Percheziții la un medic care a reținut 151 de carduri de sănătate pentru a deconta servicii medicale nefectuate

Share Button

Percheziții într-un dosar de înșelăciune și fals privind identitatea

Luni dimineaţa, 13.05.2019, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat două percheziţii pe raza localităților Brestovăț și Topolovățu Mare.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals privind identitatea.

Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 58 de ani, bănuit că, în perioada 2015- 2018, ar fi reținut fără drept cardurile de sănătate ale mai multor persoane, în scopul raportării și validării unor servicii medicale și completând registrele de consultații cu date presupuse nereale.

În cauză a fost pus în aplicare un mandat de aducere, o persoană fiind condusă la sediul poliției pentru audieri.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 151 de carduri de sănătate și 18 registre de consultații necesare documentării activității infracționale a celui în cauză.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activității infracționale a bănuitului, precum și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului. (A. P.)

661

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.