au concluzionat că situația era complicată și că, cu siguranță, vor veni militari înarmați să recupereze tancurile. Muniția de tun depozitată în tancuri era din anul 1968 și se putea scoate doar prin ordin special dat de M.St.Major al armatei, de aceea pentru așa-zisa paradă au fost scoase repede tancurile cu muniția de tun în ele, dar fără echipaje înarmate.

Lugoj, duminică 17 dec. 1989. Începând cu ora 11. au fost alarmate cadrele din R.90 Mc. fiind chemate în cazarmă. Ce alarmă? întrebau cadrele pe agenți. Nu știm!, răspundeau soldații agenți, dar trebuie să veniți urgent. În drumul spre cazarmă, cum se întâlneau, cadrele se tot întrebau ce s-o fi întâmplat, că niciodată nu s-a dat alarmă duminica.  În duminica aceea aveau voie să circule doar autoturismele cu numere fără soț, dar la alarmă au venit unii și cu numere cu soț. Ajunși în cazarmă, au constatat că militarii nu erau alarmați, au fost chemate doar cadrele. Între timp s-a aflat că în Timișoara se întâmplase ceva între populația revoltată și autorități, dar nimic concret. Toți așteptau o informație din partea maiorului Paul, comandant al regimentului, dar care nu venea, fiindcă nu a primit nici un ordin de la eșalonul superior, decât să cheme în cazarmă toate cadrele din regiment (unitatea avea 350 de cadre, din care 100 erau în economia națională, fiind schimbați cu anii, prin rotație).

Ora 14:15. Gornistul sună alarma. În scurt timp, platoul unității s-a umplut de soldați înarmați, tanchiștii au alergat la tancuri, mecanicii de TAB-uri la parcul auto, subofițerii gestionari la depozitele de armament, muniții, geniu, chimic, transmisiuni, carburanți, alimente, echipament, sanitare, cazarmare, piese auto și tancuri etc. Maiorul Paul, comandant al regimentului, îi chemă la birou pe cei 3 locțiitori, 3 șefi de servicii și pe cei 5 comandanți de batalioane: „Fiți atenți la mine, aici. S-a dat indicativul Radu cel Frumos de alarmă de luptă parțială. Vă dau citire ordinului sosit acum de la ministrul apărării:

1. muniția se ține pe companii centralizat, nu pe soldați; 2. ofițerii poartă pistoale cu unitatea de foc (16 cartușe); se cheamă cadrele din concediu; 4. funcțiile unicat se cheamă în cazarmă chiar dacă sunt în economia națională; 5. pe fiecare tanc se asigură 3-4 pistolari ca desant, înarmați și în măsură să răspundă la provocări; 6. TAB-rile să aibă strictul necesar pentru a fi mai mobile; 7. militarii care sunt numiți în acțiune să aibă hrană rece pe 2 zile; 8 demonstranții să fie serios avertizați și apoi să se tragă la picioare; 9. sunt unii demonstranți care împing bătrâni și copii în față, mijloacele noastre să-i ferească pe aceștia; 10. subunitățile de alte arme să fie pregătite ca infanteriști; 11. patrulele din oraș să fie formate dintr-un cadru militar și 4 soldați înarmați”. „Mergeți la subunități și așteptați ordine. Atenție foarte mare în ce privește mânuirea armamentului și a muniției. Muniția rămâne centralizată la plutonierii de companii și se va distribui la soldați doar la ordinul meu. Chemați din concediu toate cadrele și din economia națională subofițerii mecanici de TAB-uri și tancuri”. Ofițerii au ieșit de la comandant foarte tulburați. Prin mintea lor circula cel mai sumbru și posibil scenariu, intervenția împotriva populației civile, alături de care, timp de 10 ani, doar armata a îndurat lipsa alimentelor și a carburanților. De la darea alarmei, a urmat o perioadă de așteptare,  foarte grea, unde următorul pas nu era altceva decât să vină un ordin de luptă sinistru. Unitățile de artilerie vecine nu au fost alarmate, deoarece ele sunt unități de sprijin, și nu unități de luptă. Ora 15:05. Ministrul apărării general Milea l-a sunat pe maiorul Paul: -„Tovarășe ministru, sunt comandantul Regimentului 90 Mecanizat din Lugoj, maior Paul, ordonați!”. -„Tov. maior, în cât timp sunteți gata să plecați cu un batalion de blindate la Timișoara?”.„Tov. ministru vă raportez că în cca 2 ore”. – „Nu! Într-o oră să fiți gata!”. – „Am înțeles! Să trăiți!” (un batalion are 31 de TAB-uri). Ora 16:05. După o oră, ministrul Milea telefonează din nou. Maiorul Paul i-a raportat că este „gata” și atunci ministrul a ordonat să se deplaseze cu batalionul, având muniție de război, la intrarea în Timișoara, unde va primi ordine de la generalul Gușă. În realitate, au fost pregătite doar 9 TAB-uri din lipsa mecanicilor care erau în economia națională și a stării tehnice precare a transportoarelor, nefiind pornite cu anii din lipsa carburanților, 2 autoblindate de cercetare, 4 autocamioane cu soldați și ARO comandantului. S-a introdus muniție de manevră în TAB-uri, apoi a fost dată jos și imediat s-a introdus muniție de război, dar și de manevră. Astfel, au plecat spre Timișoara doar cu o treime dintr-un batalion. La comanda regimentului în Lugoj, maiorul Paul l-a numit ca înlocuitor pe maiorul Mândru, care era șef de stat major, și pe  maiorul Constantin Ștefan, comandantul Batali-onului 1 Infanterie-Moto, ca șef de stat major, în locul maiorului Mândru.

As. Mil. R. R. „Lt. erou P.Laţcu” Lugoj

Ultima ședință PCR, R.90 Mc.,1989

 

320

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.