Joi, 12 aprilie, începe a doua etapă de înscrieri în clasa pregătitoare 2018

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2018-2019 s-au făcut, în prima etapă, în luna martie, joi, 12 aprilie, urmând să înceapă o a doua rundă de înscrieri, pentru cei care nu au fost repartizați din prima, potrivit calendarului și metodologiei de înscriere.

în perioada 12-18 aprilie se vor depune cererile de înscriere la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru a doua etapă;

pe 23 aprilie se vor afișa listele finale cu copiii înscriși;

 în perioada 24 aprilie – 4 mai se vor rezolva cererile de înscriere pentru copiii care nu au fost înscriși nicăieri nici în a doua etapă. În orice caz, niciun copil nu va rămâne pe dinafară și neînscris în anul școlar 2018-2019.

Cum se face înscrierea și ce acte sunt necesare

Cererea-tip de înscriere la clasa pregătitoare se poate completa online sau la secretariatul școlii la care părintele vrea să înscrie copilul. În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinții depun și o copie a actului de identitate propriu, precum și o copie a certificatului de naștere al copilului.

În cazurile în care e necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinții sunt nevoiți să depună și o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se cere la o altă unitate decât școala de circumscripție, părinții depun și documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare (și care sunt afișate de către fiecare școală în parte).

Atenție! Înscrierea copilului se poate face doar la o singură unitate de învățământ.

Cum s-a făcut înscrierea în prima etapă

Prioritatea la repartizare este următoarea:

♦ în primă fază, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat asta prin cererea de înscriere;

♦ în a doua fază, sunt procesate cererile părinților care au solicitat înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție, pe locurile rămase libere;

 în fine, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri.

Notă: Școala de circumscripție este unitatea de învățământ căreia îi sunt arondate locuințele din proximitatea sa. Totalitatea străzilor arondate unității formează circumscripția acesteia.

Potrivit metodologiei, toți copiii pentru care se cere înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculați în unitatea respectivă. Totuși, în funcție de locurile libere, există și posibilitatea înscrierii în alte școli decât cea de circumscripție.

Ce copii pot fi înscriși la școală anul acesta

Ca în cazul înscrierilor care s-au făcut anul trecut, și anul acesta părinții vor fi obligați să-și înscrie copiii la clasa pregătitoare, dacă aceștia împlinesc vârsta de șase ani până la data de 31 august 2018 inclusiv.

Totuși, chiar și părinții micuților care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018 vor putea să-i înscrie la școală anul acesta, „dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare”, potrivit metodologiei.

Cu alte cuvinte, ei vor putea fi înscriși dacă, în urma evaluărilor copilului de către specialiști, aceștia vor considera că cel mic este pregătit să meargă la școală. În caz contrar, copiii vor putea fi înscriși în grupa mare, la grădiniță.

AL PRESS

 

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.