O nouă destinație de vacanță cu zbor direct din Timișoara: Hurghada, Egipt

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Compania Christian Tour și Aeroportul Internațional Timișoara anunță o nouă destinație disponibilă din 31 august, din Timișoara: stațiunea Hurghada din Egipt. Zborurile spre această destinație vor fi săptămânale, în regim de curse charter, în perioada august-noiembrie 2018. Cursele vor fi operate de Christian Tour în parteneriat cu compania aeriană Blue Air, în fiecare zi de vineri, începând cu 31 august.

Cursa charter Hurghada va aduce mai aproape Egiptul de Timișoara. La doar 3h40 de zbor, turiștii vor putea fi aproape de istoria antică a lumii, de Valea Regilor, de minunatele piramide, de Sfinx și de muzeele care păstrează comorile descoperite de-a lungul timpului pe teritoriul Egiptului Antic. Amatorii de aventuri pot face scufundări în Marea Roșie pentru a admira reciful de corali și peștii multicolori sau vor putea merge într-un safari în deșert.

“Numărul românilor care vor să meargă într-o vacanță în Egipt a crescut de 4-5 ori în comparație cu anul trecut. Pentru a satisface toate solicitările, Christian Tour, cel mai mare operator de chartere de pe piața locală, a decis să introducă noi zboruri către această destinație, atât din București, cât și din Timișoara și Cluj-Napoca”, a declarat Cristian Pandel, acționarul majoritar al agenției de turism Christian Tour.

Românii aleg această destinație datorită mixtului de cultură, istorie, experiențe locale, gastronomie, datorită raportului calitate-preț bun. Un rol important îl joacă și vremea, care este însorită tot anul.

Realmente, de câțiva ani turismul în Egipt și-a revenit, iar hotelurile sunt în stop sale. Raportul dintre prețurile pachetelor care includ cazare si bilete de avion si calitatea serviciilor este foarte bun. Sunt facilități pentru familiile cu copii, există și hoteluri de lux pentru turiștii care își doresc astfel de servicii, există și foarte multe posibilități de agrement. Așa se explică revenirea Egiptului și în preferințele turiștilor români”, a declarat Maged Erian, director comercial Christian Tour.

“Această nouă cursă de vacanță oferă turiștilor din zona de vest a țării o destinație de vacanță pentru perioada de toamnă, când pot vizita zone istorice sau pur și simplu să se relaxeze la malul unei mări calde, chiar și după sezonul estival. În prezent, este singura cursă aeriană de vacanță care are loc în afara sezonului estival. Ne dorim ca această cursă să aibă succes și touroperatorul să o includă mai departe și în perioada de iarnă, în lunile decembrie-februarie”, a declarat directorul comercial al aeroportului Timișoara, Daniel Stamatovici.

Turiștii dornici să descopere această destinație de vacanță au la dispoziție pachete complete care încep de la 345 Euro + taxe, de persoană, pentru 7 nopți.

***

Despre Christian Tour

Prin intermediul acestor noi zboruri săptămânale, compania Christian Tour își consolidează poziția de top în zona de turism, oferind timișorenilor o alternativă excelentă a unui sejur la mare și în afara sezonului estival.

Christian Tour este cel mai mare operator de chartere din România. Compania condusă de frații Cristian și Marius Pandel activează de 21 de ani pe piața vacanțelor, fiind unul dintre cele mai longevive branduri de turism din țară.

Touroperatorul deține 40 de agenții proprii în România și este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania și Statele Unite ale Americii (divizia online). Christian Tour a încheiat anul 2017 cu vânzări de peste 67 de milioane de euro.

Mai multe în ediția tipărită:
în Lugoj, la toate chioșcurile de difuzare a presei,
și în magazinele partenere din zona de est a județului.

Biroul Relații Publice Aeroportul Timișoara

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.