Ora de vară dispare

Share Button

Parlamentul European a votat
în favoarea renunţării la ora de vară

Parlamentul European a votat marţi în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.

Statele care vor decide să păstreze ora de vară vor face ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă şi 51 de abţineri, iar intrarea în vigoare a acestuia a fost amânată din 2019 în 2021.

Parlamentarii mai vor ca statele UE şi Comisia Europeană să îşi coordoneze deciziile pentru a se asigura că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele să nu perturbe piaţa internă.

În cazul în care Comisia va constata că aranjamentele referitoare la oră ar putea să afecteze, în mod semnificativ şi permanent, funcţionarea pieţei unice, atunci ar putea să propună amânarea datei de aplicare a directivei cu maximum 12 luni, arată textul adoptat.

Acest text este poziţia Parlamentului pentru negocierile cu miniştrii UE referitoare la forma finală a reglementărilor.

AL PRESS

703

1 Comment

  1. Ar fi foarte necesar si indicat ca sa ni se spuna si cum trebuie sa arate ceasurile; dece atitea feluri de obiecte cu tic-tac?
    Un ceas unic.
    Curbura crastavetelui a fost rezolvata, a obiectelor din mase plastice de unica folosinta la fel…
    Poate ar fi stabilite orele la care sa mincam; ori alte activitati 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.